Catapultat din jocul video pe marile ecrane, Max Payne păstrează - datorită regizorului John Moore şi a interpretului său, Mark Wahlberg, memoria nezgâriată. De aceea, probabil, înfruntă zăpada sau ploaia, gloanţele, înjurăturile sau avansurile erotice cu privirea încruntată, plată a unui erou de joc video. "Se merită" filmul? Probabil că da pentru fanii jocului video. Pentru ceilalţi, importante sunt două-trei secvenţe.
Nu trebuie să fii fan ca să-ţi dai seama că scenariul are mari probleme. Evident, cele mai importante momente din jocul video există în film. Dar şi amănunte semnificative, cum e faptul că ninge tot timpul.
Dar replicile sunt uneori de toată jena şi sună cu atât mai rău cu cât sunt spuse la capătul unor pauze ce se doresc încărcate de semnificaţie. Acest lucru e valabil mai ales în secvenţele în care apare Beau Bridges, care mai bine şi-ar fi pus la gât o pancartă: "Eu sunt ăla rău." Sau mai bine nu, oricum ne-am prins din prima ce se ascunde sub zâmbetele lui.
Dar, pentru că filmul e scris prost, şi Mark Wahlberg e încruntat din inerţie tot timpul, începi să devii atent la detalii.
Ninge şi orizontal, şi pe direcţia de mers a lui Max Payne. Nu ninge la etajele superioare ale zgârie-norilor (în secvenţele de interior, când te uiţi pe geam pentru că ai început să te plictiseşti), dar ninge la suprafaţa pământului.
Dacă într-o secvenţă ninge, în secvenţa imediat următoare e posibil să plouă. Şi ce? Poliţistul Max Payne, înrăit de uciderea soţiei şi a copilului, şi de faptul că nu ştie, după mai mulţi ani, cine e asasinul, a pierdut orice urmă de sensibilitate.
El poate purta o conversaţie, calm şi încruntat, deşi tocmai a ieşit din maşină şi afară toarnă cu găleata. Posibil să nu conştientizeze că plouă, adâncit în drama personală.
Prezenţa mafiei ruse nu mai impresionează pe nimeni în anul cinematografic 2008, dar componenta anti-drog e vizibilă din satelit. Ca şi apropourile deplasate la războiul din Irak. Ce are războiul respectiv cu prefectura?
Apropourile de genul acesta în filme pur comerciale, de "acţiune şi adrenalină", nu fac decât sa ducă războiul în derizoriu.
Există, însă, şi secvenţe foarte bine realizate tehnic, şi foarte frumoase (tehnica nu e o problemă la Hollywood, n-o să vezi greşeli sau imagine "naşpa" sau probleme de racord.).
Problema este că nimic din stilistica lui Max Payne nu sună original, dar te poate interesa din momentul în care eroul ingurgitează un medicament / drog şi capătă puteri sporite. Atunci, jocul rece-cald / zăpadă-foc devine palpitant. Dar asta se întâmplă doar către final.
Max Payne a fost primul joc video care îşi stabilea nivelul de dificultate în funcţie de nivelul "clientului". Oare mai prindem ziua când o să vedem şi filme în stilul ăsta?
Max Payne
regia John Moore,
cu: Mark Wahlberg, Mila Kunis, Beau Bridges, Chris O'Donnell.