Cavalerul Rozelor de Richard Strauss - Operă a valsurilor

În concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii "George Enescu", dirijată de Nicolae Moldoveanu, la Ateneul Român, din data de 13 februarie 2009, s-au putut asculta lucrările: Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în do minor, op. 18 de Serghei Rahmaninov, solistă Naoko Anzai, Cantos - Simfonia a III-a concertantă, solist saxofonistul Daniel Kientzy şi Suita din opera Cavalerul rozelor de Richard Strauss.

Pianista japoneză Naoko Anzai are un sunet îngrijit, realizat cu o tehnică de poignet foarte suplă. Ea a cântat însă mult prea reţinut, cu o articulaţie mai degrabă chopiniană. În Concertul nr. 2 de Rahmaninov Naoko Anzai nu a reuşit să surprindă caracterul pasional al temelor din prima mişcare, Moderato, con passione. Fluenţa pe care pianistul Evgeny Kissin o obţine în interpretarea aceluiaşi Concert de Rahmaninov era absentă. Nervul accentelor, sclipirile de lance, virtuozitatea, sunetul de clopoţei din registrul acut al pianului, unda poetică romantică a frazelor, toate erau diluate în această interpretare a pianistei Naoko Anzai. Agogica cadenţelor era departe de tumultul acestei muzicii, iar din această cauză sensurile rămâneau nedesluşite, emoţia interpretativă neavând putere de transmisie.

Modernismul radical al muzicii lui Ştefan Niculescu a putut fi recunoscut în Simfonia concertantă Cantos. Lucrarea a fost dedicată saxofonistului francez Daniel Kientzy. Artistul a realizat prima audiţie absolută acum 25 de ani la Timişoara, alături de Orchestra Filarmonicii "Banatul", dirijată de Remus Georgescu. Acum, la Ateneul Român, saxofonistul a cucerit prin redarea împletiii armonice dintre muzica apuseană şi cea tradiţional bizantină. Daniel Kientzy cântă la întreaga familie a saxofoanelor cu o uşurinţă deosebită, evidenţiind posibilităţile expresive din zona timbrului muzical (a scris şi un Tratat de Saxologie). S-au putut remarca în cântul său solistic şi anumite influenţe ale stilului jazzistic. Totodată, artistul stăpâneşte cu o artă desăvârşită modalităţile de emisie ale saxofonului, de la ordinario la staccato, legato şi frullato. El a redat cu mare sensibilitate acel melodism unic, cu efecte de ison ce îşi are rădăcinile în cultura muzicală bizantină. Exploziile percuţiei, culoarea sonoră a clopotelor şi a harpelor, construcţiile heterofonice, disonanţele angoasante, toate au dat impresia de straniu şi inefabil.

În Suita din opera Cavalerul rozelor de Richard Strauss, dirijorul Nicolae Moldoveanu ne-a dezvăluit caracterul dansant disimulat în melodicitate şi timbru, o muzică frumoasă şi plăcut de ascultat. A jongla cu planurile dinamice extreme, impunând o agogică rafinată, iată intenţia interpretativă afirmată prin gestica precisă a dirijorului serii, Nicolae Moldoveanu. Orchestra a răspuns cu maleabilitate la sugestiile sale. Pasajele dificile ale corzilor, pe armonii sofisticate, în limitele tonalismului, se intercalau între valsurile spumoase, cu variante multiple. O muzică plutitoare, încântătoare, fără mari adâncimi filozofice, evocând vremea domniei Mariei Tereza, la Viena.