Heath Ledger e adevăratul Cavaler negru - The Dark Knight

Nu ştiu cum ar fi arătat The Dark Knight fără Heath Ledger şi - oricât de aiurea ar suna - fără moartea lui. Dispariţia actorului, pe 22 ianuarie 2008, în timpul filmărilor, face ca acest al doilea "Batman" regizat de Cristopher Nolan (şi primul ever în care nu există cuvântul Batman) să fie şi mai sumbră decât era programat. Ledger alias The Joker nu apare în fiecare secvenţă, dar îl simţi mereu în umbră, pândind, adulmecând, pregătindu-şi loviturile. Ca moartea, poate.

The Joker spune la un moment dat că doar poliţiştii fac planuri, el nu-şi face, el e un câine care latră după maşini (şi care n-ar şti ce să le facă dacă le prinde.). Noul "Batman" s-ar fi descurcat fără cele şase minute filmate în IMAX, de la început, dar nu s-ar fi descurcat dacă Adrien Brody sau Robin Williams ar fi fost The Joker (se spune că au fost interesaţi de rol.).

Dacă viaţa e foarte curioasă, moartea e şi mai şi. Ultimele două roluri ale lui Ledger - acesta şi cel de alter ego al lui Bob Dylan din I'm Not There (de Todd Haynes, unde Ledger era o vedetă de cinema prinsă în plasa celebrităţii) nu sunt doar premonitorii, dar şi infuzate de o tristeţe imensă, egală cu forţa pe care o degajă (şi pe care o simţi consumându-l pe actor).

The Joker - graţie scenariului fraţilor Nolan, care au scris poate cea mai adâncă punere în abis a Batman-ului de până acum - e un fel de diavol probabil fost înger, devenit astfel prin forţa lucrurilor, prin experienţă de viaţă. Oricum, el e atât de negru încât anulează spectrul cromatic. E, pur şi simplu, o esenţă a răului.

O altă replică - azi ea se încarcă de cu totul alte sensuri decât era programat - spune că eroi sunt cei care mor de tineri, căci dacă ar trăi, s-ar înrăi. Avem şi noi în română o expresie similară, pentru că probabil avem nevoie de consolări pentru pierderile premature.

The Dark Knight (şi I'm Not There) te conving mai mult decât o făcea Brokeback Mountain de talentul extraordinar al lui Heath Ledger. În filmul lui Nolan, aproape că te sperie, şi nu doar pentru pudra albă de pe faţă, care-l face să semene cu un şniţel înainte de a fi trecut prin ou, ci pentru ce iese de desubtul figurii - o forţă aproape stihinică, cu atât mai periculoasă cu cât pare complet inumană. Nu cred că prea multă lume mai e de altă părere - The Joker e rolul vieţii lui Heath Ledger.

The Dark Knight reuşeşte în sfârşit să fie ceea ce dorea să fie şi Batman Begins - o epopee întunecată, de un gotic postmodern, cu o viziune sumbră asupra vieţii - mult mai departe de intenţiile benzilor desenate de la începuturi şi mult mai autoreflexivă decât ne-am fi aşteptat. Cu figura sa trasă peste pomeţi şi noul său costum care-l face parcă mai voluminos şi mai abstract, Christian Bale marchează şi mai abrupt ruptura de personajul real Bruce Wayne. Înţelegem astfel că Batman e cel adevărat şi că Bruce Wayne e doar masca, aparenţa, reversul medaliei.

Nolan-ii se joacă mult cu ideea monedei - ca metaforă a şansei, a hazardului, a liberului arbitru sau a predestinării, dar filmul lor nu are niciun lest de reflecţie în plus. În ciuda unor oarecari lungimi (ţine, totuşi, 152 de minute), e o operă închegată şi densă, cu interpretări solide şi personaje emblematice. Dar e o operă foarte întunecată şi tristă, în care lupta dintre Bine şi Rău rămâne mereu inegală. Căci, se spune pe ecran, Batman joacă după reguli, pe când The Joker n-are niciuna.

The Dark Knight nu e un simplu film de divertisment, deşi are divertisment cât vrei - şi de foarte bună calitate. Norocul lui este că poate prinde la categorii foarte diverse de public. Vom vedea ce succes va avea la noi.

The Dark Knight
Regia Christopher Nolan,
scenariul Jonathan Nolan şi Christopher Nolan,
cu: Christian Bale, Heath Ledger, Aaron Eckhart, Maggie Gyllenhaal, Michael Caine, Gary Oldman, Morgan Freeman.