Cluj? MAN.In.FEST! A treia zi

Ziua de marţi a fost a treia, din festival, numărând deja opt spectacole şi câteva ateliere de teatru. Din păcate, n-am reuşit să ajung decât la ultimul spectacol al zilei, Oedipus 2+2, care e, de fapt, prima producţie a Companiei "Miscellanea Theatre" din Grecia, în regia lui Dimitris Vergados. Dar cum am ajuns, aş fi şi plecat, fiindcă spectacolul grecilor nu m-a convins mai deloc că e teatru bine făcut, bine gândit, bine plăcut. Sau "bine plasat în zona experimentului", cum să lăuda atât de sigur în caietul-program.

S-a jucat la Teatrul Naţional, cu publicul în sală, astfel că spectacolul a avut la dispoziţie un spaţiu scenic enorm. Dar l-au umplut cu o scenografie lipsită de orice fel de predicaţie, în raport cu sensurile de bază ale tragediei. Şi asta în condiţiile în care întreg accentul era, evident, pe valorile textului original, păstrat, aici, în mare parte. Scena era încadrată de câteva siluete înalte de celofan, care, din păcate, erau sugestii foarte naive a ceea ce putea fi transparenţa păcatelor din casa regală a Thebei. Plus de asta, mai vedeai câteva scaune, o masă, o fâşie mare de latex, pe care cei patru actori o tot agitau pe acolo, folosind-o fie ca tablă de socotit destinul cetăţii (câtă luciditate, atâta dramă, nu?), fie ca strânsoare pentru criminalul Oedip. În fine, spectacolul a rămas, în mintea publicului, ca o adunătură la întâmplare de accesorii scenice, nespecifice. Actorii le plimbau de colo până colo, ca să mai încălzească pulsul acestui spectacol oricum picat fără scăpare în statismul banal al rostirii de text. Ca să nu mai spun de folosirea obositoare a stroboscopului (pe principiul "avem condiţii, le folosim!") şi de obişnuita şi nesemnificativa proiecţie de imagini din fundal, ca epilog (spectacol multimedia, doar e teatru experimental...). Au fost doar... să fie.

Cât despre actorie - singura care mai putea salva ceva din acest ansamblu naiv de "chestii" care umpleau scena în speranţa că impresionează -, lucrurile au stat şi mai trist. Şi nu cred să fi fost de vină oboseala drumului din Grecia până aici, nici căldura din sală, ci o lipsă de interes a actorilor faţă de ritmul real al unui text tragic. Replici profunde, rostite în grabă; gesturi afectate la orice final de frază; râsete şi lacrimi neverosimile (ca să nu mai spun inutile) şi, mai ales, mişcare scenică haotică, fără nici un fel de motivaţie dramatică şi prezenţă inutilă a actorului care şi-a terminat "partea". Cam asta a fost Oedipus 2+2, cu toate că reţin şi acum câteva imagini de la final (între ele, sinuciderea Iocastei cu cordonul ombilical). Dar n-a fost destul ca să şteargă impresia de spectacol lucrat cu graba celui care vrea neapărat să aducă ceva nou.

Şi uite c-au trecut primele trei zile de MAN.In.FEST. Poate nu-i chiar momentul pentru bilanţuri, mai ales într-un festival care se vrea a fi nonconformist cât încape. Cu toate astea, publicul a început să-şi cam piardă răbdarea la multe din spectacole, aşa că n-ar strica ceva concluzii după prima rundă de experimente, performance-uri, happening-uri şi alte ciudăţenii cu nume de laborator chimic englezesc. Le punem cap la cap, aşa, cu liniuţă.
spectacolele de până acum au fost al naibii de serioase. Nici un zâmbet, nici o relaxare; totul a fost criptic, subteran şi înlăcrimat.
dacă spectacolele n-ar fi avut titlu, vai şi-amar de ce ar fi înţeles publicul din ele.
tot aşa, fără caietul-program mai nimic nu s-ar fi putut descifra din spectacole.
aproape toate spectacolele au avut proiecţii de imagini. Altfel n-ar mai fi fost experimentale?
aproape toate spectacolele au fost coregrafice, însă prea puţine au uimit publicul cu virtuozitatea compoziţiilor corporale. Adică nu era tocmai plăcut să urmăreşti spectacolul şi să zici "mare lucru, şi eu pot să fac aşa"... Plus de asta, spectacolul să mai fie şi abstract!
nuduri. Foarte multe nuduri... Deci teatrul experimental e o modă?
publicul s-a speriat de ideea de experiment scenic, aşa cum a fost reprezentată până acum.
în cazul ăsta, biletele-s cam scumpe. Noroc că publicul clujean e îngăduitor şi disponibil, deci (încă) vine.