Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Zilele Teatrului Polonez, 2008

Teatrul polonez: de la epatarea burghezului la critica activă


, un interviu cu , traducere de

Observator Cultural, octombrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Maciej Nowak este din 1983 critic de teatru şi animator al vieţii culturale poloneze. De formaţie istoric de artă (Universitatea din Varşovia), Nowak a înfiinţat şi redactat săptămînalul Goniec Teatralny (Curier Teatral, 1990-1992), lunarul Ruch Teatralny (Mişcarea Teatrală, 1993-2005) şi portalul e-teatr.pl (din 2003). Între 1997 şi 2000, a fost şeful departamentului de cultură al faimosului cotidian condus de Adam Michnik, Gazeta Wyborcza, iar între 2000 şi 2006 - directorul general şi artistic al Teatrului Wybrzeze din Gdansk. În 2003 a creat Institutul Teatral "Zbigniew Raszewski" din Varşovia, pe care-l conduce şi acum. Săptămîna trecută, Nowak a fost pentru prima dată la Bucureşti, unde a participat, împreună cu Roman Pawlowski, la o conferinţă pe tema teatrului polonez de azi, în cadrul Zilelor teatrului polonez, organizate de Teatrul Odeon şi Institutul Polonez. Una dintre figurile de maximă vizibilitate şi autoritate din teatrul polonez, plasat, s-ar putea spune, în establishment-ul artelor scenice din Polonia, Maciej Nowak a ţinut, de pe scena Odeonului, o înflăcărată pledoarie pentru o artă critică şi care, fără să fie angajată, angajează teatrul în slujba valorilor sociale. Altfel spus, pentru revoluţie...


Iulia Popovici: Sînteţi critic şi teoretician de teatru, aţi lucrat în presa cotidiană. Acum sînteţi directorul unei instituţii care nu-şi găseşte echivalent în România, Institutul Teatral de la Varşovia, nume trimiţînd, la noi, mai degrabă la o şcoală de teatru. Care este istoria acestui institut şi care-i e menirea?
Maciej Nowak: Nici noi nu am avut o astfel de instituţie, pînă nu de mult. Anul acesta, institutul nostru a avut o mică aniversare, de cinci ani - el a fost înfiinţat de Ministerul Culturii în 2003. Ceea ce e fascinant, însă, e că această înfiinţare s-a făcut la cererea lumii teatrale. Acum şase ani, am început activitatea pe care acum o desfăşoară institutul în cadrul Societăţii Oamenilor de Teatru (echivalentul polonez al Uniter-ului, n. I.P.), iar apoi guvernul polonez a făcut mult ca aceste activităţi să se dezvolte şi să funcţioneze cum trebuie. Ceea ce este foarte important pentru noi e îmbinarea practicii cu zona teoriei artelor spectacolului. Ne ocupăm de arhivarea materialelor şi fiecare creator, fiecare persoană care a avut de-a face cu teatrul după 1948 îşi are la noi fişa. Dispunem de cea mai mare bibliotecă teatrală din ţară, organizăm conferinţe, edităm cărţi. Propunem o perspectivă asupra teatrului polonez cu totul diferită de cea de pînă acum. De pildă, în aceşti cinci ani am lansat un program de cercetare legat de abordarea teatrului din perspectiva studiilor de gen, am avut conferinţe pe tema prezenţelor feminine în teatrul polonez şi a reprezentării teatrale a familiei, dar şi a homosexualităţii.

Am propus în cadrul cercetării noastre o nouă viziune asupra artelor spectacolului din Polonia, încercînd să arătăm că nu există o singură istorie a teatrului, ci o pluralitate de istorii teatrale. În acelaşi timp şi în aceeaşi ordine de idei, încercăm să descoperim direcţii noi de lectură a dramaturgiei poloneze clasice. Există un mare poet din epoca romantismului (secolul XIX), Julius Slowacki, cu o preocupare specială pentru teatru, care a lăsat în urmă peste 20 de piese. În mare măsură, e vorba despre texte inspirate de practica dramaturgică franceză a acelei perioade şi, cu toate că sîntem cu toţii conştienţi că Slowacki e unul dintre marile nume ale literaturii poloneze, piesele lui sînt ca şi inexistente pe scenă. În acest context, institutul nostru a lansat un proiect, Opera scenică a lui Julius Slowacki, care presupune întîlniri săptămînale între un regizor şi un filolog. E o iniţiativă reprezentativă pentru activitatea institutului nostru - se poate vedea astfel cît de importantă pentru noi este întîlnirea dintre practica scenei şi teorie - teatrală, literară, sociopolitică.

