"If they move... kill'em!"
L-au acceptat, l-au aplaudat, l-au respectat, l-au adorat, l-au demitizat, l-au reinventat, l-au parodiat, l-au îngropat chiar - nu neapărat în această ordine, nu neapărat justificat, nu neapărat atunci şi nu neapărat acum. Dar a fost, este şi va rămîne cel mai solid gen cinematografic, singurul american prin excelenţă, singurul european prin atitudine, singurul universal prin semnificaţii. I-au scris epitaful în anii '40, în anii '60, în anii '80... şi-l vor scrie în continuare, după ce fiecare nou boom, fie el ludic, intelectual, popcornistic sau metafizic se va fi stins.
E drept, revenirea recentă (intuită de Lawrence Kasdan, anunţată de Kevin Costner şi confirmată suveran de alde Tommy Lee Jones, John Hillcoat sau Andrew Dominik) e parcă mai pregnantă ca niciodată - şi are un rapel extrem de pertinent la perioada de graţie a cinema-ului yankeu din anii '70, cînd regizori mari şi foarte mari se foloseau de setting-urile, ticurile şi convenţiile proprii genului pentru a trasa portrete deopotrivă crude, disperate şi nihiliste ale societăţii contemporane. Unul dintre cele mai mari filme ale anului trecut (semnat fraţii Coen) şi unul dintre cele mai mari filme, ei bine da, dintotdeauna (semnat PT Anderson) se hrănesc şi ele tangenţial din carnea însîngerată a tradiţiilor vestic/cinematografice şi întorc unor Peckinpah, Stroheim sau Huston complimente pe care nimeni nu mai spera să le vadă pe marele ecran, amuzîndu-se amar să bată cuie într-un coşciug care, iată, refuză să se lase închis.
Western-ul a murit? Trăiască western-ul!
Top 5 All Time
Once Upon a Time in the West (Sergio Leone)
The Wild Bunch (Sam Peckinpah)
Rio Bravo (Howard Hawks)
The Unforgiven (Clint Eastwood)
The Man Who Shot Liberty Valance (John Ford)
În funcţie de stare, de anotimp sau de (sic!) morgă, ordinea poate fi aleatorie.