Cucerirea galaxiei umane - The Clone Wars

Ştiu o poveste care se potriveşte cu activitatea pe care o întreprinde părintele francizei Star Wars. Ca afacere cinematografică este opusul canonadei ordonate de generalul George Lucas, astfel că ne-ar putea folosi ca paradigmă pentru ceea ce înseamnă efort artistic şi efort comercial pe traseul cinema-televiziune.

La finele anilor '90, David Lynch prezentase un proiect de serial televiziunii ABC, susţinătorii săi în realizarea lui Twin Peaks. Ar fi fost o epopee despre Hollywood care s-ar fi conturat şi care ar fi crescut în timp (de altfel, în anii 2000, Lynch a lucrat intuitiv, şi-a dezvoltat filmele în timp ce le turna). A făcut pilotul, însă nu a fost pe placul televiziunii americane fiindcă avea o naraţiune non-lineară, pentru că erau fecale de cîine în prim-plan sau pentru că personajele interpretate de Naomi Watts şi Laura Elena Harring nu erau suficient de june. Pînă la urmă, în 2001, la doi ani după ce fusese prezentat celor de la ABC, pilotul respectiv a devenit filmul de lungmetraj Mulholland Drive. Canal Plus i-a oferit lui Lynch banii necesari pentru a rotunji istoria din pilot.

George Lucas porneşte invers: pentru reclamă, pentru vizibilitate, creează un pilot-cinematografic pentru ceea ce va fi serialul de televiziune Clone Wars - o animaţie într-o sută de episoade de cîte douăzeci şi două de minute, care va înfăţişa tot felul de lupte între cavalerii Jedi, care susţin şi conduc armata Republicii Galactice, şi forţele malefice conduse de contele Dooku şi Asajj Ventress (Separatiştii). Acţiunea se petrece în răgazul lăsat liber între isprăvile din Attack of the Clones şi din Revenge of the Sith.

Problema acestui film - şi a întregii serii care-i va urma, fără îndoială - e că nu aduce nimic nou în ceea ce înseamnă Star Wars. Seria Animatrix, de exemplu, e cît de cît interesantă pentru pasionaţii poveştii Matrix, pentru că vorbeşte despre războiul dintre oameni şi maşini, explică cele întîmplate în spatele filmelor de lungmetraj. Pentru Matrix, Animatrix este cimentul care solidifică o bază, la fel cum cele trei filme Star Wars din anii 2000 merg pînă în buza episoadelor cinematografice ale anilor '70-'80 şi întregesc istoria anunţată atunci.

Astfel că animaţiile astea nu au vreun rost, altul decît acela de a consfinţi poziţia de lider a lui Star Wars prin toate mediile posibile. După cinema au fost jucăriile, apoi cărţile, hainele, jocurile video, benzile desenate, acum sînt desenele animate. Toată povestea asta nu mai seamănă a distracţie stelară, ci a atac furibund care vine dinspre un George Lucas hotărît să cucerească toate generaţiile de puştani, cu orice preţ. Iar cum limbajul generaţiei actuale e cel informatic - al jocurilor video -, asta oferă Lucas în mod agresiv. Căci fără o privire prea atentă, e destul de clar că şi serialul de animaţie repetă scenariul jocurilor video cu aventuri: misiune în etape, cu multe bubuituri, cu alertă continuă, fiecare etapă se încheie cu o luptă în care adversar e un căpcăun de gradul doi, pînă eroii ajung la căpcăunul cel mare. Doar că în cazul Star Wars la căpcăunul suprem nu vor ajunge nici în desene animate şi nici în jocuri video, fiindcă el deja se află pe marele ecran de cîteva decenii.

Seria cu actori Star Wars îmbogăţea mitologia SF contemporană şi oferea o imagine interesantă despre relaţia dintre bine şi rău la nivel uman (episoadele IV-VI, în special). Noile aventuri ale francizei - animate, de data aceasta - lărgesc sfera mitologică pomenită, fără a o îmbogăţi, însă. Sînt doar acumulări cantitative (inflaţie de informaţie vizuală) care din punct de vedere artistic nu pot fi apreciate nici măcar în relaţie cu puştii de azi. Pentru a înţelege ce se petrece în relatările actuale, copiii ar avea nevoie de lungmetrajele clasice. Şi dacă le-ar vedea, cred că şi ei ar realiza că animaţiile acestea sînt inutile: papă aiurea timpul lor şi banii părinţilor!