Proiect-cocktail - Festivalul de Teatru Piatra Neamţ, 2008

Cu puţin timp în urmă, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi-a serbat jumătatea de veac de existenţă, la încheierea celei de-a XXIII-a ediţii a festivalului său. La 50 de ani, vrei, nu vrei, eşti mai aproape de pensie decît de adolescenţă, aşa încît reorientarea festivalului, începută cu un an în urmă de actorul Liviu Timuş, directorul companiei, sub numele "Pledez pentru tine(ri)", ar trebui să însemne o gură de apă vie, pentru a fi în ton cu prezentarea sa din caietul program: "Seniori, paji şi tineri cavaleri, bine aţi venit în turnirul tinereţii fără bătrîneţe". Drept pentru care s-a optat pentru un soi de cocktail de proiecte.

Pe de o parte, în selecţia Mihaelei Michailov, s-a încercat un fel de refacere, la nivel strict naţional, a experienţei de acum mai bine de 15 ani, de sub bagheta lui Vlad Rădescu, aceea a Întîlnirilor Şcolilor şi Academiilor Europene de Teatru (cu două ediţii la Tîrgu Mureş şi două la Tîrgovişte). Au intrat în joc studenţi ori absolvenţi din acest an de la Iaşi, Cluj şi Bucureşti, respectiv Universitatea de Arte "G. Enescu", Universitatea "Babeş Bolyai" şi UNATC. O plajă relativ restrînsă, cu spectacole excedînd, pe ici, pe colo, regula jocului. E foarte posibil ca nici restul "materialului clientului" să nu fi fost prea atractiv, discuţia despre carenţele actuale ale şcolii româneşti de teatru ducîndu-se, de ani buni, fără vreun rezultat notabil. În orice caz, în acest context-cocktail, caietul festivalului ar trebui să cuprindă obligatoriu şi regulamentul, dacă aşa ceva există... În lipsa unui asemenea instrument, pe de o parte, nu am priceput foarte bine distincţia între studenţi (secţiunea "Şcoli de teatru") şi tineri actori (secţiunea "Profesionişti"), pe de alta, nu e limpede de unde convingerea că aceste prime două categorii nu pot oferi capodoperă (pentru secţiunea "Un regal teatral").

"Profesioniştii" tineri (prin culise am înţeles că baremul tinereţii e de 35 de ani, ceea ce, din punctul meu de vedere, denotă o prea apăsată largheţe) au fost selecţionaţi de Oltiţa Cântec. Şi la acest nivel, se reface, cu certitudine mai eficient, experienţa anuală de la Mangalia a Galei Tînărului Actor. În definitiv, m-am întrebat întotdeauna de ce, la Mangalia, unde, de altfel, acest lucru se întîmplă în mod obişnuit, este interzisă declararea producătorului, ca şi cum opţiunea unei companii profesioniste pentru foarte tinerii actori şi dreptul lor de a-şi exercita abilităţile şi imaginaţia ar fi o boală ruşinoasă.

În sfîrşit, cea de-a treia secţiune, girată de Alice Georgescu, priveşte, pînă la urmă, dreptul publicului de a primi obiectul artistic finit, mizînd pe experienţă şi fiind supus minimului risc de defecţiune. Inevitabilele întrepătrunderi între aceste două secţiuni din urmă ridică iarăşi aceeaşi problemă a coerenţei, pe care un regulament explicit ar fi putut-o preveni.

La prima secţiune, pentru mine surpriza a constituit-o spectacolul Fool for Love, în regia lui Alexandru Dumitru Măzgăreanu, o demonstraţie de siguranţă şi de tandreţe în egală măsură, după textul lui Sam Shepard. Desigur, în primul rînd Ana Ularu şi Adrian Nicolae, dar şi Ionuţ Vişan şi Vasile Fluture au performat, pentru un ceas, în miez de noapte, povestea lor de iubire, de eroare şi de ghinion existenţial, cu o entuziasmantă grijă a detaliului.

A doua secţiune a fost, cum spuneam, din punctul de vedere al spectatorului cu certitudine, suprapusă celei de-a treia. Întrucît criticul de teatru chiar spectator este, nu îmi rămîne decît să mă întreb cum spectacolele semnate de Chris Simion, Carmen Vioreanu şi Eugen Făt au putut fi aduse alături de cele ale lui Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Alexander Hausvater, Florin Fătulescu, Claudiu Goga, Radu Afrim. În schimb, lîngă numele de exemplară greutate au stat, fără complexe, Ioana Păun (Interzis sub 18 ani, Teatrul Mic) şi Emanuel Pârvu (Sex, drugs and rock&roll, Teatrul din Braşov).

Concurenţialitatea privind primele două secţiuni, ca atare utilizarea unui juriu ale cărui deliberări rămîn, prin forţa împrejurărilor, discrete, nu poate fi, cred, compensată de un singur colocviu, şi acela aşezat în a treia zi a festivalului (din cele vreo zece) şi avînd o temă destul de ambiguu-lacrimogen formulată ("Cine are nevoie de tinerii artişti?"). Probabil că, la viitoarele ediţii, o anume relaxare a programului în favoarea augmentării funcţiei de laborator, cel puţin teoretic, nu ar fi de neglijat.

În orice caz, cu un plus de grijă pentru coerenţă şi fără a scăpa din vedere experienţele pozitive ale celor cinci decenii de existenţă (să nu uităm că, în pragul mileniului, sub direcţia lui Corneliu Dan Borcia, teatrul nemţean ajunsese în vîrful topului teatrului românesc, poziţie "rasă" scurt de directoratul lui Cornel Nicoară), "Pledez pentru tine(ri)" îşi poate adjudeca inefabila "cetăţenie independentă" marcată pe coperta caietului-program.