Pe scenă, actriţa Dorina Chiriac e cea mai scundă dintre toţi. În amintire câştigă mult în înălţime. Se poate verifica miracolul în spectacolul Teatrului de Comedie, Ioana şi focul de Matei Vişniec.
La intersecţia dintre mit şi istorie, dintre dramă şi comedie, spectacolul de la Teatrul Comedie creează o stare de mulţumire care te înalţă în proprii ochi: Matei Vişniec, autorul, Cătălina Buzoianu, regizoarea, întreaga trupă de actori se adresează spectatorului contând pe inteligenţa şi cultura lui, pe disponibilitatea lui de a se lăsa antrenat în meandrele unei poveşti cu care doare aparent nu are nimic în comun, provocând în cele din urmă o experienţă artistică trăită la maximă intensitate.
O trupă de actori ambulanţi vrea să joace şi să se joace de a Ioana d'Arc, personaj legendar care într-un moment de grea cumpănă, în timpul Războiului de o sută de ani, a eliberat, împreună cu "regele ei", Franţa de cuceritorul englez. În scenariul proiectat de Povestitor (Marius Manole) care distribuie măştile îşi face loc "adevărata" Ioana (Dorina Chiriac), posesoarea poveştii reale. Convenţia actorilor ambulanţi şi convenţia personajului real se intersectează, trec una într-alta, folosind o savantă punctuaţie cu atât mai savantă cu cât transcrierea ei scenică are drept rezultat simplitatea creatoare de emoţie. Energia grupului, devotamentul cu care fiecare dintre ei spune o replică din spatele unei măşti sau aduce pe scenă un element de decor necesar pentru situarea convenţională a acţiunii, implicarea lor corală în menţinerea ritmului acţiunii creează atmosfera unui spectacol unde participarea publicului se produce prin contaminare emoţională, fără prefăcătorii interactive. Convenţia teatrală se expune în formele ei cele mai atractive şi puterea regizoarei de a crea întregul implicând armonios detaliile dă formă acestui spectacol atât de emoţionant prin conţinutul lui.
O păstoriţă fecioară şi analfabetă aude voci sfinte, le urmează comanda, îl încoronează pe regele Franţei în Catedrala de la Reims şi la Orlèans îi învinge pe englezi. Pe tot parcursul ei eroic, vocile nu o mai ajută în nici un fel, se descurcă singură, iar când mai marii lumii o judecă şi o salvează de erezie condamnând-o la moartea pe rug, vocile sunt absente, doar "Domnul îi vorbea în interiorul inimii". Naivitatea, credinţa, inteligenţa, încăpăţânarea alcătuiesc o ţesătură omogenă şi Dorina Chiriac ştie să fie eroina-adolescentă şi în acelaşi timp persoana matură, autoare a strategiilor care duc la victorie. Oricât de mult s-ar fi străduit istoricii să redistribuie rolurile în întâmplările de atunci, Ioana învinge minciuna şi răul şi după moarte nu printr-o înţelegere superioară a conceptelor de adevăr şi de bine, ci prin felul cum reuşeşte să le trăiască. O susţine pe acest complicat parcurs Povestitorul, Marius Manole: el devine tot ce e nevoie (călugăr, bufon, duce, cardinal, rector) pentru ca Ioana să-şi poată spune propria versiune. În plină mişcare şi cu mare viteză Manole intră şi iese din personaje, nu vrea să ne facă să credem că el este, ci că aceia au fost aşa cum îi vede el. Procedeele teatrului de bâlci, semnele poeticii teatrale medievale, participă la structura spectacolului modern prezentat de Teatrul de Comedie. Decorul lui Puiu Antemir semnifică şi descifrează în acelaşi timp, cu o modestie care ţine de încrederea în propriul talent. Textele medievale cântate pe muzica lui Mircea Florian constituie momentele emoţionale cele mai intense ale unui spectacol inteligibil, povestind cu voioşie victoria tragică a credinţei asupra bigotismului şi a mizeriei vieţii. Victorie necesară şi în timpul Războiului de o sută de ani şi în războaiele reci şi calde mai recente.
Teatrul de Comedie
Ioana şi focul de Matei Vişniec;
regia: Cătălina Buzoianu;
decor: Puiu Antemir;
muzică originală: Mircea Florian.
În distribuţie: Dorina Chiriac, Marius Manole, Dragoş Huluba, Aurelian Bărbieru, Laura Creţ, Mihaela Măcelaru, Teodora Stanciu, Domniţa Ciolacov, Gloria Găitan, Irina Sârbu, Lari Giorgescu, Simina Constantin, Roxana Florea.
(Cinci stele)