aprilie 2008
La filmul acesta merită să mergeţi dacă:
vreţi să fiţi dezamăgiţi după ce v-au plăcut The Shawshank Redemption şi The Green Mile, rezultate tot din colaborări între Frank Darabont şi Stephen King;
vă nimeriţi lîngă vreun multiplex şi aveţi chef să prindeţi un somn bun, vibrant, pe efectele sonore ale unui horror; totuşi, puneţi-vă telefoanele să vă trezească după o oră jumătate, ultima parte a filmului ar putea fi interesantă dacă ar fi lipsită de tot ceea ce se petrece pînă atunci;
aveţi obiceiul de a rămîne la un film pînă la final şi dacă, în prealabil, simţiţi că o piesă bună de pe coloana sonoră v-ar putea face să căutaţi formaţia care o interpretează; dar dacă veţi constata că ştiţi formaţia respectivă, atunci nu prea aveţi ce cîştiga de pe urma filmului (cu atît mai mult dacă nu prea obişnuiţi să dormiţi la cinema).
dacă vreţi să vedeţi demonstraţia existenţei lui Dumnezeu, după Stephen King, şi să rămîneţi total indiferenţi în faţa ei - fie că e vorba de Existenţă, fie că e vorba despre demonstraţie.

Să nu îmi ziceţi că nu v-am spus!

Mai departe, despre The Mist, cîteva detalii.

Frank Darabont ecranizează (din nou) o scriere de-a lui Stephen King. Pare a se fi creat o simbioză deosebită între ei. Cred că cei doi se înţeleg foarte bine - sînt la a patra colaborare, iar în trei cazuri a fost vorba de lungmetraje -, iar asta se întîmplă şi fiindcă Darabont redă aproape fidel fiecare poveste de-a lui King. Dacă lucrurile ar fi stat altfel, probabil că Darabont nu pupa decît o primă ecranizare după King şi s-ar fi ales şi cu o mustrare publică, precum a păţit-o Stanely Kubrick în 1981, cînd adaptarea romanului The Shining nu a fost pe gustul scriitorului (fiindcă era mai repede o viziune asupra romanului decît o transpunere a lui). După ce am văzut The Mist aş fi preferat ca Darabont să se fi oprit la The Shawshank Redemption şi The Green Mile în ceea ce priveşte lucrul pe texte de-ale lui King. De altfel, pentru mine, cele două colaborări anterioare ale lui Darabont cu Stephen King au fost tot atîtea surprize plăcute. Odată că filmele sînt bune, drame pline de suspans (şi mister, cel de-al doilea) care mai pot smulge şi cîte-o lacrimă pe alocuri; plus că poartă-n interior prestaţiile excelente ale lui Tim Robbins, Morgan Freeman sau Bob Gunton (primul, Shawshank), Tom Hanks, David Morse ori Michael C. Duncan (al doilea, The Green Mile). Apoi că, nefiind un fan al scrierilor lui King sau al literaturii horror în genere, habar nu aveam că prolificul scriitor american era şi autor de ficţiune, nu doar de horror şi, uneori, de science fiction. Dar acum e gata. Darabont a luat în primire o scriere horror de-a lui King, i-a adăugat un final care l-a încîntat pe King şi a ieşit The Mist (Negura, la noi).

Imaginaţi-vă un sfîrşit de săptămînă în familie, la proprietatea de pe marginea unui lac de munte. O furtună produce unele stricăciuni în gospodărie, mai trebuie făcute şi ceva cumpărături din oraş, dar faptele astea nu pot umbri senzaţia că începi să te înţelegi cu vecinul care tocmai pierduse un proces intentat de tine. Repede la oraş, iute la supermarket, coşul plin, cînd să ieşi, o ceaţă densă coboară deasupra ţinutului, iar un domn cu sînge pe faţă anunţă apocalipsa: ceaţa respectivă nu a venit singură, ci ascunde ceva creaturi fioroase, degrabă mîncătoare de oameni. Filmul şi-a delimitat arealul, în afara ultimelor minute toată istoria poate fi caracterizată ca panică-şi-teroare-în-supermarket. Astfel, nici douăzeci de minute trecute şi intuieşti tot ce se va întîmpla în film: vor exista două tabere, a celor care văd şi cred că afară e un monstru şi a celor care neagă de pe "poziţii pozitiviste" această premisă - între ei, schimburi în care angajează cele mai previzibile replici posibile, pe care cu siguranţă le veţi putea rosti înaintea personajelor de pe ecran; apoi: cei din urmă vor ajunge să vadă că s-au înşelat, taberele se vor coaliza împotriva monstrului, monstrul se va dovedi plural, aşadar e o luptă mai variată dar la fel de seacă, cu două posibilităţi de final; una naivă - monştrii înving (dar asta nu ar fi profitabilă, nimeni ar mai merge la supermarket după ce vede filmul) şi una realist-motivantă - că oricît de rău ar fi şi chiar dacă toată tărăşenia pare a fi cauzată de o greşeală militară a propriului stat, pînă la urmă tot el (statul) va repara povestea şi va readuce totul la normal. Bingo, varianta realist-motivantă a fost extrasă!

