ESQ: De care dintre stilurile încercate eşti acum cel mai apropiat?
Marian Crişan: Fiecare film îşi are ritmul şi tonul lui. Nu cred într-un stil, cred în ceea ce simt când realizez un film. Când e vorba de scurtmetraj, e bine să experimentezi pentru că e un prilej de a face cinema în chipuri diferite şi într-un mod poate mai curajos decât îţi permite, dramaturgic, lungmetrajul.
ESQ: De ce s-a auzit aşa târziu de tine?
M.C.: Am intrat în concursuri CNC de mai multe ori, dar n-a fost să fie. Megatron e primul meu film sprijinit de CNC. Acum mi-a venit rândul, cum se zice. Era coadă mare, hahaha. Am mai făcut scurtmetraje şi un documentar. Am făcut şi o animaţie foto, After shave (experiment foarte interesant la vremea aia), dar şi videoclipuri, multe pentru trupe cu care mi-a plăcut să colaborez.
ESQ: Megatron intră în săli toamna asta, nu?
M.C.: Da, se pare că va intra alături de Joi şi de Bricostory, produse de asemenea de compania Mandragora. Cred că e timpul ca publicul să-şi îndrepte atenţia şi asupra scurtmetrajelor care au bombardat Europa în ultimii ani. Oriunde ajungi, auzi de cineva care, dacă n-a văzut lungmetraje româneşti, sigur a văzut un scurt.
ESQ: Megatron spune o poveste care li se întâmplă sutelor de mii de părinţi din România.
M.C.: Fetiţa mea e prea mică, are doar 11 luni, dar cei de la McDonald's România îmi spuneau că povestea din film e foarte reală. Ei primesc multe scrisori cu cazuri similare, de copii care ar vrea să ajungă la Mc, dar n-au cum. Povestea noastră are însă şi ceva universal. S-ar potrivi în multe ţări din Balcani, Rusia sau Asia.
ESQ: Te irită comentarii de genul "iarăşi un film minimalist"?
M.C.: Nu, deloc. Ce-i lipseşte acestei perioade din cinematografia română e recunoaşterea publică a acestui stil şi trecerea lui în mod oficial, de către regizori şi critici, la nivelul de curent cinematografic. Nu ştiu dacă mai e cazul unui manifest, dar nici tăcerea, nici discuţiile de cafenea nu duc nicăieri.
ESQ: De care dintre cineaştii români te simţi apropiat, ca mod de a vedea filmul?
M.C.: Îmi plac Reconstituirea, Moromeţii, Secvenţe, Mere roşii. Îmi plac filmele în sine, nu neapărat cineaştii. Cred că un film te impresionează fără generice.
ESQ: Ce uşi ţi-a deschis Palme d'Or-ul?
M.C.: Lucrez acum la un scenariu de lungmetraj. Sperăm să ne fie mai uşor să găsim finanţare pentru proiectele viitoare.
ESQ: N-ai impresia că la noi deja se minimalizează un trofeu cannez, tocmai pentru că în ultimii ani s-au tot luat premii la Cannes?
M.C.: Ignoranţa şi bagatelizarea sunt la cinste într-o ţară care nu e prea interesată de cultură, fie că e vorba de pictură, teatru sau cinema. Dar marea dramă a cinematografului e scăderea numărului de săli, a numărului de spectatori şi crearea impresiei că se face un cinema elitist, destinat unui public ales. Trebuie să se investească mai mult în scenarişti şi să se cultive naraţiunea cinematografică de calitate. Există un dezinteres clar al sistemului de învăţământ pentru sincronizarea cu ceea ce înseamnă scrierea profesională de scenarii. Mă întreb dacă acum poţi citi Syd Field la biblioteca UNATC...