Cavalerul negru şi asasinul alb - The Dark Knight

Hamletian, tragic, simfonic, wagnerian, nietzschean, perfect, zguduitor, frământat, terifiant... criticii din toată lumea nu au economisit epitetele scriind despre proaspătul Batman (al doilea din seria nouă), The Dark Knight... Poate că entuziasmul este exagerat cu câteva doze, însă el spune ceva despre forţa extraordinară a unui film de 152 de minute care nu plictiseşte, nu trenează şi, în ciuda unor discrete scăpări de logică în raport cu sine însuşi, captează spectatorul într-un fel în care nici un Batman şi nici o altă ecranizare a unei benzi desenate nu au mai făcut-o vreodată.

Cu totul altceva decât filmul lui Tim Burton (care rămâne cel mai reuşit din seria "veche", cel mai ludic şi inventiv - păstrând proporţiile pentru epoca în care a fost făcut), The Dark Night are suspans şi efecte speciale, are un conflict copleşitor şi o serie de interogaţii mai mult decât amare despre caruselul Binelui şi Răului în care se învârte ameţitor soarta lumii... Dincolo de bine şi de rău, filmul lui Christopher Nolan (avându-i ca scenarişti pe regizor şi pe fratele lui, Jonathan Nolan) beneficiază însă de o meticulozitate rară şi o amploare a viziunii care emană dragoste şi respect pentru cinema. Nolan-ii cântăresc farmaceutic ritmul şi substanţa poveştii, iar rezultatul este devastator din punct de vedere emoţional şi vizual. Sunt introduse în ecuaţie simboluri şi arhetipuri, albul şi negrul, prăpastia răului şi capriciile minţii criminale (moneda cu care se joacă periculos procurorul Harvey Dent - cea mai vizibil duală figură a filmului - devine la fel de ameninţătoare precum cea aruncată pe tejghea de asasinul din No Country for Old Men sau precum regulile batjocoritoare ale criminalului din Seven), hazardul şi (in)justiţia.

Însă cele mai speciale dintre efectele speciale sunt personajele, susţinute în această poveste intensă prin asemenea interpretări perfecte, încât transferă echilibrul dramatic într-un registru propriu mai curând teatrului decât unui film de acţiune, oricât ar fi el de ambiţios şi grijuliu articulat. Adevărata lovitură a lui The Dark Knight este spectacolul interior al protagoniştilor săi, care îşi continuă contorsionările sufleteşti mult peste derularea genericului final... Dacă Aaron Eckhart, Gary Oldman, Michael Caine şi Morgan Freeman sunt impecabili, Heath Ledger este, cu certitudine, genial, ducând rolul lui Joker în zone pe care nimeni nu s-a gândit vreodată că le-ar putea atinge, frizând demenţa, spectacolul deşănţat al imoralităţii umane, fragilitatea principiilor, spaima covârşitoare, abolirea regulilor, trauma convertită în apetit pentru distrugere, dar şi umorul sardonic şi provocările continue lansate adversarului său etern, Batman. Joker extrage din toată povestea propriul său film, rânjind satisfăcut cu mâinile pătate de sânge, după ce a răscolit încă o dată cutele cele mai mizere ale sufletului omenesc, iar dacă victoria lui asupra lui Batman include o nuanţă dubitativă, superioritatea lui Ledger asupra "adversarului" Bale e clară ca lumina zilei. Asasinul cu faţa vopsită în alb, caricatură tragică şi absurdă a destinului, confiscă tot filmul, lăsându-ne un rămas bun magistral şi făcându-ne să trecem în revistă cu infinită nostalgie tot ce a apucat să facă, dar mai ales ce ar fi reuşit de acum încolo Heath Ledger pe ecran.

Măcar pentru acest recital actoricesc frisonant, momentul de capodoperă al unui film foarte bun, alăturaţi-vă milioanelor de spectatori din toată lumea care au transformat The Dark Knight într-un nou record...

Cavalerul negru / The Dark Knight
Producţie SUA, 2008.
Regia: Christopher Nolan.
Cu: Christian Bale, Heath Ledger, Aaron Eckhart, Maggie Gyllenhaal, Gary Oldman, Michael Caine, Morgan Freeman, Eric Roberts.