În cele două săptămîni de la decernarea Premiilor Oscar se bîrfeşte, se contestă bietul Oscar (prin care se înţelege Academia Americană de Film). E acuzat că e politizat, că are anumite teme favorite, pe care le va premia în vecii vecilor amin. E surprinzător că despre Cannes nu se vorbeşte la fel, deşi filmele cîştigătoare în ultimii cinci ani gravitează în jurul unor teme sociale cît se poate de realiste, destul de apropiate între ele, şi nimeni nu a acuzat Cannes-ul de stagnare în obsesii. Ba dimpotrivă. Oscarul şi-o fi creat propriul profil de "premiu politizat", dar acesta nu trebuie să fie un motiv pentru a-l face cu ou şi cu oţet. Ajuns la vîrsta de 81 de ani, Premiul Academiei Americane de Film rămîne un premiu prestigios, un semn de distincţie şi, mai ales, un accesoriu vital al marketingului, nefiind nicidecum overrated.
Şi premiile s-au dus la...
Pariul se face pe speranţă, pe happy-end-ul imaginat de America atunci cînd a votat în noiembrie 2008. Povestea puştiului din mahalaua Bombay-ului, cîştigătorul milioanelor la emisiunea Vrei să fii miliardar, arestat şi forţat de poliţie să-şi justifice cunoştinţele cu care a obţinut marele premiu, are fantezie, putere de atracţie şi un fundal social realist şi mişcător, suficient pentru ca Academia să-l voteze drept Cel mai bun film, în defavoarea unor filme "cu greutate", care explorează teme precum eşecul, marginalitatea, singurătatea, politica faţă de homosexuali sau adevărul despre Nixon. Slumdog Millionaire e reţeta visului american transpusă în Lumea a treia. Scenariul filmului este o adaptare a unui roman (încă anonim) a cărui intrigă nu e însă pe deplin convingătoare. Salman Rushdie, de exemplu, o contestă vehement, numind-o intrigă de roman fantasy prost. Probabil că, dacă nu ar fi încăput pe mîinile regizorului britanic Danny Boyle (recompensat cu un Oscar şi pentru Cea mai bună regie - meritat, de altfel), Slumdog ar fi rămas un film cu destin hollywoodian. Boyle însă a lucrat minuţios pînă şi cu actorii cei mai mici din film, pentru a-i face personaje credibile, a coregrafiat bătăi, urmăriri, răpiri, flashbackuri, pe care a avut grijă să le lase pe mîna unui monteur priceput (Oscar şi pentru montaj), a ales şi a amestecat corect culori şi lumini, a ales muzică locală şi energică (Oscar şi pentru muzică) şi a jonglat cu toate pînă cînd Slumdog a devenit un film care te fură de la primul cadru şi te manipulează în aşa fel încît treci cu vederea că intriga nu mai stă în picioare.
Venit la Los Angeles cu nouă nominalizări, Slumdog a plecat cu opt dintre cele mai importante premii, lăsîndu-l pe rivalul său cel mai puternic, The Curious Case of Benjamin Button (cu treisprezece nominalizări), falitul serii. Această stranie poveste, o adaptare după Fitzgerald, s-a ales cu premiile pentru "vizual": regie artistică, machiaj şi efecte vizuale. Nominalizatul Brad Pitt nu a primit Oscarul, deşi e un actor care a crescut tot mai mult cu fiecare rol pe care l-a acceptat în ultimii ani. Ceva totuşi îi lipseşte, probabil rolul cu adevărat memorabil.