Şi pentru ca lecţia să fie dusă pînă la capăt, finalul adăugit de Darabont e plin de fiori: pe Host of Serafim, piesa care deschide The Serpent's Egg, albumul formaţiei australiene Dead Can Dance - nu filmul lui Ingmar Bergman, Darabont creează o impresionantă imagine a unui spaţiu postapocaliptic. Din păcate, imaginea asta nu e decît cireaşa de pe tort, sensul ei fiind tocmai acela de a întregi morala poveştii: speranţa trebuie, chiar trebuie, să moară ultima! Oricare ar fi fost sensul imaginii, adevărul e că după două ore în care se îngrămădesc pe ecran cele mai deductibile situaţii (şi replici) imaginabile, nimic nu mai putea avea gust în The Mist. Nici măcar ideea că Dumnezeu există. În schematismul filmului e exact ceea ce lipsea ca exasperarea să fie maximă. O doamnă habotnică e prinsă în supermarket. Urlă non-stop că e sfîrşitul lumii şi turuie necontenit citate din Biblie care să-i susţină afirmaţia. Cînd lighioanele atacă spaţiul respectiv, niciuna nu se atinge de doamnă fiindcă ea îi cere lui Dumnezeu să o apere şi cam asta se petrece...

În fapt, după The Mist, altceva e clar: Dead Can Dance şi vestea că Dumnezeu există meritau o soartă mai bună!
De: Stephen King Regia: Frank Darabont Cu: Thomas Jane, Marcia Gay Harden, Laurie Holden, Andre Braugher, Toby Jones

3 comentarii

  • Sincere nefelicitari!
    [membru], 11.04.2008, 05:07

    Mi se pare de-a dreptul hilar ca, intr-o tara in care cinematografia e momentan la pamant, intr-o tara in care la orice post tv te-ai uita ai remarca imediat faptul ca majoritatea cameramanilor filmeaza de parca ar fi prima zi cand au pus mana pe camera, intr-o tara in care nu exista o scoala de cinematografie care sa produca adevarati profesionisti in domeniu, sa avem pareri atat de "clare" asupra unei productii cinematografice de import. N-avem filme de talie mondiala, in schimb avem critici de film foarte competenti. Cam asa ar veni asta, nu? Cat de ushor e sa dai cu piatra.

    Lasand la o parte modul cum desconspiri povestea cu o doza de ironie si superioritate (pe undeva), as dori si eu sa te intreb stimabile, ai cumva senzatia ca macar vreuna din productiile autohtone se apropie ca tehnica cinematografica de acest film? Daca crezi ca DA, atunci poate ar trebui sa te gandesti serios la gradinarit (niciodata nu e prea tarziu). Daca NU, atunci ar insemna ca, daca filmul asta e varza, filmele noastre sunt PRAF. Eu inteleg ca poti fi complet dezinteresat de genul asta de filme, dar te rog, da-mi voie sa cred ca nu te poti lua chiar atat de in serios incat sa crezi ceea ce-ai scris acolo.

    Am sa-mi explic totusi existenta "produsul" de mai sus prin aceea ca erai pur si simplu subiectiv sau dezinteresat, manat fiind, probabil, doar de dorinta sau poate graba de a "produce" un articol pentru a-l publica aici. De-asta te-am rasplatit nu cu 1 (observi ca iti acord prezumtia de nevionvatie?) ci cu 2. La mai mare 'maestre'!

    P.S. Tocmai am vazut filmul and believe me, it's anything but what you've made of it!!

  • critica superficiala
    [membru], 23.05.2008, 14:27

    spre deosebire de un comentator al articolului, nici măcar prezumţia de nevinovăţie nu merge aici.
    Observ ca ai noştri critici de film - atunci când nu sunt subiectivi la sânge - sunt superficiali. Îţi lasă senzaţia că ori n-au avut nici măcar răbdare, d-apăi înţelegere, să vada filmul, ori li se rupe şi încep să amestece filozofie, morală, literatură şi alte discippline, nemaiştiind ce să critice.
    Vorbiţi - dacă sunteţi în stare - despre cinema. Nu vă convine morala filmului, nu schimbaţi din mers regulile jocului.
    Grădinile aşteaptă nişte lucrători dedicaţi meseriei.

  • Bravo, mon cher!
    [membru], 12.07.2008, 11:16

    In mare parte ai dreptate, iubite si pretuite... De când am väzut duduca asta (adicä, asa, o dudä mai micä), tot stäteam la îndoialä... sä-mi pierd vremea cu o analizä... sä nu mi-o pierd... Intâmplarea face cä e dupä una dintre cele mai schiloade povestiri ale lui King - scrisä pe la începuturi, în anii '80, la repezealä sä scoatä ceva parai de mäsline - si nici Darabont n-a vibrat la ea, se vede clar... Merge bine cinci minute, apoi o freacä-ntr-o veselie sârguincios continuä o orä si ceva, iar în ultimele cinci minute are iar un zvâc... Nu stiu, poate-am s-o iau la disecat zilele astea, dacä am timp...

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus