Un producător yankeu ce pofteşte musai o adaptare la zi şi ca la carte după o bandă desenată legată, mai mult sau mai puţin ombilical, de un război anume, nu trebuie să se bosumfle dacă nu-i iese pasienţa la timp - oricînd va avea premiera filmul său (azi, mîine, la paştele cailor), se va găsi cu siguranţă un conflict în care americanii să fie implicaţi pînă-n gît. Aşa se face că Tony Stark, eroul miliardar & genial din acest Iron Man care stă să devină film de pe vremea războiului din Golf, nu mai vinde arme în Vietnam, ca-n sursa originală, ci-n Afghanistan - morala poveştii e aceeaşi, s-a schimbat setting-ul şi s-au schimbat gadgeturile, pur şi simplu.
Mai puţin simplu e motivul pentru care această primă producţie solo Marvel (cu cel mai haios cameo Stan Lee dintotdeauna) funcţionează surprinzător de bine... Să fie "de vină" distribuţia anti-blockbuster? Auto-ironia şi pofta de joacă a mereu binevenitului Robert Downey Jr.? Precizia şi lipsa de emfază a regizorului Jon Favreau, cîndva un actor & scenarist talentat? Umorul şi aerul uşurel al întregului? Probabil toate la un loc. Aşteptaţi-vă la un succes financiar considerabil, pregătiţi-vă pentru cel puţin două-trei sequeluri şi rugaţi-vă ca proiecţionistul să nu taie genericul final - un anume badmotherfucker chiar are ceva de spus.