El orfanato este celălalt film "de nişă" (adică spaniol şi jucat de actori necunoscuţi) despre doliu.
De astă dată, este vorba despre o poveste fantastică (la propriu şi la figurat - în linia nuvelei O coardă prea întinsă a lui Henry James) produsă de Guillermo del Toro (El laberinto del fauno) şi regizată de debutantul J.A. Bayona pe scenariul lui Sergio G. Sanchez, care reuşeşte o combinaţie virtuoză de dramă familială, suspans supranatural şi atmosferă "gotică" aşa cum scrie la carte.
Pe coasta de nord a Spaniei, într-o veche clădire care fusese - mai demult - un orfelinat trăieşte un cuplu încă destul de tînăr cu un băieţel, Simon. Aflăm, pe parcurs, că Simon a fost adoptat, fiind orfan, că este HIV pozitiv - dar şi că femeia, Laura pe numele ei, este ea însăşi orfană, fiind crescută în aceeaşi casă-orfelinat în care locuieşte acum. Simon începe s-o preocupe pe Laura din clipa în care pomeneşte tot felul de "prieteni" imaginari cu care se joacă în casa cît un castel. Într-o zi, Simon dispare fără urme, iar dezolarea şi disperarea Laurei sînt imense. Continuă, îndîrjită, căutările, făcînd apel atît la poliţie, cît şi la parapsihologi. Descoperă, astfel, o istorie sinistră legată de propria ei casă - lucruri care par să aibă legătură cu dispariţia lui Simon. Încet-încet, mai întîi cu inima şi mintea, apoi chiar cu trupul, Laura ajunge să "treacă dincolo" - în lumea aceea necunoscută unde a dispărut copilul său...
El orfanato este un foarte emoţionant film despre Moarte şi Despărţire, înainte de orice altceva, iar Belen Rueda este minunată în rolul "mamei de împrumut" care îşi sacrifică viaţa pentru fiul adoptiv. Dar - dincolo de intensitatea umană a poveştii - există o reţetă a genului (pe modelul The Others / Ceilalţi) care funcţionează atît de bine în acest film încît, cu siguranţă, îi veţi simţi fiorii reci pe şira spinării chiar şi după ce ieşiţi din sala de cinema... Veterana Geraldine Chaplin îşi face revenirea în rolul unui medium - în, probabil, cea mai înfricoşătoare scenă a filmului: fără a vedea, practic, nimic, sunetul capătă aici o calitate aproape palpabilă ce-ţi ridică părul în cap.