Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Premiile Oscar 2009

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cel mai bun film la Oscar 2009 (I)


februarie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Gala Oscar de anul trecut prezenta un tête-à-tête memorabil, care putea polariza pe bună dreptate preferinţele. Nu neapărat între cele două filme. Căci prin ceea ce propuneau ele ca personaje principale şi prin ceea ce demonstrau în vizionare - coerenţă stilistică şi narativă - ar fi fost greu să le deosebeşti valoric. Ceea ce era clar, însă, era că sînt două filme - There Will Be Blood şi No Country for Old Men - şi restul lumii. Şi că premiile către acestea vor merge. Anul trecut s-a întîmplat să primească onorurile preferatul meu dintre cele două. Anul acesta filmele alese de Academie nu sînt detestabile, însă cu o uşoară excepţie - Milk - ele nu trec pragurile care delimitează ţarcul clasic hollywoodian. Astfel că singurul lucru cu adevărat pozitiv pe care l-am simţit în relaţie cu Gala din acest an e că domnul Clint Eastwood, deşi în 2008 a adus pe ecrane două filme, Changeling şi Gran Torino, nu e pe tablou nici la categoria Regie, nici la Cel mai bun film.

Deşi proiectele din acest an sînt inferioare celor din 2008, publicul a fost mai indulgent, media notelor pe care le au în acest moment pe imdb.com filmele din Gală fiind la fel de mare (dacă nu chiar mai mare din cauza lui Slumdog) precum cea de anul trecut. Clasamentul după notele de pe imdb.com îl are în frunte pe Slumdog Millionaire, urmează The Curious Case of Benjamin Button, Milk, Frost/Nixon şi The Reader. Le vom discuta în două episoade.


1. Slumdog Millionaire

Filmul acesta e un fel de Odisee gîndită de Danny Boyle, dar nu după Homer ci după un roman de Vikas Swarup, şi nu cu Ulise ci cu Jamal Malik. Penelopa lui Jamal e Latika, lumea prin care hoinăreşte pentru a o regăsi e India. Dintr-un spaţiu exotic precum India, cu feţe locale, cu peisaje locale, dar cu o infuzie de adrenalină Occidentală, iese un cocteil spumos, care umple fără probleme două ore. Îl ajută enorm imaginea lui Anthony Dod Mantle, un operator de clasă, care i-a fost alături lui Thomas Vinterberg în toate proiectele sale de la Festen încoace şi lui Lars von Trier în Dogville şi Manderlay. L-am regăsit cu plăcere alături de Boyle şi în această peliculă, una mai bună decît ceea ce a livrat regizorul britanic în ultima vreme cu Mantle în spatele aparatului de filmat - 28 Days Later, din care numai imaginile Londrei pustii pot fi reţinute, în rest e jale; sau Millions, care e o poveste plăcută, dar fără nicio pretenţie în afara celei de a oferi o scurtă distracţie pentru familie. Riscînd să las impresia că am un fix, repet: Dod Mantle chiar e inspirat, Slumdog merită văzut ca lecţie de cinematografiere!

Doar că dincolo de voiciunea locală, de coloristica specifică acelei lumi, care capătă sens pentru noi datorită motorului - iubirea - şi datorită carburantului deochiat care împiedică motorul să funcţioneze la parametrii optimi - mafia locală atotstăpînitoare, aşadar dincolo de ineditul vizual în care se petrec toate cele de pe ecran, surprize nu ne aşteaptă. Povestea e atît de Mare şi atît de importantă e răzbaterea ei încît în agitaţia de parcurs toate lucrurile pozitive care pot fi reperate - ironia situaţiei, autorul bate Bollywoodul în deplasare, montînd o poveste în cadru local, în imagini locale, dar cu muşchi narativi hollywoodieni, sau deferenţa colegială arătată aceluiaşi Bollywood (coregrafia pe care sînt rulate creditele şi montajul acestora, de exemplu) - sînt date la fund. La vîrste fragede, personajele lui Boyle sînt mai curajoase decît Lalalilu al lui Mitulescu, iar şirul de întîmplări prin care trece Jamal pentru a cîştiga milioanele de euro în emisiunea Vrei să fii milionar? şi pentru a o regăsi definitiv pe Latika sînt cusute cu aţă albă. Urmărirea lui Slumdog Millionaire seamănă cu lectura unor romane precum Adam şi Eva de Rebreanu sau Alchimistul lui Coelho - nu le poţi lua în serios fiindcă prinzi rapid substratul mitic pe care îl vulgarizează; dar are şi tipul acesta de practică sensibilitatea şi magia lui, care pot fi distractive cîteva ore dacă sînt ambalate bine. În mod normal e prea puţin pentru a merita Oscarul mare. Un Oscar merită imaginea!


