Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Goya's Ghosts

Fantomele lui Goya - Goya's Ghosts


Man.In.Fest, septembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
1792, Madrid, Sfântul Oficiu al Inchiziţiei. Filmul începe cu "slideshow"-ul unor gravuri ale pictorului Goya; în afară de o neconcordanţă cronologică (insesizabilă necunoscătorilor), instalarea spectatorilor este produsă adecvat: gravurile din seria Capriciilor (serie ce a fost publicată, de fapt, abia în 1799) nu pot să nu şocheze prin grotescul lor; imaginile sunt pasate de la un călugăr la altul, lăsând să se vadă figurile lor dezaprobatoare.

Momentul acţiunii reprezintă, deja, punctul de maximă popularitate a pictorului la curtea Spaniei; arta lui este, după cum spun inchizitorii, recunoscută şi în afara graniţelor, gravurile sale vânzându-se în librăriile şi chiar pe străzile Romei, ba şi în Mexic; însă, oricât de mult ar altera aceste tipărituri imaginea Spaniei, Biserica nu se poate atinge de Goya, câtă vreme acesta este preferatul regelui. Mai mult, părintele Lorenzo, membru al Oficiului, l-a ales pe Francisco Goya să-i picteze portretul, spre stupefacţia celorlalţi monahi, care nu consideră acea "mizerie demonică şi degradată" o reflexie a lumii reale. Lorenzo îi ia apărarea artistului şi propune o mai mare severitate asupra ereticilor şi răului care îi înconjoară şi care sunt ilustrate, nu degeaba, în arta lui Goya.

Astfel se afirmă unul din personajele principale ale filmului: părintele Lorenzo, interpretat excelent de Javier Bardem; viclenia sa reiese din stilul didactic, persuasiv de a vorbi, în încercarea de a se face plăcut; intonaţia, calmul şi aritmicitatea din glasul său aproape că irită spectatorul.
"Fiţi vigilenţi [...] poate auziţi pe cineva spunând că materia ar fi formată din elemente foarte mici, numite "atomi"; luaţi-i numele, pentru că este un eretic ce răspândeşte aceste idei diabolice pentru a otrăvi sufletele oamenilor cu frică de Dumnezeu. Dacă auziţi pe cineva vorbind despre templu în loc de biserică, el este ori iudeu ori, chiar mai rău, protestant; luaţi-i numele." - îi instruieşte părintele Lorenzo pe "informatori".

Natalie Portman joacă rolul lui Ines Bilbatua, o tânără dintr-o familie bună, înstărită, de negustori, care îi serveşte ca model lui Goya, dar care ajunge în vizorul Inchiziţiei printr-o nefericită întâmplare - şi iată conflictul. Fata este văzută luând cina într-un han şi refuzând să mănânce porc. În ziua următoare, familia ei primeşte somaţie din partea Oficiului, iar Ines este luată şi supusă interogatoriului: aflată sub jurământ, ea mărturiseşte că motivul pentru care nu mănâncă porc este că nu-i place gustul; dar asta nu-i convinge pe "anchetatori"; fata este torturată până când înţelege ce vor să audă inchizitorii - "spuneţi-mi care-i adevărul?"- şi închisă, după ce declară că practică ritualuri iudaice.

Tatăl fetei apelează imediat la Goya, cerându-i să îl pună în legătură cu părintele Lorenzo şi, dacă poate, să aranjeze eliberarea tinerei. Lucru care nu se realizează şi nu din lipsa de bunăvoinţă a pictorului, ci din complicaţiile ce au loc în continuare.

După ce Bilbatua îi demonstrează "pe viu" părintelui Lorenzo că sub chinul torturii ar declara orice, obţinând astfel semnătura ce i-ar compromite funcţia în Oficiu, monahul încearcă să-i vină-n ajutor tinerei prizoniere. Atunci îşi arată adevărata natură (cea umană, în fapt): având acces la biata nenorocită, goală şi flămândă, preotul ajunge să profite de demenţa care pune stăpânire pe ea şi să-şi satisfacă poftele carnale. Dar nu reuşeşte să obţină eliberarea ei, aşa că, de teamă, se face nevăzut.

Scenariul (semnat de Milos Forman şi Jean-Claude Carrière) scade din calitatea filmului, care, în a doua jumătate tinde să piardă interesul spectatorului; cu alte cuvinte, povestea se lungeşte inutil şi devine plictisitoare. Însă nu trebuie să trecem cu vederea calităţile textului şi măiestria cu care sunt construite personajele prin replică.

După 15 ani izbucneşte revoluţia. Biserica îşi schimbă "faţa". La fel îşi schimbă faţa şi Lorenzo. Victimele (rămase în viaţă ale) Inchiziţiei îşi recapătă libertatea; printre acestea şi Ines, traumatizată şi transfigurată de chinurile temniţei. Când aceasta i se destăinuie lui Goya (surd, acum, din cauza unei boli, dar singura ei cunoştinţă care mai trăieşte) aflăm că părintele Lorenzo a lăsat-o însărcinată. Desigur, nimeni nu-i dă crezare, având în vedere starea ei. Este nevoie de un alt şir de scene în care pictorul însuşi ajunge s-o cunoască pe fata celor doi, ajunsă prostituată. Ca răspuns, pentru siguranţa proprie, Lorenzo o internează pe Ines într-un ospiciu, însă roata se întoarce şi, bine-nţeles, în final, se face dreptate.

Francisco Goya, interpretat impecabil de Stellan Skarsgård, care continuă să surprindă prin diversitatea rolurilor din palmaresul său, este, evident, un pretext al povestirii; el nu schimbă cursul acţiunii, chiar dacă are ocazia în câteva momente; personajul său evită să intervină, până în partea a doua a filmului, când are o confruntare directă cu Lorenzo, însă şi de data aceasta este neputincios. Invazia britanicilor este cea care aduce sfârşitul povestirii - condamnarea la moarte a lui Lorenzo.

Umorul regizorului Milos Forman se face simţit în numeroase rânduri, prin scene mute (câinele pictorului adulmecând vânatul ilustrat în tablou) sau gesturi cu subînţeles, care încarcă cu semnificaţie vorbele ori acţiunile personajelor (de exemplu - translatorul surdo-mut, sau scenele de "rugăciune" ale părintelui cu întemniţata). Filmul se remarcă prin imagine, costume şi alte efecte vizuale care dau savoare poveştii; de maximă autenticitate este secvenţa ce ne înfăţişează un întreg proces de creaţie a unei gravuri: de la inscripţia în negativ a unei plăcuţe de zinc, ceruite, până la multiplicarea desenului. Scenele de război, sau cele de tortură sunt de efect şi ele. Cadrele sunt curate, tehnica de filmare, simplă; construcţie clasică. Muzica, compusă de Varhan Bauer, merge mână-n mână cu povestea. Un film frumos din aproape toate punctele de vedere...

Goya's Ghosts, 2006
Regia: Milos Forman.
Scenariul: Milos Forman & Jean-Claude Carrière.
Montajul: Adam Boome.
Muzica: Varhan Bauer.
Design vestimentar: Yvonne Blake.
Producător: Saul Zaentz.
Distribuţia: Javier Bardem, Natalie Portman, Stellan Skarsgård, Randy Quaid.



 Toate articolele despre Goya's Ghosts


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cristiana Keresztes


Alte articole

 Fantomele lui Goya şi alţi strigoi - Goya's Ghosts, Alin Ludu Dumbravă
 Dezastre - Goya's Ghosts, Andrei Gorzo


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer