noiembrie 2008
Festivalul Naţional de Teatru 2008
Sâmbătă, 01.11.2008

Călugărul negru, de A.P. Cehov
Regia: Kama Ginkas (Teatrul "Noua Generaţie", Moscova, Rusia)
Actorii sunt foarte buni. Merg ca pe sârmă între mediocritate şi genialitate. În special Sergey Makovetsky, în rolul lui Kovrin. Mi-a plăcut translatarea dialogului în poveste, răsturnând cumva traseul obişnuit de care are parte un text dramatic şi mai cu seamă senzaţia că această mutare se petrecea pe nesimţite, fără a impune actori stânjeniţi, care nu ştiu ce să facă cu mimica şi vorbele lor. Regia lui Kama Ginkas mi s-a părut curată şi cred că merită urmărit şi în următorul lui spectacol programat în FNT, Un poem ridicol.

Caligula, de Albert Camus
Regia: Victor Ioan Frunză (Teatrul Municipal de Stat, Baia Mare)
Mi se pare un text greoi pentru scenă pentru că este destul de tezist şi enunţă prea mult. Altminteri, o frumoasă nebunie a eliberării prin moarte şi a dorului după imposibil. George Costin este foarte credibil în rolul unui Caligula mistuit de logică şi sens. Spectacolul lui Victor Ioan Frunză are o eleganţă amestecată cu ceva opulenţă şi un strop de ironie.


* Aceste rânduri nu au titlul de cronică, ci sunt o mărturie personală a reacţiilor faţă de spectacolele din cadrul FNT 2008 la care asist în calitate de simplu spectator.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus