O poveste ungurească foarte familiară - FNT 2008: Portugalia

Cârciuma satului e animată veșnic de aceleași personaje. Bețivul, fostul polițist arțăgos, preotul, cârciumarul văduv își fac intrarea in fiecare zi în aceeași ordine, își spun aceleași povești și-și permit, ca unic vis, să vorbească despre Budapesta, locul unde se fac banii și unde se trăiește cu adevărat.

Monotonia pare să se sfârșească în ziua în care un tânăr scriitor de la Budapesta poposește în sat pentru câteva zile. Și odată cu el, și visele lui mai ambițioase: căci după aceste câteva zile, el plănuiește să fugă în Portugalia. Iată o poveste nemaiîntâlnită, care îi vrăjește pe toți.

Între fiica cârciumarului, rămasă singura fată tânără din sat, și călător se naște o idilă ca-n filme, ce iscă gelozii și scandaluri. Localitatea odinioară plicticoasă acum parcă fierbe. Deodată totul e gata să se schimbe, deodată îi este permis gândului să zburde mai departe, către povești de dragoste consumate pe malul mării și zbucium sufletesc tipic roman(t)ic.

Se pare însă că totul a fost o păcăleală, căci tânărul poet este de fapt însurat, iar marea sa aventură este, în cele din urmă, tot o încercare disperată de a evada din cotidian - orășeanul e tot atât de disperat să iasă din cercul vicios al vieții de zi cu zi, ca și sătenii. Iar când nevasta vine să-l caute, acesta dă repejor înapoi, uitând de tot de Portugalia și de poezie.

Și-așa visele se năruie, situația dă să revină la normal, și cu ultimă sforțare fiecare face câte-un gest disperat, la repezeală, încercând să fenteze viața de dinainte-unul pleacă, în sfârșit, la Budapesta, altul chiar la închisoare, în ideea că-i mai bine până și la pușcărie...

O poveste ungurească care ne e totuși foarte familiară. Lipsa de orizonturi și agățarea disperată de tot ce e străin sunt boli tipice și pentru orice sat din România. Pe mine, personal, piesa nu m-a atins așa cum mi-aș fi dorit; nu a reușit să-mi ofere acel amestec de sentimente la care mă aștept și pe care îl caut. Am părăsit sala tristă, și-atât. Tristă din cauza adevărului din piesă, tristă pentru că am întâlnit oameni din aceia goliți de vise care-și caută ultima picătură de viață în alcool, îi cunosc prea bine și, cel puțin în seara asta, nu mi-a făcut nici o plăcere să-i revăd. Dar asta sunt eu, și mai ales asta mi-a fost dispoziția momentană.

Ce m-a dezamăgit cu adevărat a fost imaginea Portugaliei , care apărea totuși în titlu și a cărei aromă te așteptai s-o simți, s-o ghicești mai bine; ca să fie o adevărată țară a viselor ar fi trebuit să apară mai mult, mai viu și mai colorant în poveste. Ori ea e de fapt abia menționată.

Mi-au plăcut însă anumite momente. M-a distrat cum povestea de dragoste părea decupată din filmele americane (când cei doi se plimbă pe bicicletă și le fâlfâie pletele în vânt, de exemplu). M-a mișcat faptul că-n final pe fată o invită la dans bețivul, ca să vedem bine cum soarta îi e pecetluită, cum va rămâne pentru totdeauna să servească băuturi la cârciuma prăfuită. Se vede că scenele au fost bine puse la punct și chiar dacă, per total, jocul actorilor nu m-a entuziasmat, unele personaje au fost bine conturate (tatăl și preotul sunt tare haioși).

Spusă cu haz, cu detalii bine puse la punct și o scenografie interesantă, Portugalia e o piesă, cred eu, destul de reușită. Este ușoară, nimic prea apăsător, dacă privești cu oarecare detașare; poate fi, în concluzie, o experiență plăcută.

Portugalia de Zoltan Egressy
Regizor: Cristian Juncu
Actori: Alina Mangra, Remus Vlăsceanu, Gabriel Tudorin, Cristian Alexandrescu.