2. The Curious Case of Benjamin Button

Filmul lui Fincher e atît de căutat şi căutarea e atît de lungă (merge bine spre trei ore) încît pur şi simplu te dărîmă. După jumătatea istorisirii, adică atunci cînd e foarte clar ce a devenit povestirea lui Scott Fitzgerald în mîinile lui Erich Roth (scenariu) şi David Fincher (regie) şi cînd e clar că nu mai există o cale de întoarcere de pe drumul apucat, filmul e un chin deosebit. Dintr-o nevoie de verosimilitate dusă la extrem, ceea ce era un caz special în povestirea scriitorului american devine pe ecran o banală înşiruire de fapte care nu spun nimic ieşit din comun şi care nu mai au nimic de-a face cu tonul şi evenimentele din sursa literară. Povestirea e o fabulă, coerentă în absurdul pe care îl propune dintru început şi cu situaţii în care logica acestui absurd e respectată şi integrată în realitate (cu urmări importante: valuri de umor, personaje cu o natură credibilă, care îşi văd de interese). În film absurdul e anulat, chipurile, pentru a cîştiga realitate, astfel că tot ceea ce era interesant în cazul lui Benjamin Button e şters.

În povestire Benjamin se naşte bătrîn în toată firea - adică un domn la vreo 70 de ani, cu mintea specifică acestei vîrste doar că fără o experienţă directă a realului, cu o barbă considerabilă, un domn care are nevoie de pantofi cu număr mare, care are mîinile mari şi aşa mai departe. În film se naşte bebeluş care suferă de boli specifice bătrîneţii. În povestire familia şi însuşi Benjamin se confruntă cu societatea şi cu propriile prejudecăţi în relaţie cu acest caz. În film toţi privesc cu ochi buni situaţia lui Benjamin (mai puţin tatăl, ca să mai avem o dimensiune a tragediei bifată), ca şi cînd totul e normal, astfel că dispare ceea ce era mai savuros în istorie! În schimb sînt plantate numeroase motive dramatice pentru a spori cota lacrimilor în sală şi a sensurilor adînci pe centimetrul pătrat de peliculă: mama răpusă de naştere, iubirea pură care îl leagă pe Benjamin de domnişoara Daisy, marea călătorie (Benjamin merge în Tibet - probabil stă şapte ani), izbăvirea finală (Daisy-bătrînă îngrijindu-l pe Benjamin-bebeluş), integrarea dezastrului provocat de uraganul Katrina în istoria de pe ecran.

Ca şi cînd nu era suficient, Fincher construieşte o ramă obositoare, cu Daisy în prezent, pe patul de spital, ascultînd pasajele pe care fiica sa le citeşte din jurnalul lui Benjamin; cuvintele fiicei devin imagini şi reconstituie viaţa lui Button. Şi acesta e un artificiu menit să dea seamă asupra complexităţii vieţii, să atragă atenţia asupra modalităţii în care omul se poate întîlni cu propria conştiinţă (şi cu alte cele care au aceleaşi proprietăţi sfîşietoare). În aceste condiţii nici partea bună a proiectului nu mai funcţionează benefic - atmosfera de basm à la Quay Brothers, prin care cunoaştem faptele de vitejie ale eroului (Murmansk, al Doilea Război Mondial), va evidenţia artificialitatea filmului.

Benjamin Button (filmul, aşadar) moare din cauza propriei obezităţi dramatice, e prea mult, nu are rost. Ca orice montare epică grandioasă, filmul are foarte multe nominalizări - treisprezece! Dar distincţii cu priză imediată - Regie, Cel mai bun film, Interpretare masculină, Scenariu adaptat - nu merită!



 Toate articolele despre Premiile Oscar 2009


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 A luta continua! - The Curious Case of Oscar 2009 - epilog, Andrei Creţulescu
 The strange case of Oscar 2009, Andrei Creţulescu
 Bătrînul Oscar - Oscar 2009, Smaranda Şchiopu
 Oscar 2009 - scurt şi fără maimuţăreli, Andreea Chiriac Hentea
 8 + 1 lucruri bune - Oscar 81, Alin Ludu Dumbravă
 Toate articolele despre Premiile Oscar 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer