Oscar 2009 - Cîştigătorii

Exuberanţa lui Slumdog Millionaire a ieşit cîştigătoare. Nu e de mirat, în film musteşte acel tip de optimism care face Hollywoodul să tremure de bucurie cînd vede cîtă lume îi intră în joc. Nu a cîştigat drama grea, uşor bătrînicioasă şi, pînă la urmă, plictisitoare, Benjamin Button, ci complementarul său (că opus nu e!), melodrama vie, colorată, cu tineri, cu dragoste, povestea unde cuplul se constituie în urma unei lupte de anduranţă, unei credinţe care transcende raţionalul, povestea unde cuplul rămîne tînăr şi cu adevărat in love. Dacă pentru imagine, montaj, adaptare, chiar şi muzică, Oscarurile sînt meritate, dacă distincţia cea mare - Cel mai bun film - e de înţeles, Oscarul pentru regie cam scîrţie. A venit cam din inerţie. Gus Van Sant chiar îl merita şi cred că şi Ron Howard a făcut o treabă mai bună.

Dintre filmele prezente în Gală, cel mai bun în opinia mea este Milk, iar acesta a primit o distincţie pentru scenariu, un fapt prin care ne întoarcem la o stare normală în ceea ce priveşte Academia Americană. Multe dintre cele mai bune filme dintr-un anumit an (vezi cazurile Pulp Fiction, Fargo sau Lost in Translation) primeau o distincţie pentru scenariu, însă erau lăsate deoparte la categorii care certifică viziunea (Regia) sau calitatea generală a unei pelicule (Cel mai bun film), probabil datorită faptul că erau prea incomode pentru spiritul general al vremii - lucru care, în ceea ce îl priveşte pe Milk, l-a mărturisit direct chiar Sean Penn în discursul său de mulţumire, odată cu primirea Oscarului pentru interpretare masculină principală. A spus că votul prin care legalizarea relaţiilor homosexuale a devenit imposibilă în anumite state din State este unul ruşinos. Revenind la Slumdog, Oscar 2009 marchează clar o revenire la vechile poveşti care înalţă spiritul spre un absolut cosmetizat încît să pară posibil.

Gala a fost la obiect. Nu a depăşit orarul prestabilit şi nici nu a insistat pe fiecare moment încît să lungească urechile privitorilor. Foarte multă publicitate - sau promo-uri, la noi, după fiecare decernare a fost o pauză în care am învăţat programul HBO pe următoarea perioadă. Şi tocmai cînd începeam să îmi spun că e mai evident decît niciodată că publicitatea e mai importantă decît Gala propriu-zisă, tocmai atunci, adică tocmai la final, între premiile principale - regie, roluri principale, cel mai bun film - spectacolul a curs neîntrerupt. O treabă care denotă ceva respect faţă de spectatori.

De asemenea, pentru a avea o Gală compactă, momentele muzicale au fost comasate: o orchestră simfonică a interpretat fragmente din muzica originală a fiecărui film nominalizat şi, la fel, piesele nominalizate în categoria aferentă au fost traversate pe repede înainte, în interpretare live (dar fără Peter Gabriel pe scenă), cu mici coregrafii ajutătoare. Slumdog a luat şi aici tot, prin A.H. Rahman.

Mi-a plăcut în mod special noua modalitate de a acorda distincţiile actorilor. Cinci glorii ale cinematografiei, fiecare vorbind despre cîte unul dintre nominalizaţii actuali. Şi spre deosebire de ani trecuţi, acum băieţii au vorbit despre băieţi şi fetele despre fete. Nicole Kidman a vorbit despre Angelina Jolie, Robert de Niro despre Sean Penn, Anthony Hopkins despre Brad Pitt. Cuplul Pitt-Jolie nu s-au ales cu vreun Oscar, aşa că în dureri de acest gen relaţia lor trebuie să devină şi mai solidă. Pe de altă parte, membrii familiei nu sînt încă pe picior de egalitate, Jolie avînd o statuetă pentru rolul din Girl, Interrupted. Sînt curios ce şansă va avea Pitt anul viitor cu rolul din Inglorious Basterds, trailerul promite foarte mult şi în mod sigur Tarantino nu va fi mai prejos decît această promisiune. Doar că proiectele sale nu au prea mult lipici la Academie. Rămîne speranţa că virusul care a lovit Academia anul trecut va reveni în Los Angeles şi că nu-i va găsi pe votanţi imuni. Spiritele trebuie să se fi calmat, însă, în cuplul Mendes-Winslet, după ce Kate a păşit pe podium pentru a-şi ridica Oscarul pentru compoziţia din The Reader (căci Sam are statueta din vremea lui American Beauty).

Creaţia lui Heath Ledger din The Dark Knight a primit binemeritata distincţie, păcat că el însuşi nu a mai avut răbdare să vadă aceste recunoaşteri. Şi Penelope Cruz, a ajuns la Oscar, un premiu care vine la timp pentru o actriţă care a oferit constant interpretări bune. WALL-E, cea mai bună animaţie - era de aşteptat, însă eu sînt curios cînd va sosi momentul în care animaţiile deosebite vor depăşi graniţele propriului gen şi vor răzbate spre categoria regină a Oscarurilor, Cel mai bun film.

Gazda Galei, Hugh Jackman, arăta ca un clasic în viaţă. Şi scena a avut un decor destul de retro, care l-a pus în valoare pe australian, iar el nu s-a prostit prea mult. Jerry Lewis a primit un Oscar Jean Hersholt pentru că eforturile sale umanitare au adus credit industriei cinematografice. A avut un discurs scurt şi emoţionant.

Să visaţi frumos pînă la anul!