I.P.: În România, e aproape o regulă ca piesele contemporane străine să fie mult mai prezente pe scenă decît cele româneşti ale ultimului secol. Mă întreb, în acest context, avînd în vedere că textul autohton este oricum mult mai viu în Polonia, cît de importantă e tradiţia pentru teatrul polonez de azi?
M.N.: E o întrebare uşor perversă, pentru că vorbiţi cu cineva al cărui nume e, de obicei, asociat cu revoluţia teatrală poloneză. Sînt, însă, istoric de artă şi mă simt legat de tradiţia teatrală. Sînt ferm convins că teatrul contemporan, fie el chiar şi revoluţionar, îşi are rădăcinile sale şi se hrăneşte dintr-o istorie de 200 de ani. Acum 250 de ani, ultimul rege al Poloniei a înfiinţat Teatrul Naţional, iar acest gest a fost unul simbolic, şi pentru societatea poloneză de atunci, dar şi pentru ţările vecine, marcînd aderarea noastră la Iluminismul occidental. Atunci, teatrul a luat parte la dezbaterile politice şi sociale ale lumii europene, iar momentul a fost urmat de explozia romantismului şi marile schimbările pe care acesta le-a adus în societate. În perioada romantismului, teatrul şi dramaturgia au fost un factor determinant în formarea conştiinţei naţionale poloneze, care nu şi-a găsit, practic, o formă de reflectare politică. Multe stereotipii şi teorii s-au format în epoca romantică şi funcţionează încă în mintea polonezilor de astăzi, ca şi în instituţii, politice şi teatrale. În dramaturgia poloneză contemporană există încă o imagine stereotipă a eroului, creată la începutul secolului XIX. E un personaj tipic romantismului, care luptă în contra tuturor şi pentru orice. Se spune, iarăşi, că jocul actorilor polonezi e de manieră romantică, iar acest tip de joc se predă în şcolile de teatru, fiindcă şi în mintea profesorilor conştiinţa romantică încă supravieţuieşte. Chiar dacă noi considerăm acum stilul respectiv ca fiind anacronic, adevărul e că el influenţează teatrul contemporan şi purtăm o constantă polemică asupra acestui subiect.

Îmi pare rău că în Polonia dramaturgia străină, mai ales cea clasică, este atît de puţin reprezentată. Sigur că cele mai importante nume străine apar, dar acum cîţiva ani am simţit foarte clar că teatrul polonez de azi face prea puţină referire la literatura (dramatică) străină. De aceea, la cererea ministrului Culturii, Institutul Teatral organizează în fiecare an un concurs destinat reprezentării scenice a textelor clasice din literatura universală şi premiem acele spectacole care aduc în prim-plan piese absente pentru o lungă perioadă de pe scenele noastre.


Cum se face o revoluţie

I.P.: Spuneaţi mai devreme că numele dvs. e asociat cu revoluţia teatrală. Cel puţin în această parte a Europei, termenul de revoluţie se declină diferit de la o ţară la alta. În România, de exemplu, înseamnă limbaj liber şi libertin, dreptul la reprezentare scenică a marginalităţii sociale, tematica dominantă a conflictului între părinţi şi copii. Cum se traduce revoluţia în teatrul polonez?
M.N.: Ceea ce spuneaţi dvs. a existat şi pe scenele poloneze, acum zece ani, cam prin 1997. Din cauza asta, s-a ajuns la mari scandaluri în Polonia, dar putem spune că deja a trecut un deceniu şi mulţi artişti care atunci au iscat controverse au devenit între timp maeştri. Krzysztof Warlikowski, care aproape a fost expulzat din teatru, care, după premiera de la Operă cu Don Carlos, a fost practic huiduit de public, a ajuns acum artist naţional şi toată lumea i se înclină. Părerea mea e că această revoluţie estetică este, în prezent, pe punctul de a se epuiza. Fireşte că teatrul tradiţional cu un stil tradiţional va exista întotdeauna, pentru că întotdeauna va exista un public pentru acest gen de teatru. Cred că am intrat acum într-o a doua fază revoluţionară şi trebuie să ne gîndim la mesajul şi miza unor astfel de gesturi. Unul dintre profesorii şi mentorii noştri le vorbea oamenilor de teatru despre faptul că un artist trebuie să fie mereu în opoziţie faţă de puterea momentului şi e în fiecare moment obligat să găsească o definiţie acestui conflict.

I.P.: Un conflict asumat în spiritul revoluţiei?
M.N.: Vorbim despre revoluţie, dar acest cuvînt trebuie pus între ghilimele şi privit ca atare. Teatrul devine tot mai critic din punct de vedere politic şi social. Sigur că realitatea în care trăim e o materie primă foarte bună pentru asta, iar teatrul polonez cheamă, dintotdeauna şi din ce în ce mai des, la dreptate socială şi la definirea democraţiei adevărate în raport cu mimarea ei superficială. Pot să vă mărturisesc faptul că mă consider un membru activ al acestei mişcări, fiindcă punctul meu de vedere e că trecem de la etapa epatării burghezului la cea a unei critici active a sistemului.

I.P.: Dacă ar fi să definiţi teatrul polonez de azi, cel în care credeţi, în cîteva cuvinte, cum aţi face-o?
M.N.: Cred că este un teatru critic faţă de lume şi de el însuşi. Punct.

(Traducerea dialogului a fost realizată de Jadwiga Mihai.)




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici
 Alte articole de Maciej Nowak
 Alte articole de Jadwiga Mihai


Alte articole

 Un teatru al oamenilor liberi - Zilele Teatrului Polonez (III), Maciej Nowak, traducere de Cristina Godun
 Teatrul după revoluţie - Zilele Teatrului Polonez, 2008 (II), Roman Pawlowski, traducere de Cristina Godun
 Made in Poland - Zilele Teatrului Polonez (I), Iulia Popovici


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer