Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Big Fish

Poveştile lui Tim Burton - Big Fish


Arhitext Design, aprilie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu ce altceva să asociem noţiunea de vernacular în cinematograful american de ficţiune, dacă nu cu filmul-basm? Serghei Paradjanov e, poate, reprezentantul cel mai ilustru al vernacularului în cinema (şi în sensul cel mai apropiat al termenului), dar acesta vine dintr-un cu totul alt spaţiu şi e singular, n-are tovarăşi de drum.

Aşa că, odată convenţia propusă (rămâne s-o şi acceptaţi), ar trebui spus că filmul-basm e un gen restrâns (ca să nu zic minor, că are alte conotaţii) şi destinat mai ales copiilor. Există însă şi regizori care-l practică programatic, pentru adulţi şi în mod foarte profitabil d.p.d.v. financiar. Unul din ei e Tim Burton, regizorul cu o fantezie [ce părea] de nesecat, care construieşte filme după regulile basmului încă de la începutul carierei sale, în anii '70. A dat lovitura cu Batman (1989), în care Jack Nicholson face un rol intrat în legendă şi cu Batman Returns (1992), acesta din urmă şi o lovitură financiară.

Tipic americană e parodia-basm Mars Attacks! (1996), în care sunt mai mult decât evidente referinţele la farsele radiofonice cu marţieni ale lui Orson Welles. Pee-wee's Big Adventure (1985) şi Beetlejuice (1988) sunt alte două filme adorabile - primul cu şi pentru copii (dar şi pentru adulţi în egală măsură), al doilea parodie la genul horror. Iar în Edward Scissorhands (1990) e rândul lui Johnny Depp să facă un rol de referinţă. Capodopera lui Burton rămâne însă o altă (semi)parodie la genul horror - Sleepy Hollow (1999), film gotic de o frumuseţe rară şi pe care zâmbetul ironic-postmodern îl salvează de la orice risc de cădere în prea serios.

Odată cu Planet of the Apes (2001), imaginaţia lui Burton dă semne de oboseală - filmul e o ratare. Îşi mai revine cu Big Fish / Peştele cel mare (2003), lansat de curând şi pe ecranele româneşti, dar, oricum, şi acesta e la distanţă destul de mare faţă de Sleepy Hollow. Big Fish e filmul ce vrea să ne spună că viaţa poate fi privită dintr-un unghi mitic şi că miracolele sunt la-ndemâna oricui, ajunge să ştii cum să-ntinzi mâna ca să le palpezi. Copilul din noi e doar adormit, lumea circului, a basmului, a aventurilor incredibile sunt doar amorţite, nu moarte, trebuie doar să le dăm un bobârnac ca să se trezească şi să ne învăluie. De data asta, Ewan McGregor e cel ce se plimbă prin lume cu o ciudăţenie de 2 metri şi mult peste, pentru a recompune viaţa tatălui său - un mare zicător de minciuni (atenţie - cu totul diferit de faţă de mincinos!).

E adevărat, Big Fish are fantezie. Are însă mai puţină decât filmele precedente, iar cea care este, e afişată oarecum ostentativ. N-aş putea face o demonstraţie, dar cine i-a văzut filmele mai vechi, simte că Tim Burton a renunţat la [cel puţin o parte din] spiritul ludic ce-l anima atunci când construia un film. Şi-i păcat, căci orice copil are un al şaselea simţ care-i spune dacă cel ce-a scris / spus povestea chiar a crezut în ea sau îl minte.




 Toate articolele despre Big Fish


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 Mini-eseu despre poveste (II) - Big Fish, Mircea Laslo
 Big Fish. Peştele cel Mare, Răzvan Redka
 Umanitate blîndă ca mierea - Big Fish, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer