Pesemne că v-aţi aştepta să citiţi aici despre filmele nominalizate la Oscar, măcar alea care, har Domnului!, vin şi la noi la cinema. Mda, numai că la ora la care scriu nominalizările nu s-au anunţat încă - başca, ar fi păcat să nu-mi expun părerile despre primele premiere ale anului (mă rog, două sunt restante din 2008, în fine), aşa cum se prezintă ele. Zic.
Bolt (***, distribuit de Prooptiki) este un animat în acelaşi timp tradiţional (vine de la Disney, comportă animăluţe vorbitoare, animăluţe în primejdie, animăluţe drăgălaşe) şi la modă (e produs în 3D, "vociferat" de nume faimoase - John Travolta - şi indecent de faimoase - Miley Cyrus -, başca încearcă să se adreseze cumva şi adulţilor). Tot ceea ce am înşirat mai sus funcţionează deopotrivă ca avantaj şi dezavantaj - decizia de a vedea mai degrabă satira televizoristică sau sentimentalismul prieteniei vă aparţine în întregime, dar, oricum ar fi, nu uitaţi dictonul sfânt: "Dacă nu-ţi place, nu-i scârbi pe ceilalţi."
Australia (**, distribuit de Odeon Cineplex) este o aglomerare de clişee colorat / teziste de culoarea unei pungi cu bomboane de fructe, cu o consistenţă pe măsură şi de o lungime care merge de la indecent la indigest; un film atât de old-fashioned încât devine de-a dreptul antic; un film ale cărui vedete (Kidman & Jackman) îşi pierd farmecul, la propriu, pe aripile vântului; un film al cărui regizor (Baz Luhrmann) e mult mai interesat să-şi filmeze eroul făcând clăbuci la lumina focului de tabără şi eroina dezvoltând aptitudini materne în timp ce mână vitele (sau invers) decât de cinema-ul relativ coerent, relativ spectaculos, relativ emoţionant. Relativ ridicol, de fapt - şi-aşa e şi filmul.
Un conte de Noël / Poveste de Crăciun (****, distribuit de Independenţa Film) este un talkfest vitriolant şi cinic, aşa cum americanilor (campioni la capitolul "Eu şi familia mea disfuncţională") le iese din ce în ce mai rar. Culmea e că regizorul Arnaud Desplechin face tot ce-i stă în putinţă (şi-i stau multe!) ca tu, spectatorul, să-i deteşti / dispreţuieşti pe protagonişti (după vorbă, după port), dar ei, indivizii, te impresionează parcă şi mai abitir - o fi din pricină că-i (re)cunoşti? Poate. Şi, poate inutil de menţionat, Catherine Deneuve e splendidă, iar Mathieu Amalric (în ciuda prăbuşirii din debut, căreia m-am plictisit să-i număr semnificaţiile) e - sic! - imbatabil.
Zack and Miri Make a Porno / Zack şi Miri fac un film porno (****, distribuit de Prorom/RoImage) este exact atât de hazliu şi vulgar pe cât îl anunţă titlul, dar poate nu suficient de hazliu şi vulgar pe cât îl anunţă pedigree-ul. Adică regizorul Kevin Smith, care renunţă pentru prima oară la New Jersey şi pentru a doua oară la emblematicii Jay & Silent Bob, în favoarea unei comedii, asta e, romantice, cu, asta e, Seth Rogen şi Elizabeth Banks. Unei comedii reuşite (pe alocuri extrem de reuşite) - şi asta o spun mai ales celor care susţin că Z&M (din care veţi cita, sunt convins, luni în şir) vine în trena "maestrului" Judd Apatow, uitând că dumnealui n-a făcut decât să continue stilul impus de Smith la mijlocul anilor '90 (care emoţiona sau dădea de gândit între două tirade despre felaţie şi / sau masturbare), adică pe vremea când alde Seth Rogen se juca, asta e, cu puţulica în nisip.
Pescuit sportiv (***, distribuit de Transilvania Film) este un film românesc bun. Mi se pare o precizare normală (date fiind vremurile, date fiind gunoaiele, date fiind jafurile) şi necesară - multă lume ştie filmul, care e gata de doi ani şi s-a plimbat cu mult succes peste hotare, dar nu-l ştie totuşi foarte multă lume. Aşadar, debutul lui Adrian Sitaru poate trece liniştit drept un riff curajos (e filmat exclusiv în unghiuri subiective) pe marginea Cuţitului în apă - şi nu, comparaţia cu Polanski nu e nici deplasată, nici gratuită, dar ca să-mi daţi dreptate (sau să mă contraziceţi) trebuie să faceţi un gest absurd, nebunesc, inexplicabil, aberant şi strigător la cer: să mergeţi la cinema.