Lady in the Water este un film naiv... despre un nerf (adică nici naiadă, nici sirenă, nici elf) de sex feminin (Bryce Dallas Howard) care trebuie să se întoarcă în lumea ei (care nu e în străfundurile piscinei). O ajută un administrator de imobil (Paul Giamatti), o chinezoaică bătrînă (care ştie povestea despre nerfi), nişte potheadsi (care fumează jointuri), un critic de film (care ştie ce şi cum), un indian (Shyamalan în persoană şi în rol de viitor mesia), un tip care dezleagă rebusuri. Undeva în plan secund e ceva mai înspăimîntător decît monştrii din iarbă care vor să hăcuiască nerfa: incapacitatea oamenilor de a intra în rolurile pe care povestea şi soarta li le-au (pre)destinat... deci twist-uri, explicaţii, suspans cum puţini ştiu să facă, reluări şi reorganizări. Care dezvăluie doar parţial viitorul sumbru (pentru că bine zicea Evey* "and the world always changes for the worse"). "I need you to believe in something" şi dacă tot am crezut în extratereştri, super-oameni, monştri din pădure şi fantome, de ce n-am crede şi în nerfi? Pentru că unii nu au destulă autoironie cît să rîdă cînd şi-o ia Ştie-tot al filmelor (da, aici mă refer şi la Uwe Boll şi meciurile lui de box). Pentru că se simt trădaţi dacă nu calcă din clişeu în clişeu. Şi, de fapt, povestea lui Story (aşa se cheamă nerfa) e despre cum nu mai avem cu ce să credem în poveşti şi în vulturul cel mare şi în creaturile din copaci.
* în V for Vendetta