Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Cvartet pentru o lavalieră

Vava Ştefănescu duce dansul la muzee şi la galerii de artă - Cvartet pentru o lavalieră


, un interviu cu

Time Out Bucureşti, aprilie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Muzeul Naţional de Artă Contemporană ne pregăteşte o expoziţie coregrafică. Cvartet pentru o lavalieră este un performance de dans, sunete şi imagini. Coregrafa Vava Ştefănescu ne asigură că vom asista la un experiment inedit.

Anca Rotescu: Care este ideea acestui performance, pe care îl pregăteşti într-un spaţiu cel puţin neobişnuit, muzeul?
Vava Ştefănescu: Cred că numai durerile ne fac cu adevărat conştienţi de corpul nostru. Lucrez de ceva vreme cu material uman, cu durere, cu lacrimi, cu traume, cu lucruri invizibile, pe care prezenţa publicului le influenţează şi le transformă. Mi-am dorit cu obstinaţie insistenţa privirii, permanenţa aceasta necesară în procesul de lucru, căci cu ea lucrăm, cu ochiul care se uită şi pe care artiştii îl simt, cu acea presiune a prezenţei lui. Este motivul pentru care am făcut repetiţii deschise chiar dintr-o fază destul de crudă a acestui spectacol-instalaţie. Cvartet pentru o lavalieră este o instalaţie pentru două coregrafii simultane. O coregrafie a corpurilor, aşa cum este de aşteptat, şi una a sunetului.

A.R.: Adică vei combina sunetul cu mişcarea, cu scopul de a obţine reacţii corporale?
V.Ş.: Dispoziţia multiplelor surse de sunet, montajul celor înregistrate, mixate în timp real cu cele live produse de dansatori, creează o reală mişcare în spaţiu, o mişcare de sunete recognoscibile, a sensurilor pe care acestea le capătă prin juxtapunerea cu imaginea. Imaginea, dansul şi coregrafia, se petrec într-un spaţiu extrem de restrâns, în mijlocul publicului. O imagine unică, insistentă, dar deloc statică. Spectacolul - instalaţie aduce în discuţie ideea claustrării, a lipsei de distanţă, a relaţiei cu celălalt, ideea ca suntem ostaticii propriei noastre existenţe. Toate aceste idei sunt bineînţeles cuvinte cheie de la care pornim în creaţia ad-hoc. Conjuncţia lor cu mişcarea sunetului şi cu privirea publicului poate naşte alte idei, foarte neaşteptate. Singurul punct de referinţă şi sprijin este situaţia vizibilă/audibilă, constantă timp de 60 de minute.

A.R.: Există câteva elemente fixe ale spectacolului şi altele care diferă, se modifică în funcţie de moment?
V.Ş.: La acest spectacol nu este nimic prestabilit, nici măcar structura muzicală. Există un time-line şi anumite puncte fixe, pe care la un moment dat trebuie să le atingem. El se schimbă de la reprezentaţie la reprezentaţie. Am o structură în minte, ea înglobează o sumă de axe ce pot fi dezvoltate în proporţii diferite. Orientarea, direcţia în care mergem e foarte clară, dar maniera în care o facem poate să fie diferită de fiecare dată. Spre exemplu şi fără a dezvălui prea multe, trebuie să spun că există un moment, pe care eu l-am dorit obligatoriu. El a apărut într-una dintre repetiţii şi am spus că trebuie neapărat să-l păstrăm. Interpreţii încep să danseze abstract şi lansează mişcări ca într-un spaţiu normal - aceasta este tema. Toţi trei dansează alb, se dezvoltă spaţial ca şi cum ar fi într-o sală mare sau în aer liber şi bineînţeles că se lovesc şi lovesc cutia. Sunetul din interior este captat cu un efect de ecou la maxim, exagerat. E un efect atât de puternic şi de impresionant, încât mişcarea capătă o amploare uriaşă, care depăşeşte sala.

A.R.: De fapt, urmăriţi şi o redefinire a spaţiului?
V.Ş.: Ai senzaţia că se întâmplă peste tot şi în acelaşi timp, vezi patru inşi închişi într-o cabină, lovindu-se de toţi pereţii. E un element pe care îl vreau, dar au fost repetiţii în care nu s-a putut ajunge aici. Nu înseamnă că a fost greşit dacă lucrul porneşte şi se compune de aşa natură încât nu mai merge un moment sau altul prin care am vrut să trecem, să-l avem ca reper. Rolul meu în această instalaţie nu e decât de ţinut limitele. Fac asta pentru a fi sigură că intensitatea mesajului sau a vocilor este destul de mare încât să ajungă să producă ceva în cel care priveşte sau aude. Restul se naşte pe loc, inclusiv structura sonoră, dansatorii şi sound designer-ul sunt în permanenţă în dialog, se ascultă şi se văd unii pe alţii.

