noiembrie 2008
Concert Emir Kusturica & The Non Smoking Orchestra, 2008
Celebrul regizor Emir Kusturica şi grupul The No Smoking Orchestra dau petrecere pe 10 decembrie 2008, la Sala Palatului, în Bucureşti. Un concert-eveniment, organizat de Events, cu Zdob şi Zdub în deschidere.

Muzică şi filmele lui Emir Kusturica, un artist bivalent, au impus Vestului modelul cultural balcanic fără a copia nimic din mainstream-ul occidental. Kusturica a reuşit să transforme valorile tradiţionale autentice în succese comerciale şi a făcut celebră pe mapamond, graţie filmelor sale, muzica de inspiraţie folclorică balcanică cu sonorităţi rock. Kusturica a mai concertat la Bucureşti în aceeaşi formulă, alături de The No Smoking Orchestra. De această dată, ei se vor afla la Bucureşti în cadrul turneului de promovare Time of The Gypsies.

Două poveşti...

Emir Kusturica

La începutul anilor '80, Emir Kusturica, un tânăr regizor din Sarajevo absolvent al distinsei şcoli de film din Praga, FAMU, începe filmarea filmului său de debut Do You Remember Dolly Bell? care este foarte bine primit şi cu care câştigă primul său mare premiu, Leul de Argint la Veneţia. Provenit din "butoiul cu pulbere" al peninsulei Balcanice şi al fostului stat iugoslav, Kusturica este un regizor excepţional, cu un acut simţ al realităţii şi al tragicomicului. Filmele lui sunt uimire şi încântare şi, pentru cei care provin dintr-un spaţiu extrem de apropiat, un prilej de apropiere şi recunoaştere. Cu cel de-al doilea film Father Was Away on Business (1985) câştigă premiul Palme d'Or la Cannes, cinci premii în Iugoslavia şi este nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin.

Trei ani mai târziu, în 1989, câştigă şi mai multe aprecieri pentru Time of the Gypsies, o incursiune penetrantă şi totodată magică în cultura ţiganilor. Kuristica mai are de asemenea în palmares un debut american răsunător, comedia Arizona Dream (1993) şi premiatul cu Palme d'Or, comedia neagră Underground (1995). În 1998, a câştigat la Festivalul de Film de la Veneţia Leul de Argint pentru cel mai bun regizor cu Pisica albă, pisica neagră, o nebună comedie cu şi despre ţigani. Ultimul său film, Maradona by Kusturica este un documentar de lungmetraj, rod al mai multor întâlniri pe care cineastul le-a avut cu Dumnezeul fotbalului.

Mai puţini ştiu însă că, la un moment dat, în decursul tumultoasei sale cariere, înainte de Underground, Emir Kusturica a fost punker cu acte în regulă.

The No Smoking Orchestra

Înfiinţată de un grup de prieteni, în suburbiile din Sarajevo, componenţa originală a trupei îi includea pe Nenad Jankovic ("Dr. Nele Karajlic"; vocal, clape), Davor Sucic (aka "Sejo Sexon"; chitară), Zenit Dozic (aka "Fu-Do"; tobe), Mustafa Cengic (aka "Muce" sau "Mujo Snazni"; chitară), Mladen Mitic (aka "Munja"; chitară bas) şi Ognjen Gajic (aka "Ogi"; saxofon şi flaut). Formaţia s-a numit iniţial Pseudobluz bend (Pseudo-blues band), apoi Pseudobluz bend Zabranjeno Pusenje, pentru ca în final să renunţe la prima parte şi să rămână doar Zabranjeno Pusenje - The No Smoking Orchestra.

Începuturile trupei datează din Iugoslavia lui Tito, care, încercând să demonstreze Vestului că Iugoslavia diferă esenţial de restul ţărilor comuniste, lăsa muzica rock să evolueze, sub o atentă observaţie. Anumiţi artişti erau marginalizaţi de presă şi catalogaţi drept oponenţi ai regimului socialist de guvernare. The No Smoking Orchestra a fost multă vreme un nume de pe lista neagră.

În vara anului 1984 se lansează primul lor album. Datorită unui mega hit şi faptului că vocalistul era şi protagonist al unui serial satiric foarte popular, The No Smoking Orchestra ating succesul instant. Trupa ajunge într-un timp foarte scurt de la reprezentaţii în garaje şi beciuri, la mari săli de concert în toată Iugoslavia, iar biletele la concertele lor sunt aproape imposibil de găsit. Se părea că nimic nu îi poate opri din drumul lor spre glorie. Însă, exact la fel ca în viaţă şi ca în filmele bune, inevitabilul se produce.

