The loneliness of the Long distance Cannes film runner * - Cannes 2008

Un
Cannes 6UNU: les roumains şi alte naţionalităţi

Ce ar fi de spus aprioric, că plec iar la Cannes şi că ar trebui să sărbătoresc chestia asta (şi ce-am mai sărbătorit, am serbat şi nopţi, am serbat şi zile), pentru că o să fie din nou o ediţie mega, cu Clint, Che, Tarantino, Toback, Thierry Frémaux şi Wild Bunch, (and so it was, mai puţin Che ca film dar ca petrecere ok,

cu un mojito bun şi apoi unele dezgustătoare drept care am băut vodca din pahare de gheaţă pe care apoi sportul favorit era să le arunci în mare) dar cred că pe voi vă interesează mai mult ce fac românii la Cannes,

şi nu criticii gonzo comme moi, ci participanţii activi.

Boogie, cel de-al treilea lungmetraj al lui Radu Muntean, după Furia şi Hîrtia va fi albastră, a fost selecţionat în secţiunea Quinzaine des Realisateurs, iar Megatron, un scurt-metraj de Marian Crişan concurează pentru Palme d'Or du court metrage. Un alt scurt-metraj, Interior. Scară de bloc, de Ciprian Alexandrescu, e prezentat în secţiunea Cinefondation. Şi tocmai am aflat despre o competiţie online organizată în cadrul festivalului, unde se votează pe youtube pînă pe 19 mai 2008. Din 9 filme, considerate de NFB (National Film Board canadian) cele mai bune scurtmetraje ale anului, din care doar unul e din Europa de Est (din trei de pe continent) şi anume, scurtmetrajul lui Alexandru Mavrodineanu, Lecţia de box. Acesta face parte şi din Romanian Short Waves 2008, program paralel care cuprinde 14 "scurte", majoritatea deja premiate şi cunoscute. Deci la scurt-metraje, specialitatea tinerilor cineaşti autohtoni, suntem, cum spun francezii, trés fort. Eu mă gândesc şi la un Roquefort!

Vine şi monsieur Mungiu, să prezideze o masă rotundă, pe 19 mai 2008, întâlnirea dintre miniştrii Culturii din Uniunea Europeană şi cineaşti. Iar actriţa lui, Luiza Vasiliu (alias Găbiţa), vine tot în Quinzaine, alături de colega ei Otilia (Ana Maria Marinca, din distribuţia filmului lui Muntean). Ea însă în filmul italienesc Il Resto della notte de Francesco Munzi. Este şi al treilea pavilion exclusiv românesc, în Marche du Film, şi al doilea an de petrecere românească pe croazetă. Iar din juriu face parte românca-germană Alexandra Maria Lara, cunoscută de unii drept secretara lui Hitler din Der Untergang / Căderea, pentru alţii iubita lui Ian Curtis de la Joy Division din Control. Ea a fost membră a juriului la TIFF acum doi ani, şi iată, acum va juriza filme de Clint Eastwood, Steven Soderbergh, Atom Egoyan, Wim Wenders şi fraţii Dardenne, alături de Alfonso Cuaron (de la Harry Potter la Children of Men), "Amidala" Natalie Portman şi le president Sean Penn.

Filmul Delta din competiţia oficială e făcut de un ungur cu nume care ar putea fi românesc dacă s-ar scrie altfel, Kornél Mundruczó. Acesta a fost coleg cu Cristian Mungiu într-un film din cinci scheciuri balcanice, Lost and Found (2005). O fi el noua descoperire a festivalului şi va pleca Palme d'Or în Ungaria? (blah, blah, a luat un FIPRESCI, l-am văzut la Cluj e un fel de Războiul stelelor fără stele, războiul stufului, ceva asemănări cu Breaking the Waves zic io, oi, oi, boooring)

Despre asta şi altele (Indiana Jones, marele eveniment de la mijlocul Cannes-ului, premiera mondială de pe 18 mai 2008) , săptămâna viitoare (ce înseamnă să scrii dinainte de festival, de aia sună aşa pedant).


Deux
Cannes 61: Competiţia oficială şi un anume mr. Jones

După cum spune situl oficial, între 14 şi 25 mai 2008, Cannes este declarată oficial ţara filmului. Posterul de anul acesta reprezintă o femeie misterioasă, cu ochii obturaţi şi părul blond platinat, o divă din Mulholland Drive pe Lost Highway în Twin Peaks, undeva între Bois De Boulogne şi Belleville, sau Rochefort şi Brice de Nice. Este o fotografie de David Lynch, adaptată de artistul de postere Pierre Collier (Persepolis), care a organizat şi ambientul din Palatul Festivalului.