A.R.: Aţi mai avut un astfel de experiment, cu altă distribuţie şi fără nici un fel de sunet.
V.Ş.: Totul era o cercetare asupra corpului, care are o miză temporală fixă - 60 de minute de chin, unul lângă altul. Ce mai inventează corpul după ce a trecut de toate fazele, de cunoaşterea celuilalt, de accept, de respingere, de iubire, de sex. Dar dincolo de asta, ce se mai naşte? Apoi, a fost întâlnirea cu Julien Trambouze, sound designer, care mi-a insuflat încredere. La asta s-a adăugat faptul că vroiam să lucrez neapărat cu Mihaela Dancs şi că mă înţeleg foarte bine şi mă fascinează Carmen Coţofană, iar cu Adrian Stoian plănuisem de mult să pregătim ceva împreună. În spectacol nu există nimic prestabilit şi nici un track sound definitiv. Sunt, desigur, câteva momente la care ţin. Primul lucru pe care am vrut să-l facem, a fost să transpunem o frază a lui George Orwell, care spune că nimic nu e adevărat, totul e posibil. Mi-am dorit să ne situăm pe linia subţire dintre manipularea sunetului şi a imaginii. Oare ceea ce auzim e şi ceea ce vedem? Scena aceasta nu a existat deja, altundeva, în alt moment?

A.R.: După fragmentele pe care le-am văzut în repetiţii, am rămas cu senzaţia că din mişcarea corpurilor şi din sunete se construiesc imaginile.
V.Ş.: Este un balans între lucrurile care au fost deja înregistrate, cele pe care le înregistrez atunci în direct şi pe care le redifuzez, între lucrurile care se aud şi se joacă în acelaşi timp, plus tăcerile. Este important să ai astfel de pauze, care pentru mine nu sunt simple tăceri, ci sunt sunete în tăcere ale tăcerii. Cea mai mare parte din timp, funcţionează un tip de aller-retour între realitatea din interiorul cabinei, ce se întâmplă acolo, ca performance şi amăgitoarele piste ale montajului şi mixajului sonor. Încercăm astfel să aducem latura ireală în scenă.

A.R.: Care este raportul cu publicul?
V.Ş.: Avem un raport direct cu publicul. Le aruncăm în faţă ceva puternic în termeni de imagine şi sunet. Vom crea o permanentă basculare între ceea ce văd, claustrarea din cabina telefonică şi reacţia faţă de imaginea fixă pe care o au sub ochi."

A.R.: Totuşi, de ce la Muzeul Naţional de Artă Contemporană?
V.Ş.: Are legătură, cu un context expoziţional. Este un spectacol vizual şi cred că percepţia de spectacol înseamnă şi o anumită aşteptare, iar cea de galerie presupune o cu totul altă aşteptare. Şi privirea este alta. Mai mult decât atât, nu este un spectacol de dans, este o coregrafie sonoră sau o punere în altă formă. Această formă, pe care eu o văd "expoziţională" aduce în faţa publicului dansul într-o altă condiţie. Iar percepţia este alta când dansul nu mai ţine de spaţiul scenic.

Notă: După prima serie de trei reprezentaţii, ce a avut loc la MNAC pe 10-12 aprilie 2008, Cvartet pentru o lavalieră se reia la Galeria UNA (strada General Budişteanu, nr. 10) pe 10-11 iunie 2008, la ora 20,00.

Un proiect de Vava Ştefănescu.
Cu: Julien Trambouze (Franţa) - artist sonor, Carmen Coţofană, Mihaela Dancs, Mihai Mihalcea - dansatori.

Intrarea la spectacol este gratuită, dar locurile sunt garantate doar în urma unei rezervări. Pentru rezervări vă rugăm să trimiteţi un e-mail la [email protected], precizând numărul de locuri dorit şi ziua pentru care doriţi să rezervaţi locurile.




 Toate articolele despre Cvartet pentru o lavalieră


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Eugenia Anca Rotescu
 Alte articole de Vava Ştefănescu


Alte articole

 Privirea din afară - Piesă cu responsabilitate limitată şi Cvartet pentru o lavalieră, Cristina Modreanu
 Galerie foto - Cvartet pentru o lavalieră, Dani Ioniţă
 O fenomenologie a claustrării - Cvartet pentru o lavalieră , Beatrice Lăpădat
 Cvartet pentru o lavalieră, invitat la Centrul de Introspecţie Vizuală, Comunicat de presă
 Ultima reprezentaţie din 2009 - Cvartet pentru o lavalieră, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Cvartet pentru o lavalieră


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer