Spectaculos la capitolul execuţie tehnică, imagine şi mai ales scenografie (recreează minuţios şi elegant atmosfera epocii, iar costumele sunt memorabile prin fineţea detaliilor), The Duchess se înscrie, într-o anumită măsură, în linia biografiilor romanţate tip Marie Antoinette. Acelaşi destin sever al unei femei frumoase, sensibile şi cu adevărat emancipate pentru epoca ei, care suferă alături de un soţ nesimţitor, brutal şi crud, pentru ca apoi să-şi îngăduie, liber şi scandalos pentru acele vremuri misogine şi închistate, o compensaţie a fericirii pe care nu o putea avea sub acoperişul conjugal. Însă, dacă Sofia Coppola reuşea o evocare devastatoare a tristeţii şi singurătăţii reginei adolescente, sugerând deosebit de plastic izolarea acesteia şi conturându-i - printr-un portret suav şi intens - talentele de lider incontestabil în materie de modă şi viaţă de societate, regizorul Saul Dibb şi scenariul semnat de acesta, alături de Jeffrey Hatcher şi Anders Thomas Jensen eşuează tocmai la acest capitol.
După o campanie de marketing care a stârnit apetitul livresc (şi lumesc) pentru aventură al spectatorului, nu doar pentru că o compara pe extravaganta Georgiana, ducesă de Devonshire, cu stră-stră-stră-strănepoata ei, Diana de Wales, ci pentru că promitea un personaj cu totul şi cu totul ieşit din comun, flamboaiant, neastâmpărat, rebel, emancipat, cu vederi liberale şi un fler neclintit în materie de modă - trăsături care o au făcut-o regina saloanelor mondene ale secolului al XVIII-lea, The Duchess ratează exact acest portret fastuos şi irezistibil. În loc să prezinte gradat şi nuanţat traseul sufletesc al Georgianei de la adolescenta plină de iluzii, vârâtă cinic de mama ei într-o căsnicie de complezenţă la soţia umilită de adulterul comis sub ochii ei, drept în căminul conjugal şi apoi la femeia de lume care şi-a influenţat şi cucerit definitiv şi definitoriu contemporanii, filmul se limitează doar la o uvertură lungă şi plicticoasă a maturizării personajului. Georgiana cea emancipată, pasionată de jocuri de noroc, îndrăzneaţă şi sclipitoare, gata să fărâme tabuurile, rămâne undeva în afara filmului (pentru o eventuală parte a doua?). Eroina pe care o privim nu face decât să rătăcească descurajată sau furioasă (şi neschimbată pe parcursul a vreo douăzeci de ani) pe coridoarele unor castele atât de fastuoase şi impunătoare că ar face să pălească de invidie nababii de azi.
Din păcate pentru personaj, Keira Knightley are aceeaşi expresie (antipatică şi stereotipă, cu gura ori întredeschisă, ori deschisă, difazat) pe care a abordat-o, invariabil, de la King Arthur la seria Piraţilor..., culminând cu greţosul Atonement - în Pride and Prejudice, rolul Elizei Bennet a ridicat-o, se pare, mult deasupra disponibilităţilor ei reale. Cum evoluţia personajului este redusă, impardonabil pentru biografia realei Georgiana, la avatarurile melodramatice ale unei casnice bogate şi nefericite, iar regia şi scenariul menţin totul în zona lacrimogenă şi ternă a soap-operei (nici măcar situaţia excentrică, cinică şi vinovată a adulterului în prezenţa soţiei nu e exploatată suficient - singura replică de reţinut este cea adresată de Georgiana amantei soţului ei, înainte de-a pleca în călătorie: "Cât sunt eu plecată, ai tu grijă de soţul nostru?"), reuşitele vin din altă parte.
Ele se numesc Ralph Fiennes - care îşi pune tot rafinamentul şi subtilitatea în interpretarea unidimensionalului duce de Devonshire - şi Hayley Atwell (logodnica parvenită din Cassandra's Dream), excelentă, nuanţată şi vivace în rolul ingrat al duplicitarei Bess Foster. Dacă realizatorii nu şi-ar fi propus să ne ofere un portret memorabil al unei femei strălucitoare, ci o "Natură moartă cu soţ despotic", grăitoare asupra mentalităţilor epocii şi poziţiei femeii în societatea de atunci, s-ar fi putut declara mulţumiţi.
The Duchess, Marea Britanie - Franţa - Italia, 2008.
Regia: Saul Dibb.
Cu: Keira Knightley, Ralph Fiennes, Charlotte Rampling, Dominic Cooper, Hayley Atwell.