Nu întâmplător festivalul se deschide cu Blindness de Fernando Meirelles (Cidade de Deus), un thriller enigmatic în competiţia oficială. De închis îl închide hors competition What Ever Happened, memoriile producătorului Art Linson, regizate de Barry Levinson cu Robert De Niro în rolul lui Linson. De Niro va înmîna şi Palme d'Or-ul de anul acesta, poate lui Charlie Kaufman, scenaristul lui Being John Malkowich şi Adaptation, în debutul său regizoral Synecdoche, New York, poate maghiarului Kornel Mundruczo pentru Delta, un film pe care îl simt tarkovskian, filmat la noi în Deltă. 22 de filme în competiţia oficială, din care cel mai lung este biografia lui Che Guevara de Steven Soderbergh, de 288 de minute. Benicio Del Toro este Che, filmul va fi distribuit în două părţi. Va lua Benicio Palmierul? Sean Penn (preşedintele juriului), care a jucat împreună cu Benicio în 21 Grams, va decide asta.

Wim Wenders se întoarce în competiţie (ultima oară a fost în 2005 cu Don't Come Knocking), cu The Palermo Shooting (cu Dennis Hopper

şi Lou Reed), el este unul din obişnuiţii festivalului, aşa cum sunt fraţii Dardenne (prezenţi acum cu La Silence de Lorna), Clint Eastwood (cu The Exchange, fostul The Changeling), Atom Egoyan (Adoration), Paolo Sorrentino (Il Divo) şi cum devine James Gray, (cu noul film Two Lovers, după We Own the Night anul trecut şi The Yards în 2000).

Dar între ele, marele event/Événement este Indiana Jones, după 19 ani din nou pe ecran, pentru prima dată în Palat la sala Lumière, înalt cât un pachebot de pe croazetă şi lat precum scena de la Rolling Stones. Indiana Jones şi regatul craniului de cristal în regatul cinematografului absolut. Spielberg, Lucas Harrison Ford pe croazetă,

pe Lucas l-am văzut şi în 2002 şi 2005 cu Episoadele II şi III din Star Wars, Spielberg în schimb a fost ultima oară la Cannes în 1986 (The Color Purple, în afara competiţiei, şi singura oară în competiţie în 1974 cu Sugarland Express, primul său film de cinema care a luat aici premiul de scenariu). Dar cînd veţi citi aceste rânduri, Indiana Jones îşi va fi făcut apariţia în sălile din toată lumea, după ce a rupt Cannesul în două cu biciul său. Tot în afara competiţiei noul Woody Allen, făcut în Spania, Vicky Cristina Barcelona, documentarul lui Kusturica despre Maradona, şi filmul fetei lui David Lynch, Jennifer, Surveillance.

Pe 22 lecţia de cinema cu Quentin Tarantino (de data asta văzut, bifat). Şi Cannes Classics, cu filme restaurate, cu autorii lor de faţă (idem, Santa Sangre cu băiatul lui Jodorowski, băiatul lui Nick Nolte şi ta-su cu pălării la fel şi părul scuffy, asta după El Topo acum 2 ani, cu Jodorowski şi tot Nick Nolte, ambii fără băieţi dar tot cu pălării).

Trois
Cannes 61-Palma-res(t)

Wham, bam, pas de thank you, mr. Sean! The Exchange (fostul The Changeling), al lui Clint Eastwood a primit un premiu special al ediţiei, invenţie specială pentru el (la fel ca şi cel pentru Catherine Deneuve, invitata specială de la TIFF anul ăsta, pam pam), Dirty Harry nu s-a prezentat la festivitate. S-a zvonit că i s-ar fi oferit premiul juriului dar nu l-a acceptat. Clint are cinci intrări pînă acum în competiţie, şi o preşedinţie de juriu, dar nici un win. Filmul, excelent, nu este însă genul cannez şi va fi favoritul Oscarurilor de anul viitor (Angelina e pentru mine sure bet).

Palme d'Or, a luat Entre les murs, de Laurent Cantet, care se dădea în timp ce eu eram pe drumul de întoarcere. Rar s-a mai întîmplat să ia filmul din ultima zi (v. Rosetta în 1999), surpriză totală, şi mai ales pentru francezi bucurie naţională, n-au mai luat o "palmă" de acum 21 de ani de la Sous le soleil du Satan al lui Maurice Pialat. Premiul a fost înmînat de Bobby De Niro, prezent pentru filmul de închidere, What Just Happened, după memoriile producătorului Art Linson. De Niro a vorbit în franceză, Sean Penn se uita la el înmărmurit. Juriul condus de el, care a inclus-o pe actriţa germano-română Alexandra Maria Lara, a ales filme puţin ciudate, nu cele aşteptate de presa şi aşa divergentă a festivalului (printre care Waltz with Bachir şi Une Conte de Noel): Grand Prix: Gomorra de Matteo Garrone, 5 poveşti intersectate despre mafie, cel mai bun regizor: turcul Nuri Bilge Ceylan pentru Üc Maymun (Trei maimuţe), premiul juriului: Il Divo de Paolo Sorrentino, biografie-pamflet scandaloasă a politicianului Giulio Adreotti, cel mai bun actor: Benicio Del Toro în rolul lui Che Guevara în filmul-maraton de 4 ore şi 28 de minute al lui Steven Soderbergh (care va fi remontat şi distribuit în 2 părţi), actriţă: Sandra Corveloni în Linha de Passe de Walter Salles şi Daniela Thomas, scenariu, Jean-Pierre şi Luc Dardenne pentru Le silence de Lorna, (dar actriţa lor era favorită, la fel ca cea din Leonesa şi Jolie).