Solistul Nenad Jankovic, ("Dr. Nele Karajlic") este acuzat că l-a insultat pe (atunci) recent defunctul preşedinte Tito (un tabu şi pentru cele mai liberale minţi ale momentului respectiv), la unul dintre concertele trupei. Adevărata persecuţie împotriva formaţiei este iniţiată de media, şi pe cât de repede au urcat, pe atât de repede se declanşează declinul. Concertele lor sunt anulate unul după altul, iar acuzaţiile se opresc doar în momentul în care era clar că trupa nu ar mai fi putut să ajungă vreodată la statutul anterior incidentului. Imperiul a contraatacat!

Războiul face ca No Smoking Orchestra, compus din membrii de etnii diverse, activând în oraşul care era epicentrul evenimentelor dramatice de la începutul anilor '90, să se dezintegreze asemenea patriei lor. Nenad Jankovic fuge în Serbia, iar în 1995 reformează The No Smoking Orchestra. Restul trupei iniţiale rămâne în Sarajevo.

Întâlnirea

Limbajul filmelor lui Kusturica, compoziţia, arta, estetica şi încărcătura emoţională - toate erau elemente mai mult sau mai puţin similare cu muzica şi mesajul The No Smoking Orchestra. O întâlnire între trupă şi regizor era absolut inevitabilă. În 1986, după câştigarea unui premiu la Cannes, pentru When Father was Away on Business Emir Kusturica decide să se alăture trupei The No Smoking Orchestra, care era atunci în căutarea unui nou basist. Împreună, scot albumul Greetings from Safari Land, al treilea în istoria grupului. Pe măsură ce comunismul începe să se relaxeze, pluralismul deschide noi uşi pentru trupă, care, în ciuda faimei lui Emir Kusturica, era cenzurată pe canalele media cu audienţă ridicată. Un videoclip de pe albumul amintit stă şi acum în sertarele televiziunilor din Iugoslavia, fără să fi fost vreodată difuzat. Piesa cu care participă la Eurovision este şi ea cenzurată şi i se schimbă numele, din cauza versurilor ce atingeau coarde sociale sensibile, ca absenta libertăţii de expresie, starea proastă economică şi nivelul de trăi scăzut. Cu toate acestea, albumul este un succes şi propulsează The No Smoking Orchestra pe culmile gloriei, odată cu acordarea Discului de Aur.

După turneul de promovare al Greetings from Safari Land, Emir se reîntoarce la cariera cinematografică - un demon interior îl atrage spre film. Părăseşte temporar trupa în momentul în care are în mână contractul pentru realizarea peliculei Timpul ţiganilor. În 1998, în timpul filmărilor la Pisica albă, pisică neagră, Kusturica îşi aduce aminte de fostul lui prieten şi de fosta lui formaţie şi îi cere lui dr. Nele câteva melodii pentru coloana sonoră a filmului. Nele şi Dejan Sparavalo înregistrează coloana sonoră pentru pelicula ce câştigă Leul de Argint la Festivalul de Film de la Veneţia. După această colaborare, regizorul schimbă basul cu o chitară de acompaniament şi se dedică în egală măsură muzicii şi filmului, încercând să devină la fel de celebru alături de The No Smoking Orchestra pe cât este ca regizor. Vechea trupă, dezbinată, se reuneşte şi aşa ia naştere Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra. Noi albume văd lumina zilei - soundtrackul de la Pisica albă, pisica neagră, Unza Unza Time (2000), soundtrackul de la Viaţa este un miracol, şi merg în numeroase turnee mondiale cu ecouri răsunătoare: Italia, Atena, Franţa, Germania, Polonia, Rusia, Ucraina, Lituania, Letonia, Spania, Portugalia, Suedia, Elveţia, Israel, America Latina. Pe scurt, o poveste de succes, cu peste 500 de concerte în peste 30 de ţări.

Biletele la spectacolul din 10 decembrie 2008 pot fi achiziţionate prin intermediul site-urilor www.ticketpoint.ro şi www.bilete.ro, precum şi în magazinele Diverta din Bucureşti şi din ţară, dar şi la casele de bilete ale Sălii Palatului. Preţul unui bilet este de 80 RON /100 RON / 140 RON /180 RON, în funcţie de categorie.

Mulţumim pe această cale partenerilor: Urban, Comunicatedepresa.ro, Media Image, precum şi partenerilor media: Radio Zu, Jurnalul Naţional, Ziua, Compact, Şapte Seri, Autoexpert, On Move Media, Anyplace.ro, Bestmusic.ro, Hotnews.ro, Liternet.ro, Metropotam.ro, Muzicabuna.ro, Port.ro, Musicxpress.ro.








(Unza Unza Time)




(Pitbull)


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus