Eveniment la Bucureşti:
Das Symphonische Orchester der 100 Zigeunergeigen aus Budapest
100 Violini Tzigani di Budapest
L’Orchestre Symphonique de 100 Violons Tziganes de Budapest
Los 100 Violines Cingaros de Budapest
100 Tagú Budapest Cigányzenekar
După succesul înregistrat de concertul Cesariei Evora, Fundaţia cultural-artistică Aurel Mitran propune un alt eveniment foarte special: joi 26 februarie, ora 20.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional, concertul celor 100 de viori - Budapest Gypsy Symphony Orchestra.
Argument
100 de viori - Budapest Gypsy Symphony Orchestra este fără seamăn. Până la înfiinţarea ei, în 1985, nimeni, niciodată, nu mai văzuse aşa ceva.
Începutul ţine de legendă. Punct de pornire a fost înmormântarea lui Sandor Jaroka, instrumentist şi şef de orchestră excepţional, căruia a ţinut să-i aducă un ultim omagiu, întreaga comunitate a violoniştilor din Budapesta. După ceremonie, instrumentiştii au început să cânte şi toată lumea a înţeles imediat că această orchestră, constituită ad-hoc, este tulburătoare. Iar succesul de care se bucură, an de an, întrece orice aşteptare.
Fiecare apariţie a celor "100 de viori" are un efect incomparabil asupra audienţei. Energia, talentul, capacitatea de a improviza şi instinctul lor viguros emoţionează pe oricine. Schimbările rapide de ritm, de culoare, armonie şi stil se regăsesc la fiecare piesă interpretată. Virtuozitatea acestor instrumentişti a determinat mass-media occidentale să-i compare cu Paganini.
Programul se derulează după reguli şi mecanisme fin reglate şi este conceput în două părţi, minuţios echilibrate, astfel încât instrumentiştii să nu-şi trădeze nici rădăcinile, nici ataşamentul faţă de marii compozitori clasici. Prima parte, în care muzicienii apar în costume populare vii, este dedicată muzicii tradiţionale, printre care vom regăsi, fireşte, As a szep, dar şi Dansurile ungare ale lui Johannes Brahms. Cea de-a doua, în smoching, aparţine repertoriului clasic. Începând cu Franz Lizst şi fără a-i omite pe Johann Strauss, tatăl şi fiul, 100 de viori - Budapest Gypsy Symphony Orchestra ne invită la o croazieră de lux pe Dunăre, de la Viena la Budapesta şi de la Budapesta în Bucureştii plini de farmec şi energie ai "Ciocârliei" lui Grigoraş Dinicu.
Despre fiecare component al orchestrei celor "100 de viori", descrisă de mass-media occidentale cu o abundenţă de superlative, se poate spune că este un virtuoz. Însă nume precum Berki, Lakatos, Lendvai Csocsi, Boross reprezintă elita muzicii maghiare de gen.
100 de viori - Budapest Gypsy Symphony Orchestra, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, joi 26 februarie 2004. Un eveniment ce nu trebuie ratat.
Programul concertului de la Bucureşti
partea I-a
Jacques Offenbach : Orfeu în infern
Johannes Brahms: Dans Ungar nr.5
Jeno Hubay: Hullamzo Ballaton
Elemer Szentirmay: În memoria lui Bihari
Victorio Monti: Ceardaş
Lazslo Berki: Vară la Paris
Aram Haciaturian: Dansul Săbiilor
Tradiţional: Az a szep
Gioacchino Rossini: Wilhem Tell - uvertura
Georges Bizet: Carmen
partea a II-a
Johann Strauss fiul: Liliacul - uvertura
Johann Strauss: Elyen a Magyar
Johannes Brahms: Dans Ungar nr.1
Frantz Listz: Rapsodia Ungară nr.2
Johann Strauss: Kaiser Walz
Hector Berlioz: Marşul lui Rakoczki
Grigoraş Dinicu: Ciocârlia
Johann Strauss: Marşul Radetzky
Biletele s-au pus în vânzare la Teatrul Naţional I.L Caragiale, Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian, Teatrul Nottara, Ateneul Român, Sala Palatului, Magazinul Muzica şi Librăriile Cărtureşti.
P.S.:Ca de obicei, LiterNet vă invită să ne povestiţi despre experienţa voastră personală cu Orchestra celor 100 de viori scriind la [email protected]. Cele mai bune articole vor apărea pe situl LiterNet.