Festival de teatru balcanic - Festivalul Zile şi nopţi de teatru european, Brăila, 2008

Aflat la a treia ediţie, Festivalul Zile şi nopţi de teatru european de la Brăila şi-a conturat un profil exprimat în sloganul subiacent: Europa Via Balcani. Nu doar pentru că, volens-nolens, Brăila e în Balcani mai apăsat decît România însăşi, ci şi pentru că e înrudită prin tradiţii culturale şi istorie cu ţări ca Bulgaria, Grecia, avînd în multietnia ei structurală populaţie din aceste ţări, ba chiar şi din altele precum Turcia, Ucraina, Israel.

Sigur că elementele specifice sunt conferite zonei balcanice mai cu seamă de ţările din Balcanii de Vest, mai mult decît de către partea românească, în care ortodoxismul coabitează cu latinitatea într-o ciudată mezalianţă. "Butoiul cu pulbere" al Europei, cum e adesea catalogată regiunea balcanică, e aşadar, ceva mai la stînga, spre vest, în fosta Iugoslavie, fărămiţată acum în state independente ca Serbia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Macedonia, care-şi dispută geografic teritorii cu vecinii pe criteriul dreptului la autodeterminare. O istorie complicată a adus şi în trăsăturile psihologice caracteriale alterări intense, particularizînd comportamentul populaţiei din Balcani prin accente de violenţă, impulsivitate, mîndrie nemăsurată eşuînd în excese care obnubilează uneori percepţia reală. Sunt multe paradoxuri care trezesc interesul pentru zona balcanică, iar interesul cultural major care ne animă e legat de argumentele de ordin istoric vizînd începuturile civilizaţiei şi vieţii spirituale pe aceste meleaguri, cu mii de ani înaninte de propovăduitorii creştini. Grecia antică, dar şi Iliria (locul în care s-au format albanezii) sau Traco-Dacia şi-au trimis prin timp o marcă de spiritualitate, ca leagăn de civilizaţie şi cultură umanistă al întregii Europe.

Cum se poziţionează astăzi această parte a continentului în perspectiva unei Uniuni Europene extinse, ce destin au ţările ce-şi spun balcanice şi ce viitor caracterul peiorativ al acestui cuvînt sunt doar cîteva întrebări la care o reuniune de tipul celei la care ne referim încearcă să răspundă.

Teatrele invitate în festivalul de la Brăila vor aduce, pe cît posibil, prin spectacole reprezentative pentru dramaturgia, dar şi arta teatrală din ţările acestea, argumente pentru un dialog al unităţii în diversitate, netezind drumul spre un mesaj comun, al culturii, al performanţei, pentru care teatrul contemporan poate fi un bun aliat.

Pentru acest scop pledează spectacole precum acela de la Teatrul Dramatic din Belgrad, un spectacol pe măsura faimei europene a teatrului din această ţară: Mică trilogie a morţii de Elfride Jelinek, cunoscuta scriitoare austriacă, laureată a Premiului Nobel pentru literatură. La fel, prezenţa prestigiosului Teatru Naţional de Nord din Salonic, membru al Uniunii Teatrelor din Europa, un alt punct de referinţă al programului european la care aspiră cultura din aceste ţări, a căror marcă individuală nu mai e pentru nimeni o surpriză. Piesele de teatru menite să pună pe tapet problematica Balcanilor, jucate fie de români (Teatrul din Braşov cu Butoiul de pulbere de Dejan Dukovski), fie de străini (Teatrul Naţional din Tirana cu Allegretto Albania de Stefan Îapaliku), vor contribui, sperăm, la cunoaşterea şi autocunoaşterea acestei lumi atît de speciale. Ca şi la noi, în celelalte ţări balcanice perspectiva cioraniană autoreferenţială a analizei limitelor e productivă în dramaturgie, ca şi mesajul unei anumite revolte faţă de condiţia marginalului, care au făcut din autori ca Biljana Srbljanoviæ, Dejan Dukovski, Hristo Boicev lideri de opinie politico-socială pentru ţările pe care le reprezintă.

Foarte interesantă, vibrînd de viaţă cu tensiunile şi dramele ei, dramaturgia balcanică face şi obiectul unui demers editorial, respectiv antologia de teatru din Balcani, pregătită la editura Fundaţiei Camil Petrescu. Cartea se va lansa în festivalul de la Brăila, unde vor mai fi şi alte prilejuri de a dialoga pe această temă, ca, de pildă, colocviul Balcanii între pitoresc şi realitate.

La urma urmelor, a fi în Balcani nu e nici mai bine, nici mai rău decît în altă parte a lumii, cu condiţia să practici autodeterminarea, să ştii, cu alte cuvinte, ce decurge din acest statut din perspectiva unei viziuni a deschiderii, proprie omului modern. Izolaţionismul, răbufnirile naţionaliste nu-şi mai au locul într-o lume a cooperării şi dialogului, preocupată să facă să circule nu atît însemnele personale, cît ideile folositoare, creativitatea benefică pentru calitatea vieţii prezente.

Organizînd un festival al teatrului din Balcani, Teatrul "Maria Filotti" din Brăila, răsfăţat de istorie prin aceea că a moştenit unul dintre cele mai impozante edificii din Europa, monument de arhitectură, se face mesagerul unui discurs european care nu uniformizează vocile specifice, dar nici nu le lasă să depăşească disonant tonul ansamblului.

Cînd a înfiinţat Uniunea Teatrelor din Europa, în 1992, la scurt timp de la semnarea Tratatului de la Maastricht, Giorgio Strehler proclama, citîndu-l pe Goethe: "Europa, nu la unison, dar în armonie!".

Pe urmele acestui mare vizionar, teatrul şi-a consolidat vocaţia de liant, favorizînd comunicarea şi decelînd temele acute ale prezentului, pentru care schimbul de replici e constant necesar.

În Anul European al Dialogului Intercultural, cum a fost declarat anul 2008 de către Consiliul Europei, festivalul de la Brăila este o manifestare de anvergură, care merita mai multă atenţie decît i-a fost acordată din partea instituţiilor naţionale decizionale.

În vreme ce unora li se permite să plimbe prin Bucureşti autobuze fistichii aduse de prin nu ştiu ce străinătăţi pe banii românilor, subiecte importante ale contemporaneităţii, precum cele abordate de un eveniment ca acesta, rămîn la bunăvoinţa şi înţelegerea locală. Slavă domnului că această înţelegere a fost totală.

Vrem să spunem că fondurile cele mai importante pentru festivalul de la Brăila au fost alocate de Primăria Municipiului şi de Consiliul Judeţean, gest pentru care merită toată lauda.