Proiectul britanicilor e mai degrabă o instalaţie cu şi despre conexiuni, decât un spectacol (fie el şi statistic). Nu face trimiteri romantice la dantela de pe hîrtia din orez, ci reprezintă o lume a legăturilor.
Concepţia e artistică, rezultatul e bun, facerea rămîne o mecanică: se cîntăresc boabele de orez, se aşează pe cartoane cărora li se "ataşează" apoi bucăţi de hîrtie decupată milimetric şi li se atribuie explicaţii. Precis, sub privirea aşteptândă a spectatorului.
Te poţi învîrti printre sute de mii de boabe de orez (echivalentul a zeci de kilograme de orez) ca să vezi cîţi miliardari are planeta - o lungă şi bine tipărită movilă - cîţi români trăiesc în Spania - o moviliţă - şi-apoi să dai, back, la fel cum faci pe un browser, şi din nou back, pînă la cartonul cu revoluţia din '89.
Carrie - una dintre artistele-muncitoare cu care am vorbit, mi-a povestit, într-o engleză înţepător de british (vorba cuiva drag: poate vreţi să spuneţi Ellie London, nu Elle London!) că este al cincilea an cînd expun. Încearcă să personalizeze ce fac în funcţie de trecutul sau prezentul fiecărei ţari în care ajung.
Boabe pentru Ro: soţii Ceuşescu, mici şi îndepărtaţi, mulţimea de oameni adunată în decembrie '89 în Piaţa Universităţii, grămada celor care au construit Casa Poporului, emigranţii de acum, răspândiţi pretutindeni, Traian Băsescu, deputaţii şi senatorii poporului. Şi Nadia Comăneci, singură pe un carton. Ca şi Condoleezza Rice, de altfel.
Boabele de orez sînt fie numărate, fie cîntărite din ochi, în funcţie de statisticile pe care le găsesc artiştii pe Internet. La finalul expoziţiei, balastul de orez se aruncă.
Mergeţi. Merită. Inclusiv pentru greşeala de final: "Oameni care se vor muri astăzi în lume", alături de grămăjoara oamenilor care se vor naşte astăzi în lume.
***
Puteţi vedea expoziţia la Sala Dalles, pe 5, 6 şi 7 noiembrie 2008 (orele 18-21), împreună cu montarea Purificarea lui Constance Brown (de la ora 21). Lumea de orez e mai reuşită decît lumea din spectacolul trupei din Birmingham, Stan's Café.