august 2008
Festivalul Zile şi Nopţi de Teatru European, Brăila, 2008
Teatrul Maria Filotti din Brăila organizează cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, Consiliului judeţean Brăila şi al Primăriei Brăila, cea de a treia ediţie a Festivalului Zile şi Nopţi de Teatru European. Manifestare de tradiţie şi prestigiu, acest festival va prezenta în perioada 7 - 14 septembrie 2008 un program de 25 spectacole din ţară şi din străinătate marcând Anul european al dialogului intercultural sub deviza Europa via Balcani. Festivalul brăilean este singura manifestare de profil din ţară şi printre puţinele din lume dedicate teatrului din Balcani şi din Sud-Estul Europei.

La ediţia din acest an participă teatre din Serbia, Bulgaria, Macedonia, Croaţia, Grecia, Albania,Turcia, care, alături de teatre importante din România, ca Naţionalul din Bucureşti,Teatrul Mic, Teatrul Odeon, Teatrul Metropolis, Teatrul German din Timişoara, Teatrele din Braşov, Piatra Neamţ, Galaţi. La Festival se vor dezbate într-un colocviu special probleme ale teatrelor din Balcani şi Sud-Estul Europei reprezentate de NETA, (New European Theatre network) cu sediul la Ljublijana, la care Teatrul Maria Filotti urmează să se afilieze. În acest cadru va avea loc şi colocviul cu tema Balcanii între pitoresc şi realitate.

Festivalul a stabilit legături cu alte structuri europene focalizate pe aceasta zonă ca Balcans Transit din Caen (Franţa), Factory, Trans-Adriatic Theatre Company, Maison d'Europe et d'Orient de la Paris, care ne vor vizita cu ocazia festivalului. În acelaşi timp, Festivalul de la Brăila susţine editarea de către Fundaţia Camil Petrescu a unei culegeri de dramaturgie din Balcani.

Importanţa festivalului de la Brăila din acest an sporeşte prin inserarea secţiunii Sebastian, cu ocazia centenarului scriitorului brăilean de origine iudaică şi a celor 60 de ani de la constituirea statului Israel. În aceste împrejurări vor fi prezentate spectacole cu piese de Mihail Sebastian sau inspirate de dramatica biografie a autorului de notorietate mondială, din ţară şi din străinătate (Chişinau, Tel-Aviv). De asemenea, va avea loc şi un colocviu teoretic cu participarea Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică şi a A.I.C.T.(Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru).


Programul Festivalului Zile şi Nopţi de Teatru European
7-14 septembrie 2008


Duminică, 7.09.2008

Sala Mare
Ora 18:30
Teatrul Maria Filotti, Omul pernă de Martin McDonagh, un spectacol de Radu Afrim

Sala Studio
Ora 19:00
Teatrul Ariel Râmnicu Vâlcea, Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Gelu Badea

Sala Centrului Cultural Pentru Tineret
Ora 20:30
Teatrul Naţional Bucureşti, Jocul ielelor de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga

Clubul Festivalului
Ora 22:00
Seară muzicală cu sprijinul Carrefour Brăila


Luni, 8.09.2008

Sala Mare
Ora 18:30
Secţiunea Sebastian, Teatrul Naţional Mihai Eminescu Chişinău, Ultima oră de Mihail Sebastian, regia Alexandru Cozub

Sala Studio
Ora 19:00
Teatrul German de Stat Timişoara, Judecata de Barry Collins, regia Alexander Hausvater

Sala Centrului Cultural Pentru Tineret
Ora 20:30
Teatrul Nilüfer, Bursa (Turcia), Trădarea de Harold Pinter, regia Mehmet Ergen

Clubul festivalului
Ora 22:00
Seara Republicii Moldova - Seara Turciei


Marţi, 9.09.2008

Sala Mare
Ora 18:30
Teatrul Metropolis Bucureşti, În rolul victimei de Vladimir şi Oleg Presniakov, regia Felix Alexa

Sala Studio
Ora 19:00
Teatrul Act Bucureşti, Amalia respiră adânc de Alina Nelega, regia Mariana Cămărăşan

Sala Centrului Cultural Pentru Tineret
Ora 20:30
Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele de Petr Zelenka, regia Radu Afrim

