Hotnews.ro / octombrie 2008
Ana este o tânără care, aşa cum spune titlul, e puţin haotică. Adică începe să deschidă rând pe rând uşile subconştientului, descoperindu-se îndărătul mai multor femei care au trăit în diverse epoci şi care au murit violent, de tinere. Filmul cunoscutului cineast spaniol Julio Medem vrea să exprime mai multe lucruri, printre care acela că femeia a fost izgonită de bărbat de pe tronul ei de zeiţă. Din păcate, modalitatea de expunere e, ca şi eroina, destul de haotică.

Nu poţi, totuşi, să nu acorzi credit filmului, dacă nu pentru numele autorului, măcar pentru faptul că a presupus o producţie extrem de amplă şi că are un decupaj care ar îmbolnăvi un student la film.

Caótica Ana e, de altfel, cea mai pretenţioasă peliculă al lui Medem la capitolul locaţii. S-a filmat şi în Spania, dar şi la New York, în Arizona ori Sahara.

Ana (Manuela Vellés) este o tânără care trăieşte ca într-un paradis, într-o peşteră din Ibiza, împreună cu tatăl ei. Apariţia unui filantrop în fustă (Charlotte Rampling) nu aduce doar ideea unui substitut al mamei dispărute, dar şi posibilitatea deschiderii orizontului tinerei pictoriţe naive. Ajunsă la Madrid, într-o societate de tineri artişti, Ana va descoperi, plecând de la apariţia unui berber misterios (Nicolas Cazalé) că subconştientul începe să vălurească şi să trimită semnale spre exterior.

Julio Medem vine cu o stilistică arboricolă, asemănătoare pe undeva picturilor lui Rousseau Vameşul. Cadrele sale sunt colorate viu şi mereu dispuse să se deschidă spre altceva. "Inserţiile erotice" nu sunt o modalitate ieftină de a capta atenţia spectatorului, ci puntea stabilită între bărbat şi femeie care permite abolirea timpului şi descoperirea conţinuturilor mitice ale subconştientului.

Filmat în HD (cu camera Sony HD 950, care a mai fost folosită în Miami Vice ori Sin City), Caótica Ana arată atât de bine încât nu de puţine ori devine prea frumos şi prea căutat, cu atât mai mult cu cât scenariul pierde măsura şi devine logoreic. Bogăţia locaţiilor, scenografia bibilită, toată abundenţa de culori şi de forme care dau întotdeauna bine - suprapuse peste o poveste care se clatină spre paranormal şi se rătăceşte pe cărări lăturalnice -, obosesc până la urmă spectatorul. În consecinţă, acesta va da prea puţină atenţie secvenţei finale, care ar trebui să pecetluiască alegoric traseul de zeci de vieţi al eroinei.

Filmul lansează o actriţă, pe Manuela Velles, necunoscută la momentul castingului. Nicolas Cazalé aduce cuvenita parte de umbră arsă de soare în love story-ul imemorial şi imprecis al poveştii, în vreme ce Charlotte Rampling pare mai puţin prezentă ca de obicei, deşi e pe undeva evident că a fost atrasă la scenariu de ideea supremaţiei feminine.

Caótica Ana / Haotica Ana
regia Julio Medem,
cu: Manuela Vellés, Charlotte Rampling, Nicolas Cazalé, Bebe, Matthias Habich, Raúl Peña.

Regia: Julio Medem Cu: Manuela Vellés, Charlotte Rampling, Nicolas Cazalé, Bebe, Matthias Habich, Raúl Peña

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus