Cronica de (mai mult de) 5 rânduri - FNT 2008: Călugărul negru

Călugărul negru,
regia Kama Ginkas

Nuvela lui Cehov este tipică pentru "marea literatură rusă" (ghilimelele sunt pentru expresie, nu pentru literatură în sine). Kama Ginkas a ales să nu o dramatizeze sau să o dramatizeze, dacă vreţi, dar fără să folosească exclusiv vorbirea directă. El a păstrat tot ce a scris Cehov şi s-a apucat să amestece interpretarea cu reprezentarea. Cu alte cuvinte, fiecare personaj se joacă pe sine, dar se şi comentează, obiectivându-se doar puţin întrucât şi aici e loc de interpretare. Ginkas se foloseşte practic de distanţare fără cunoscuta răceală germană. Un Brecht altoit pe Stanislavski.

Rezultatul e ciudat, e surprinzător pentru români, dar în acelaşi timp e un teatru cu o doză mare de clasicism. Povestea omului căruia i se "fură" visele sau himerele, nu ştim exact, adică a geniului lăsat fără aspiraţii şi redus astfel la stadiul de mediocru, este îmbrăcată de Ginkas inteligent: decorul este cocoţat în balconul teatrului (doar vorbim de lucruri din sfera superioară a gândirii), spectatorii stau în proximitatea actorilor (ca să simtă că povestea îi priveşte direct), iar livada (care face şi ea parte din "marea literatură rusă", nu există în Rusia poveste fără o livadă) este făcută din pene de păun, adică idilică de-a dreptul. Desigur că atunci când visele sunt omorâte (cu medicamente) dispar şi penele de păun.

Călugărul e un soi de joint pentru Kovrin. Fără Călugărul aburitor şi trăncănit, viaţa este imposibil de trăit. Serghei Makovetsky este uimitor de deschis, relaxat, solar, comic şi energic în prima parte pentru a deveni apoi întunecat, straniu, comic, dar la modul caricatural, cu o forţă angoasantă spre final. Excelent şi Igor Iasulovitch în rolul Călugărului, actor de peste 70 de ani care posedă o neverosimilă condiţie fizică. Călugărul său e rupt din picturile medievale, doar că acolo are rolul celui cu coarne. Chipul lui Iasulovitch este de un comic malefic care te pune pe gânduri.

Dincolo de asta, Ginkas se pune tot timpul sub semnul întrebării: e teatru sau e comentariu la teatru? Silueta - umbră a călugărului, făcută dintr-un schelet de lemn şi un cearceaf negru este ironizată de sperietorile de ciori aduse în scenă de socrul lui Kovrin, construite pe acelaşi suport de lemn. E Kovrin nebun sau Călugărul e real? Ginkas are grijă să păstreze confuzia până la final.

Citeşte nuvela Călugărul negru (în engleză) aici.