Agent al haosului - The Dark Knight

De la prima, superspectaculoasă, scenă (un hold-up cum n-aţi mai văzut, la o bancă) şi ultima, 152 de minute mai tîrziu (ce pare să promită un respiro la fel de fragil ca şi pacea în lumea de azi), The Dark Knight - al doilea "Batman" regizat de Christopher Nolan - este un film frisonant, deranjant, pasionant, obsedant... The Dark Knight a avut încasări uriaşe de cum a ieşit pe marile ecrane americane, şi probabil că trebuie să vedem în acest fenomen un rezultat al misticii Heath Ledger - tînărul actor australian care a murit pe neaşteptate la începutul acestui an. Ledger era un actor cu resurse nebănuite, ce putea să treacă de la rolul reţinut din Brokeback Mountain la cel extravagant al Jokerului din acest ultim titlu al filmografiei sale; The Dark Knight este, categoric, filmul său, iar Jokerul interpretat de el îl face uitat chiar şi pe cel jucat de Jack Nicholson!

Jokerul devine un "agent al haosului", cum singur se denumeşte, în cel mai sumbru episod al seriei "Batman". Viziunea lui Christopher Nolan (regizor, coscenarist şi coproducător) n-are nimic din flamboaianţa (decorativă, pînă la urmă!) a unui Tim Burton, în schimb preia eficienţa primului "Batman" regizat de Joel Schumacher - şi, mai ales, apropie încleştarea dintre cele două personaje mitice (Batman şi Jokerul) de aceea a Binelui şi Răului din No Country for Old Men al fraţilor Coen. Jokerul este un fel de Anton Chigurh cu o nebunie la vedere - singurul dintre "ciudaţi" care nu poartă o mască, grimasa de clovn fiindu-i desenată direct pe chip -, în timp ce Batman (Christian Bale) este mai mult expresia neputinţei oamenilor normali (cum era şeriful din filmul Coenilor) de a veni de hac Răului, drept pentru care singura soluţie este aceea a supereroului. Evident, viziunea naiv-simplificatoare ţine de codurile unei benzi desenate, în timp ce subtilitatea din No Country for Old Men vine din romanul cu acelaşi titlu. Dar este semnificativ că şi într-un film, şi în celălalt avem imaginea unei lumi abandonate haosului şi răsturnării valorilor morale; Coenii duc aceste premise pînă la ultimele consecinţe, în timp ce Nolan n-are altă opţiune decît să ne arate Infernul, iar apoi să-l lase pe Batman să ne scoată din el.

Chiar şi aşa, tonul din The Dark Knight este aproape fără speranţă, întrucît cel care trebuia să fie de partea Binelui (procurorul Harvey Dent/Aaron Eckhart) suferă o transformare (devine, la propriu, "Two-Face"!) ce-l aruncă de partea Cealaltă; Rachel Dawes, femeia iubită şi de el, şi de Bruce Wayne/Batman (Maggie Gyllenhaal, inexpresivă), este sacrificată; oamenii simpli sînt puşi în situaţia de a fi la un pas să ucidă; iar deja-miticul Gotham City devine metafora unei Americi pîndite din toate părţile de terorism. "Frica apare atunci cînd nu există reguli", repetă Jokerul, avînd drept unică "regulă" rictusurile sale - cu atît mai sinistre cu cît sînt comice. Ledger face din acest personaj o prezenţă atît de intensă şi de hipnotică încît îl eclipsează pe Bale: Batman ajunge personaj secundar.

The Dark Knight este un film care nu plictiseşte o clipă, combinînd interpretările perfecte (Michael Caine, Gary Oldman, Morgan Freeman), dialogurile spirituale şi acţiunea de thriller/dramă într-un mod entuziasmant.

(versiune extinsă pentru LiterNet)