Being Chuck Barris - Confessions of a Dangerous Mind

Mai întîi a fost cuvîntul scris, cartea publicată în 1982, în care producătorul american de televiziune Chuck Barris (tăticul unor spectacole de divertisment care au schimbat direcţia genului) îşi povestea viaţa şi spunea pe faţă că în anii '60-'70 a fost agent CIA, activînd ca ucigaş plătit. Romanul a făcut vîlvă, producătorii s-au îmbulzit să cumpere drepturile de ecranizare, regizorii să pună mîna pe producători. Pînă la urmă, ajutat de prietenul său Steven Soderbergh, cu care are şi o companie, actorul George Clooney a reuşit să-l facă el. Deşi nu-şi dorise să fie regizor. Deci, dacă vă interesează cel puţin să vedeţi ce gusturi are Clooney (în afară de porcul pe care-l creşte acasă şi de idilele cu necunoscute - evenimente pe care le aflaţi de prin reviste), veţi avea o plăcută surpriză, pentru că filmul nu e rău deloc. Clooney a avut inspiraţia de a alege pentru rolul principal un actor care nu era încă celebru - Sam Rockwell, dar care are o versatilitate extraordinară, calitate pe care orice actor ar trebui s-o posede. Chipul lui poate exprima infinite nuanţe, poate fi diferit de la un cadru la altul, ca şi cînd ar fi vorba de altă persoană.

Clooney declara că a vrut să povestească, nu să facă un film autobiografic. Dar Confessions... sunt, orice ar spune Clooney, strînse ghem în jurul personalităţii ciudate a eroului, mult mai greu de decriptat decît o altă vedetă tv portretizată de Milos Forman în Man on the Moon. Preferînd să povestească, Clooney dă puţine indicaţii despre background-ul sufletesc al lui Chuck Barris şi te lasă să-ţi construieşti propriile teorii.

Barris, aşa cum îl joacă Rockwell, pare un tip cu un inconştient frămîntat de un complex matern, de unde apetenţa lui sexuală, imposibilitatea de a se fixa într-o relaţie stabilă (cea cu prietena sa, Penny), dar şi dorinţa de celebritate ca nevoie compensatorie pentru frustrările lui afective. Văzută din acest unghi, acceptarea de a deveni ucigaş plătit nu pare o decizie luată după o îndelungată sfătuire cu sine. Barris dă impresia (aşa cum îl joacă Sam Rockwell) că trăieşte de pe o zi pe alta şi că îşi joacă şansa în fiecare minut, fără să se gîndească la consecinţe. Că e o persoană imatură, mizantropă, ultrafragilă. Scenariul scris de inteligentul Charlie Kaufman (autorul scenariilor la Being John Malkovich, Adaptation şi Human Nature) nu ezită să pună faţă în faţă cele două vieţi duse de erou în acelaşi timp. Ca şi în Adaptation, se mizează pe un comportament schizoid, ca şi în Being John Malkovich se marchează şi pe identificarea, în termenii lui Jung, cu persona, ameninţare gravă pentru persoanele publice care tind să se identifice cu masca pe care le-o arată celorlalţi. Probabil că Barris a fost o astfel de persoană, dar e sigur că la un moment dat i-a devenit imposibil să ducă amîndouă vieţile în acelaşi timp. Directorii televiziunii îi scot show-ul din grilă, este prins între prietena lui sinceră şi o alunecoasă colegă de crime. Filmul se termină într-un mod cît de cît fericit. Dar sfîrşitul fericit nu e căsătoria cu Penny, ci spovedania - scrierea autobiografiei care dă titlul filmului, moment psihologic important, care îi permite eroului să vadă ce-a trăit şi să scoată la suprafaţă traumele refulate.

Dar filmul ascunde o bombiţă. Ce vedem în mare parte pe ecran este punctul de vedere al lui Barris despre ce i s-a întîmplat, adică rodul unei minţi periculoase, aşa cum însuşi se califică. Putem să îl credem pe cuvînt: Clooney spunea singur că nimeni nu poate şti adevărul despre Barris decît Barris însuşi. Nici măcar Charlie Kaufman - am adăuga - sau cu atît mai puţin el, specialistul în periculoase jocuri ale minţii. Oricum, să faci un film după un scenariu de Charlie Kaufman e ca şi cum ai merge pe pilot automat.