"Progresul înseamnă distrugere", spune un pescar amerindian, în documentarul lui Olivier Weber, La fievre d'or, despre noua febră a aurului de pe Amazon, care distruge pădurea şi otrăveşte băştinaşii, cel mai ambiţios film pe care l-am văzut la Green Planet Blues, primul festival (şi singurul!) cinematografic din Estul Europei dedicat mediului.
Am stat trei zile la Sinaia, deşi iniţial plecasem pentru una singură, pentru a vedea o suită din cele mai triste filme posibile, nici unul cu happy end. M-au impresionat cei veniţi aici pentru a dezbate cel mai important lucru pe care toată lumea îl ignoră, mediul în care trăim, pe care îl distrugem temeinic şi impasibil, pas cu pas, zilnic. Aristoteles Workshop, organizatorul, a invitat mulţi din realizatori, care şi-au explicat proiectele, care prezintă un spectacol coşmaresc, o planetă bolnavă, ecosisteme ameninţate, specii pe cale de dispariţie, vechi civilizaţii distruse, corporaţii lacome şi guverne inconştiente. De la hollywoodianul A 11-a oră, produs şi narat de Leonardo DiCaprio, o didactică, repetitivă dar şi efectivă pledoarie pentru salvarea planetei în cea ce noi numim, ceasul al doisprezecelea (!), la Cimitirul digital, un film grecesc despre deşeurile electronice, Ultimul Yoik din pădurea Saami (în Finlanda defrişarea vechilor păduri ameninţă dispariţia renilor, care sunt crescuţi şi protejaţi de tradiţionalii saami), până la Strawberry Fields, un documentar despre un cîmp pe fîşia Gaza, unde oamenii cultivă căpşuni printre obuze, astăzi cu atât mai emoţionant în lumina evenimentelor recente din zonă, deşi nu a cîntat nimeni blues, am simţit tristeţea lăsată după fiecare film, dar şi o emoţie pozitivă, pentru că cineva trage semnalul de alarmă sau pune un semn de întrebare. Pot aceste filme influenţa salvarea planetei? Absolut, şi mă alătur total acestei iniţiative admirabile!
Notă: Acum şi pe blog la http://aldmovieland.blogspot.com/