Ah les roumains, am mai luat un Palme d'Or, pentru scurt metraj (după Mitulescu, Puiu şi Mungiu), Marian Crişan pentru Megatron. Se pare că azi nu există festival fără vreun premiu pentru les roumains, ce bine ar fi să fie aşa şi acasă!!! În categoria Un Certain Regard a fost premiat Tulpan de Sergey Dvortsevoy, iar Camera d'Or (premiul pentru primul film) a luat Steve McQueen (care e şi irlandez şi negru!) pentru un film despre militantul IRA Bobby Sands, mort de greva foamei, anume Hunger (prezentat tot în secţiunea Un Certain Regard). Filmul meu preferat din competiţie ar fi putut să fie Che dacă l-aş fi văzut (mais j'ai vu pas), aşa că rămîn cu Il Divo şi Clint. Dar pentru unii din noi, evenimentul festivalului a fost să fie un concert cu un anumit chitarist pe nume Emir Kusturica, cu guest dancer Diego Maradona, sau o lecţie de cinema cu un frenetic Quentin,

sau un domn la 65 de ani cu cerceluş în ureche, care a urcat covorul roşu, cunoscut pe ecran sub numele de dr. Jones (pe care m-am mai dus să-l văd de 2 ori de atunci şi mi-e poftă să-l mai văd o dată).

Notă: * Titlul articolului vine de la filmul lui Tony Richardson din 1962, dar mai mult de la piesa Iron Maiden din 1986 de pe Somewhere in Time, pe care o fredonam în cap; după cum se vede şi-n poză, "Singur sub palmier")

Top 10 Cannes 2008 (pozele de la Kodak, made my day, every day)

1. cel mai bun film: Fingers al lui Toback la Cannes Classics şi discuţiile cu Toback antamat la petrecerea Tyson şi apoi hărţuit prin Palat, Monte Hellman style...

2. întîlnirea cu Dennis Hopper la sosire în aeroportul din Nisa (am mers în acelaşi avion Roma-Nisa) şi discuţia cu el în aceeaşi geacă cinci ani după interviul din 2003... mi-a purtat noroc.

3. Le Balroom ticket (mai ales în noaptea cu Fatih, Thierry şi Vincent, "eu nu sunt Ali, sunt Alin"), plus Glenfiddichurile!

4. Lavinia Longhi din Sanguepazzo la petrecerea italiană (la care am intrat după fundul lui Bellucci care pleca) şi agentul ei şi al lui Rutger Hauer, Luca, care ne prezintă (Antoine nu mi-a trimis nici pînă acum poza). Şi apoi prin ploaia torenţială - care a dat cele mai bestiale ceruri -,

la cea din Two Fingers (cu Gentleman Jack) la care ne izbim de "what's in the box" Gwyneth Paltrow

5. Clint! cu The Changeling (acum The Exchange) emoţionant şi la cinema de la Plage cu Dirty Harry restaurat! de 2 ori tears in my eye

6. Rock with Kusturica and Maradona (am furat DVD-ul, l-am pus la loc, mi-am ars degetele cu fripturi nefăcute, le-am vomat later, am văzut răsăritul and I danced like there was no tomorrow)

7. Echipa Grossmann plus guest star Brain Yuzna, vinul sloven, after party-ul la Petit Majestic cu păpuşile non-Muppet şi Vinul de la pavilionul Românesc

8. La Leçon du Tarant-ula reinventat, cu Harvey pe banchetă, ca un concert rock (hai cu Inglorious Bastards, probabil primul film care o să-mi placă mie şi n-o să placă la cei ce-l adulă pe killbillică 2)

9. Star, cinema predestinat, în ziua de 17 mai 2008 cu JCVD (cu invitaţie Gaumont) şi Bruce Dickinson (şi fără aparat foto la mine)!!!

10. Indy! Indy! Indy! Indy! (x 4) "Mutt: Well, what's he gonna do now? / Marion: I don't think he plans that far ahead."