Pînă la Asterix & Obelix - Misiune: Cleopatra, o comedie franţuzească putea fi de trei feluri: de limbaj, de limbaj şi de limbaj... Povestea celor doi gali şi a romanilor care au avut ghinionul să le iasă-n cale a fost mai mult o glumă cu circuit închis: prea multe bancuri franco-franceze, prea multe jocuri de cuvinte, prea multă trăncăneală (intraductibilă)!
În Misiune: Cleopatra (regizat de Alain Chabat, care-şi asigură şi partea Cezarului), multe din acestea au rămas, dar nu-i nici o pagubă dacă nu le pricepi pe toate: există o sumedenie de gaguri vizuale care fac toţi banii. Chabat trage cu ochii la clipuri, la reclame, dar şi la desenele animate - care sînt nepoţelele benzilor desenate (momentele cele mai bune sînt chiar acelea care se ţin de "fusta" bunicuţei BD). Dincolo de citate (cel din Tigru şi dragon este mortal!), dincolo de Monica Bellucci în chip de Cleopatra (o taie pe coana Lizica!) şi de găselniţe dărîmătoare (o mîţă zicînd "Moa"!), Misiune: Cleopatra e precum Cleopatra pentru Istorie: o hieroglifă "coafată" la Hollywood - mai deşteaptă decît Hollywoodul şi mai amuzantă decît hieroglifa!
Pe cît de sprinţar e filmul francez, pe-atît de greoi Lord of the Rings: The Two Towers, continuarea aventurilor dlui Frodo. Trei ore bătute pe muchie, te uiţi pe ecran şi nu-nţelegi cine te-a pedepsit! Filmul lui Peter Jackson se vrea grandios, dar nu e decît bolovănos. Se vrea sumbru, dar nu e decît sinistru. Actorii joacă la fel de subtil ca-n Xena (cu o menţiune pentru Elijah Wood, încremenit în teamă-spaimă-spaimă-teamă), iar suspansul e demn de jocurile video. Rămîn efectele speciale - dar e suficient să vezi "copacii luptători" ca să te umfle rîsul... Şi cînd te gîndeşti că mai urmează un episod!