Pentru celălalt mare perdant al serii, Mickey Rourke, Oscarul ar fi contribuit şi mai mult la reabilitarea oficială a carierei sale cinematografice. Regizorul Darren Aronofsky i-a întins o rampă de relansare, pe care Rourke a urcat-o discret şi atent, creînd un personaj care nu e departe de ceea ce el însuşi a trăit în ultimii cincisprezece ani. Rourke e genul de actor al cărui talent rezidă în descoperirea detaliilor cu care să îmbogăţească un personaj şi în seriozitatea cu care îl abordează. Randy The Ram nu e numai luptătorul din ring, e şi tatăl denaturat al unei fete, e şi bărbatul singur, îndrăgostit de o dansatoare de bar, e şi muncitorul din supermarket, iar în aceste mici subroluri, Rourke e mult mai atent la construcţie, oferind ici-colo cîte o tuşă slab perceptibilă, prin care personajul se umanizează şi se apropie de spectator. Despre Aronofsky s-a spus că a riscat foarte mult dorindu-l cu orice preţ în acest rol pe Rourke, dar încăpăţînarea lui de a-l păstra nu i-a dăunat. Dacă filmul The Wrestler e un film bun, atunci acest fapt i se datorează lui Mickey Rourke.
Cel mai bun actor al momentului este unul dintre aceia care i-a lăsat uimiţi pe toţi cu fiecare rol interpretat. Ar fi meritat recunoaşterea Academiei încă de pe vremea cînd a jucat în I am Sam. În schimb, a primit-o întîia oară pentru rolul din Mystic River. Motivul pentru care Sean Penn a primit Oscarul pentru acest rol nu are nicio legătură cu tema politico-socială a filmului. Sean Penn este un actor care ar merita Oscarul pentru oricare dintre rolurile sale. Şi, evident, pentru personajul Harvey Milk, liderul comunităţii homosexuale din San Francisco şi primul homosexual care a obţinut o funcţie într-o instituţie publică din SUA. Sean Penn e zeul actoriei la Hollywood şi fanii lui cred că acesta aşteaptă momentul în care va fi aplaudat şi ca regizor pe aceeaşi scenă a Teatrului Kodak.
Potrivit lui Times Online, varianta electronică a cotidianului britanic Times, seara Oscarurilor a fost cea mai mare victorie pentru cinematografia britanică. În primul rînd, datorită lui Slumdog, în al doilea rînd, datorită lui Kate Winslet. Nominalizată la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal, încă din 1996, pentru roluri importante (Little Children sau Eternal Sunshine of the Spotless Mind), Kate Winslet şi-a cîştigat dreptul la statuetă cu rolul din The Reader, adaptare după celebrul roman al lui Bernard Schlink. Victoria britanică este completată de statueta pentru Cel mai bun film documentar: Man on Wire al regizorului James Marsh. Despre The Reader ştim că va veni pe ecranele româneşti pe 20 martie 2009, dar despre filmul documentar nu ştiu cînd vom mai auzi. Slaba circulaţie a filmului documentar în România e un subiect fără viitor.
Oscarul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar i-a revenit lui Penelope Cruz pentru interpretarea personajului Maria Elena din ultima producţie a lui Woody Allen, Vicky Cristina Barcelona, deşi ar fi meritat mai multă atenţie din partea Academiei şi interpretarea mult mai subtilă a Marisei Tomei din The Wrestler.
Academia nu a luat în serios filmul cu cele mai mari încasări şi cu cel mai mare succes la public al anului, The Dark Knight, nu a luat în serios viziunea macabră a lui Nolan asupra lumii în care trăieşte Batman şi nici interpretarea lui Christian Bale. A răsplătit filmul cu un premiu pentru sunet şi cu ceea ce toată lumea a considerat evident: un premiu pentru reinventatorul Jokerului, Heath Ledger.
O altă nemulţumire generală a fost stîrnită de faptul că nici filmele de animaţie nu sînt încă luate în considerare la categoria Cel mai bun film, mulţi fiind de părere că acestea ar trebui să iasă din carapacea în care au fost închise. Wall-E a fost ales drept cel mai bun film de animaţie.
La categoria Cel mai bun film străin surpriza a fost aceea că, deşi toată lumea se aştepta ca premiul să meargă la sumbrul Waltz With Bashir, Oscarul a revenit filmului japonez Departures.
Bătrînul Oscar şi-a îndeplinit din nou misiunea: a dat premii şi a creat vîlvă, a fost o ocazie de petreceri, de defilare în rochii de designer. Iar pentru membrii tinerei echipe a lui Slumdog Millionaire trebuie să fi fost cea mai mare aventură din viaţa lor. Atunci, de ce se supără lumea pe Oscar?