One-Meryl Streep-show - Mamma Mia!

Inspirat de music-hall-ul omonim jucat - de zece ani încoace - cu succes fulminant nu doar pe Broadway, ci şi la Londra (printre altele, este inclus în oferta turistică pusă la dispoziţia celor care vizitează capitala Marii Britanii), filmul Mamma Mia! ajunge şi pe ecranele noastre, după ce, lansat în SUA pe 18 iulie şi apoi în numeroase alte ţări, a obţinut deja încasări de 325.928.355 USD în toată lumea, iscând o adevărată folie. Ce are, însă, atât de special acest film al debutantei - pe ecran - Phyllida Lloyd (ea fiind autoarea versiunii scenice despre care scriam mai sus)?

În primul rând un scenariu despre care s-a râs pe toate tonurile, scriindu-se inclusiv că e "subţire ca o coală de hârtie", dialoguri dintre cele mai puerile şi cam toate defectele pe care cei mai cârcotaşi dintre spectatori i le-ar putea găsi cu lejeritate, mai ales dacă sunt hotărâţi să ignore convenţia potrivit căreia, în filmul muzical, povestea în sine este doar un pretext pentru muzică şi dans. Mamma Mia! nu are nici coregrafia de geniu a unui Busby Berkeley, nici perfecţiunea spectaculară a filmelor semnate de "greii" genului, de la George Cukor la Robert Wise, William Wyler, Vincente Minnelli, Stanley Donen, Rouben Mamoulian sau Victor Fleming, nici umorul caustic al lui Blake Edwards, nici viziunea non-conformistă a lui Milos Forman. Nu are nici tragismul lui Dancer in the Dark, nici profunzimea năucitoare a filmelor lui Bob Fosse, nici invenţia vizuală răpitoare a lui Baz Luhrmann în Moulin Rouge.

Atunci cum iese filmul din rând, făcându-l pe un cronicar important să mărturisească: "M-am foit tot filmul pe scaun, iritat de inepţiile nenumărate, dar nu mi-am putut dezlipi privirea de la ecran"? Prin două atuuri uriaşe. În primul rând hiturile trupei ABBA, care, cu textele lor naive, dar cu o linie melodică irezistibilă, au un farmec imens pentru generaţii întregi (faptul că acum doi ani am revăzut, la TIFF, ABBA - The Movie - da, chiar cel din 1977 -, alături de alţi colegi care ignorau cu entuziasm frigul şi scaunele plouate şi ridicaseră brichetele, ca la concert, spune ceva despre ce reprezintă, încă, piesele ABBA, extrem de tonice, cu întreaga lor tinereţe şi nostalgie desuetă). Şi nu în al doilea rând, ci la fel de important, filmul este un întreg spectacol Meryl Streep. S-a spus de multe ori că această actriţă a cărei fascinaţie nu scade nici o clipă pe tot mapamondul poate juca absolut orice. Dar niciodată până la Mamma Mia! acest adevăr nu a părut mai întreg. Pentru că Meryl Streep joacă aici, cu tot curajul, vigoarea, umorul şi autoironia de care este capabilă (şi este, în doze uriaşe), un rol despre care a spus că o va face, probabil, pe fiica ei să se mute în Alaska de jenă. Secondată de excelenta Christine Baranski (pe care o vedem prea rar şi care face din piesa Does your mother know? un moment antologic), Meryl cântă, dansează pe acoperişuri, cochetează, e sexy, demnă, strălucitoare şi triumfătoare, în aşa fel încât şterge toată încărcătura de ridicol a partiturii ei. Ea duce pe umeri tot filmul, le uşurează sarcina lui Pierce Brosnan, Stellan Skarsgård şi Colin Firth, care, puşi să cânte, mai, mai că-şi prăbuşesc de pe soclu statuile de cuceritori, transformă cu totul The Winner Takes It All şi trece prin Money, Money, Money; Mamma Mia; Super Trouper; Dancing Queen; Gimme! Gimme! Gimme! (A Man After Midnight); Voulez-Vous;SOS; Slipping Through My Fingers; I Do, I Do, I Do, I Do, I Do; I Have A Dream şi restul într-un fel care te face să exclami (cu tot patetismul asumat): "My my, how can I resist you?"


Mamma Mia! - Filmul / Mamma Mia!
Producţie SUA-Germania-Marea Britanie, 2008.
Regia: Phyllida Lloyd.
Cu: Meryl Streep, Amanda Seyfried, Christine Baranski, Pierce Brosnan, Julie Walters, Stellan Skarsgård, Colin Firth, Dominic Cooper.