Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Cvartet pentru o lavalieră

Captivi în propria viaţă - Cvartet pentru o lavalieră


Ziua, iunie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"O instalaţie pentru două coregrafii simultane. O coregrafie a corpurilor - aşa cum este de aşteptat - şi o coregrafie a sunetului." Astfel descrie Vava Ştefănescu proiectul de dans-care-nu-e-mişcare Cvartet pentru o lavalieră, o instalaţie atipică (jucată întîi la Muzeul de Artă Contemporană, iar acum, la Galeria UNA), care obligă publicul la o poziţionare exterioară, non-interactivă, asaltîndu-l însă emoţional, pînă la paroxism, prin exerciţiul pe care-l propune - cel al participării vizuale la spectacolul unei extreme zbateri ale fiinţei.

Imaginaţi-vă trei oameni abandonaţi pe o insulă (şi nu e vorba aici nici de Robinson Crusoe, nici de Lost), obligaţi să înveţe să interpreteze (şi să reacţioneze la) o aglomerare de sunete necunoscute şi în acelaşi timp familiare, sonorităţile propriilor corpuri şi pulsaţiile oraşului. Viaţa le e determinată şi curge în ritmul acestor "zgomote". Insula despre care vorbeam se numeşte, de fapt, jungla urbană. Trei oameni (trei dansatori), un bărbat (la început Adrian Stoian, acum Mihai Mihalcea) şi două femei (Carmen Coţofană şi Mihaela Dancs), într-o cabină telefonică - pereţi de sticlă, cadru metalic şi nici o cale de scăpare -, un metru pătrat de intimitate corporală, împărţind acelaşi aer, acelaşi echilibru fragil între dorinţa de evadare şi nevoia de protecţie, lăsîndu-şi trupurile să răspundă cavalcadei de impulsuri sonore, care le răspunde şi îi provoacă. De partea cealaltă a zidului transparent, ochi în ochi cu dansatorii, Julien Trambouze controlează impulsul sonor, în care se amestecă, într-un melanj al cotidianului, vocile preînregistrate ale celor trei, zgomote indistincte şi laitmotivuri ale istoriilor socio-personale (poate să fie Ţara mea sau Deşteaptă-te, române!, Corina Chiriac sau fostul imn de stat). De fiecare dată, e vorba despre o manipulare sonoră determinînd o modelare corporală, metaforă pentru o deformare a sinelui.

De cîte ori nu v-aţi simţit urmărit de priviri nici iscoditoare, nici indiferente, dar care înregistrează fiecare prezenţă cu precizia camerei de filmat, pe stradă, la teatru, în restaurante şi tramvaie? E condiţia fundamentală a traiului în jungla postmodernă (şi post-11 septembrie) - să supravieţuieşti scrutării şi asaltului vizual.

Cvartet... e un joc de-a irepetabilitatea actului existenţial. De fiecare dată cînd se găsesc închişi între cei patru pereţi ai cabinei, cei trei dansatori refac un univers al tuturor posibilităţilor. Au reuşit să abandoneze tot ce înseamnă reflex coregrafic, cel al condiţiei lor de dansatori. Nimic nu e fixat, totul e improvizaţie. Există o permanentă tensiune a puterii înăuntrul cabinei telefonice, a echilibrului între genuri/sexe, forţă fizică şi morală, rezistenţă la energia invadatoare a privirii "de dincolo". Tensiune al cărei numitor comun e solidaritatea în izolare, şi care se prelungeşte în afara zidului de sticlă, în ochiul receptorului, condamnat la non-intervenţie. Iar sunetul se prelungeşte insidios ca un şarpe...

Cvartetul... nu se joacă într-un spaţiu-scenă, ceea ce încearcă Vava Ştefănescu să evite sînt aşteptările spectaculare ale publicului "tradiţional" de dans, ea îşi reorientează instalaţia spre neutralitatea, activă estetic, a galeriilor de artă, care, spre deosebire de sala de teatru, nu instituie dintru bunul început al convenţiei o distanţă între artist/produsul artistic şi receptor. În adevărul faptelor, "performance"-ul nu există în sine, şi nici cabina telefonică, raportul spaţial e unul veşnic activ, iar constatarea e simplă: în situaţia unui asemenea demers estetic, cutia albă limitează în egală măsură ca cea neagră (o simplă constatare personală, deşi, recunosc, năucitoare). Cutia albă a galeriei e un spaţiu "safe", la fel de "safe" ca un covor de scenă. Ar fi nevoie de aleatoriul naturii urbane pentru ca privitorului (încetînd să mai fie spectator) să nu i se ofere altceva decît imaginea propriilor contorsiuni existenţiale. Fără nici o plasă de siguranţă.


Cvartet pentru o lavalieră, un proiect de Vava Ştefănescu,
la Galeria UNA (strada General Budişteanu, nr. 10), 10-11 iunie 2008, ora 20,00.
Cu: Julien Trambouze (Franţa) - artist sonor, Carmen Coţofană, Mihaela Dancs, Mihai Mihalcea - dansatori.

Intrarea la spectacol este gratuită, dar locurile sunt garantate doar în urma unei rezervări. Pentru rezervări vă rugăm să trimiteţi un e-mail la [email protected], precizând numărul de locuri dorit şi ziua pentru care doriţi să rezervaţi locurile.




 Toate articolele despre Cvartet pentru o lavalieră


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici


Alte articole

 Privirea din afară - Piesă cu responsabilitate limitată şi Cvartet pentru o lavalieră, Cristina Modreanu
 Galerie foto - Cvartet pentru o lavalieră, Dani Ioniţă
 O fenomenologie a claustrării - Cvartet pentru o lavalieră , Beatrice Lăpădat
 Cvartet pentru o lavalieră, invitat la Centrul de Introspecţie Vizuală, Comunicat de presă
 Ultima reprezentaţie din 2009 - Cvartet pentru o lavalieră, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Cvartet pentru o lavalieră


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer