Nu ştiu cine şi-ar dori o iubire cu gust de afine... Personal, nu mă omor după afine: prefer zmeura, fragii, chiar şi căpşunele. Dar acesta este titlul ultimului film al lui Wong Kar-wai, realizat în SUA şi prezent pe marile ecrane de la noi: Iubire cu gust de afine.
Titlul original este My Blueberry Nights, care s-ar fi putut traduce - mai puţin alimentar - prin "Nopţi albastre ca afinele". Ce-i drept, în film există o tartă cu afine, pe care însă nu o vrea nimeni. Ce-i drept, cineastul hongkonghez a prezentat acum cîţiva ani - la Cannes - un scurt-metraj despre legătura dintre eros şi gastronomie. Ce-i drept, în fine, mai toate filmele sale cunoscute au ca element de "decor" mîncarea - sufertaşele cu noodles în In the Mood for Love, conservele cu ananas şi un fast-food în Chungking Express... Ideea că cineva s-ar putea îndrăgosti în apropierea unei tarte cu afine nu e chiar trasă de păr; dar că ar putea şi gusta din ea, descoperind gustul iubirii - asta, mă tem, e o dulcegărie...
Această comedie romantică se adresează cu precădere celor care nu au mai văzut niciodată vreun film de Wong Kar-wai - lor s-ar putea să le placă: este cu Jude Law, Natalie Portman (care face aici unul din cele mai bune roluri ale sale), Rachel Weisz şi o "introduce" (în cinema) pe cîntăreaţa Norah Jones. Enigmatica Jones - a cărei voce este ca un fum - pare, într-adevăr, un personaj de Wong Kar-wai, numai că ea nu cîntă: este doar o biată fată dezamăgită în dragoste, cu o viaţă subţire ca o foiţă de ţigară, dusă ca frunza în vînt prin toate locaţiile americane bifate de road-movie-uri... Ar trebui să ne "îndrăgostim" de ea, dacă tot face pe ghidul acestei călătorii; dar nu se-ntîmplă deloc aşa ceva: Norah Jones rămîne o simplă tartă de afine pusă-n vitrină, pe care nu o vrea nimeni. Sau, mai rău: o tartă de afine precongelată, într-un supermarket.
Iubire cu gust de afine este un Wong Kar-wai de supermarket, la fel de precongelat. Probabil că i-a adus mai mult public decît filmele precedente, dar nu este publicul care trebuie. E ca şi cum rafinatul chef al bucătăriei sofisticate ne-ar fi gătit un hamburger.
Imaginea (lui Darius Khondji) este suficient de "wongkarwaiană" pentru a ne mai amăgi, pe alocuri, că acest produs aseptic este - totuşi - marca WKw. Dar este prea puţin: concluzia este că, transplantat în SUA, stilul maestrului hongkonghez nu poate transfigura nici măcar o tartă cu afine...
Dacă ar fi fost mai şmecher, WKw ar fi trebuit să filmeze un "love story alimentar" în cartierul chinezesc din New York - "In da Hood for Love"!