Clubul festivalului
Ora 22:00
Seară muzicală cu sprijinul S.C. Titan Holding
Recital Cornel Cristei, Wanessa Radu
Spectacol Iubirile lui Sebastian cu Marius Manole şiRodica Mandache


Miercuri, 10.09.2008

Sala de conferinţe
Ora 12:00
Jocul de-a vacanţa - teleplay (videoproiecţie) Regia Geo Saizescu

Sala Mare
Ora 18:30
Teatrul Dramatic şi de Păpuşi "Sava Dobroplodny" Silistra, (Bulgaria), Călăul Sanson de Hristos Hartomacidis, regia Ştefan Staicev

Sala Studio
Ora 19:00
Teatrul Maria Filotti Brăila, Hotel Europa regia Radu Nichifor, spectacol lectură

Sala Centrului Cultural Pentru Tineret
Ora 20:30
Teatrul Mic Bucureşti, Jacques sau supunerea de Eugene Ionesco, regia Florin Fătulescu

Clubul Festivalului
Ora 22:00
Seara Bulgariei


Joi, 11.09.2008

Sala de conferinţe
Ora 12:00
Colocviu -"Balcanii între pitoresc şi realitate"

Sala Mare
Ora 18:30
Teatrul Dramatic Belgrad (Serbia), Mică trilogie a morţii de Elfride Jelinek, regia Nebojša Bradić

Sala Studio
Ora 19:00
Secţiunea Sebastian Facultatea Hyperion Bucureşti, Femei... femei după Mihail Sebastian, regia Rodica Mandache, Eusebiu Ştefănescu

Sala Centrului Cultural Pentru Tineret
Ora 20:30
Teatrul Sică Alexandrescu Braşov, Butoiul cu pulbere de Dejan Dukovski, regia Cristi Juncu

Clubul Festivalului
Ora 22:00
Seara Serbiei - Seara Greciei


Vineri, 12.09.2008

Sala de conferinţe
Ora 12:00
Steaua fără nume - (Videoproiecţie), Regia H. Colpy

Sala Mare
Ora 18:30
Teatrul Caravan (Croaţia), Marlene Dietrich de Ana Tonković Dolenčić, Ivan Leo Lemo, Vlatko Broz, regia Ivan Leo Lemo

Sala Studio
Ora 19:00
Teatrul Naţional de Nord Salonic (Grecia), De ce Madonna şi nu eu de Michalis Kokkoris, regia Lefteris Giovanidis

Grădina de vară (Str. Polonă colţ cu Str. Catolică)
Ora 19:30
Teatrul Municipal Baia Mare, Portugalia de Zoltan Egressy, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză

Sala Centrului Cultural Pentru Tineret
Ora 20:30
Teatrul Naţional Tirana (Albania), Alegretto Albania de Stefan Capaliku, regia Altin Basha

Clubul Festivalului
Ora 22.00
Seara Croaţiei - Seara Albaniei


Sâmbătă, 13.09.2008

Sala de conferinţe
Ora 12:00
Colocviu "Mihail Sebastian - Feţele tăcerii scriitorului", Lansare Medalie Jubiliară

Sala Mare
Ora 18:30
Teatrul Metropolis Bucureşti, NoOne de Carmen Vioreanu, regia Carmen Vioreanu

Sala Studio
Ora 19:00
Secţiunea Sebastian, Teatrul Maria Filotti Brăila, eMeS după Mihail Sebastian, regia Ilinca Stihi

Sala Centrului Cultural Pentru Tineret
Ora 20:30
Teatrul Fani Tardini Galaţi, Femeia ca un câmp de luptă de Matei Vişniec, regia Eugen Făt

Clubul Festivalului
Ora 22:00
Teatrul Karov Tel Aviv (Israel), Căderea de Albert Camus, regia Nicu Nitai
Seara Israelului


Duminică, 14.09.2008

Sala Mare
Ora 18:30
Teatrul Odeon Bucureşti, Camera de hotel de Barry Gifford, regia Alexandru Dabija

Sala Studio
Ora 19:00
Secţiunea Sebastian, Teatrul Karov Tel Aviv (Israel), Shalom, domnule profesor de Mihail Sebastian, regia Nicu Nitai

Clubul Festivalului
Ora 22:00
Recital Maria Răducanu & Pedro Negrescu
Sponsor S.C. Galmopan
Seară de închidere cu sprijinul Bella Italia.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus