Joseph Haydn - aniversatul anului 2009

Primul concert din 2009 al Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti, s-a deschis cu Simfonia nr. 23 în Sol major de Joseph Haydn, în interpretarea Orchestrei de Cameră a Filarmonicii, dirijor Cristian Mandeal. Programul din zilele de 9 şi 10 ianuarie 2009, a mai cuprins Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Mib major de Franz Liszt, solistă Mihaela Ursuleasa şi - probabil, pentru că şi Johann Sebastian Bach scria la începutul fiecărei sale creaţii "Soli Deo Gloria" (Numai lui Dumnezeu Gloria) - s-a încheiat cu un imn de mulţumire către Dumnezeu pentru binefacerile primite în anul ce s-a terminat: Te Deum pentru patru solişti, cor şi orchestră de Anton Bruckner, solişti Irina Iordăchescu Antonela Bârnat, Ruben Mureşan şi Marius Boloş. Corul Filarmonicii a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner.

Prezenţa pe podiumul sălii Ateneului Român a unor străluciţi interpreţi şi publicul ce umplea până la refuz rotonda creau impresia de frumos arhitectural şi de armonie spirituală. Capodoperele cântate şi calitatea interpretării îţi purificau, fără tăgadă, lumea lăuntrică, prea răvăşită de teama iminentei crize.

În preajma Sărbătorilor creştine şi a aniversărilor, generozitatea oamenilor se descătuşează. Aşa se face că, în cadrul concertului, domnul Dieter Stanzeleit a donat Filarmonicii "George Enescu", un unicat pe plan mondial: ediţia, datând din 1795, a simfoniilor londoneze, compuse de Joseph Haydn.

Există asemenea unor constelaţii de pe bolta cerească aflate în zona boreală şi vizibile pe durata întregului an astronomic, compozitori ce călăuzesc oricând pe cei ce îşi îndreaptă atenţia şi auzul către opusurile lor. Joseph Haydn, de la a cărui moarte se împlinesc anul acesta 200 de ani, este şi va rămâne unul dintre aceste repere.

Interpretarea Simfoniei nr. 23, în Sol major (Hoboken Catalogue I:23, compusă în anul 1764) a fost plină de umor, precizie şi eleganţă. Orchestraţia redusă (cvintetul de coarde şi câte doi oboi, fagoţi corni şi un clavecin) a favorizat aplecarea asupra detaliului. Totul (agogică, planuri dinamice, nuanţe, timbruri, tempo-uri) era cizelat şi de un gust foarte elevat. Solo-urile viorii au avut sonorităţi camerale amintind de cvartetele haydniene. Menuetul a adus în prim plan ludicul, mai ales în canonul dintre vocile înalte (vioară şi oboi) şi cele grave (violă şi violoncel). Dirijorul Orchestrei de cameră, Cristian Mandeal a reuşit cu mare artă să întoarcă diamantul pe toate faţetele lui, pentru a-i arăta multiplele sclipirile sonore.

Mihaela Ursuleasa a interpretat Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Mib major cu o virtuozitate uimitoare. Mi-o amintesc pe Mihaela, pe când obţinea Lira de Aur la Concursul de la Suceava, copil fiind şi mai apoi, cum dirijorul Iosif Conta o acompania cu Orchestra Naţională Radio la Bucureşti. Wunderkind pe atunci, acum, o artistă cu o personalitate pe deplin formată, ea concertează în toată lumea, cu renumite orchestre precum: Concertgebouw din Amsterdam, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Orchestra Filarmonicii din Londra, Orchestra Naţională a Franţei, Filarmonica din Rotterdam, Mozarteum Orchestra-Salzburg, St. Paul Chamber Orchestra, Deutsche Kammerphilharmonie, Orchestra din Bamberg, Filarmonica din Dresda, Orchestra din Monte Carlo, Academy of St. Martin in the Fields, filarmonicile din Cincinnati şi Minnesota, Vienna Jeunesse Orchestra ş.a., înregistrând succes după succes.

Pianista Mihaela Ursuleasa deţine o tehnică pianistică ieşită din comun. Ea cântă cu o mare spontaneitate în atacuri. Dincolo de aspectul monopartit al Concertului nr. 1 în Mib major de Liszt, ea a surprins varietatea episoadelor ce se succed fără vreo întrerupere. Ideea muzicală principală din Allegro maestoso, având un caracterul impunător, a fost cântată cu pregnanţă, convingător şi energic. Lirismul temei secunde însă, nu a putut fi perceput, din cauza inflexibilităţii agogice. O cursă aprigă pe claviatura pianului a luat locul cantabilităţii şi capriciozităţii romantice. Momentul în care "grupul instrumentelor de coarde deschide în pizzicato o prelungită acţiune şăgalnică" (Ioana Ştefănescu) - al cărui rol este de a face trecerea spre concluzia întregului concert - a fost înfăţişat cu o deosebită sensibilitate. La cererea publicului, Mihaela Ursuleasa a cântat cu aplomb un studiu-tablou de Sergei Rahmaninov.

Interpretarea lucrării vocal-simfonice Te deum pentru solişti, cor şi orchestră, în Do major de Anton Bruckner a avut măreţie, forţă şi sacralitate. Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii bucureştene au creat o ambianţă sonoră în care soliştii vocali înălţau prin cântul lor mărturii ale evlaviei. Sonorităţile de orgă confereau solemnitate discursului. Basul Marius Boloş a excelat prin tensiunea şi calitatea vocii sale, pătrunzând în spaţiul misterios al structurilor sonore. Omogenitatea timbrală a cvartetului vocal a conferit fluiditate muzicii. Momentul a cappella, "... aperuisti credentibus regna coelorum" (... ai deschis celor ce cred împărăţia cerurilor) a fost realizat emoţionant. Unisonurile dintre cor şi instrumentele de suflat intonate cu mare acurateţe, au accentuat aspectul declamatoriu. Frumoase şi intervenţiile solistice ale viorii.

Cristian Mandeal a impresionat din nou prin forţa sa de sugestie, gestica fermă şi viziunea dirijorală, conducând cu o stăpânire desăvârşită gigantul aparat vocal-simfonic. De altfel, maestrul este un mare cunoscător al sensurilor profunde ale muzicii compuse de Anton Bruckner.

Un concert admirabil.