Limpezimile şi abisurile primului Concert pentru pian de Chopin

În concertul Filarmonicii "George Enescu" din 26 februarie 2009, de la Ateneul Român, Orchestra simfonică, dirijată de Camil Marinescu a interpretat: Uvertura de concert, op. 2 de Pascal Bentoiu, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în mi minor, op. 11 de Frédéric Chopin şi Simfonia nr. 1, în do minor de Anton Bruckner. Concertmaistru invitat a fost Liviu Câşleanu, concertul fiind realizat în colaborare cu Institutul Polonez din Bucureşti.

Audierea Uverturii de concert de Pascal Bentoiu (1948) provoacă o mare bucurie, datorită atmosferei tonice, orchestraţiei jazz-istice şi mai ales a manierei tratării mecanismelor corpului simfonic. Afinităţile acestei lucrări cu poemul simfonic Un american la Paris, de George Gershwin sunt perceptibile, deşi titlul de uvertură ne duce cu gândul la Uvertura de concert op. 32 de George Enescu. Pascal Bentoiu proiectase o Simfonie în Mi b major, dar a rămas doar această primă parte, revizuită în anul 1952.

Dirijorul Camil Marinescu a dispus orchestra cu partida de violă în exterior (făcând rocada cu cea de violoncel). Trompeta solo, pianul, clarinetul bas, tuba, harpa şi îndeosebi percuţia (trianglul, cinelul, toba mică) confereau muzicii o mare diversitate coloristică şi dinamism. Lucrarea simfonică a beneficiat şi de un dozaj dinamic realizat cu multă ştiinţă armonică. Acel element picant, precum septima mică, căpăta exact atâta pregnanţă cât să devină un accesoriu vestimentar al acordului, care să-l facă şi mai atractiv. Tempo-ul bine ales a conferit elan şi fluenţă discursului muzical. O lucrare deosebit de frumoasă, bine cântată.

Tânărul pianist polonez Jacek Kortus a interpretat primul Concert pentru pian, în mi minor de Frédéric Chopin, redând melodica generoasă cu o mare simplitate. Pianistul deţine Marele premiu la concursul internaţional Chopin (Antonin, 2005), Premiul I la Concursul de pian Ludwik Stefanski (Plock, 2002) şi Premiul special la Concursul internaţional pentru tineri pianişti Arthur Rubinstein in memoriam (Bydgoszcz, 2004).

În cântatul lui Jacek Kortus nu am perceput însă suficient faptul că Chopin gândea, simţea şi se exprima prin sunetele pianului. Aparent strălucitoare prin agrementarea firului melodic cu ornamente, muzica lui Chopin conţine o mare densitate de idei şi o nobleţe unică a sentimentelor. Însuşi compozitorul scria despre Larghetto-ul Concertului său în mi minor: "Romanţa trebuie cântată în aşa fel încât să lase impresia că privirea se odihneşte pe o privelişte familiară şi dragă, ce trezeşte amintiri scumpe păstrate în suflet" (scrisoare către dedicatarul Concertului, pianistul Friedrikch Kalkbrenner). Nocturna aceasta minunată cerea parcă o mai mare intensitate a simţămintelor trezite de prima iubire. La cererea publicului, pianistul Jacek Kortus a interpretat cu strălucire şi o tehnică excelentă Studiul revoluţionar op. 10 nr. 12 de Frédéric Chopin. Dar cum cânta Sviatoslav Richter acest studiu? Unde e tumultul, tulburătoarea vehemenţă dramatică dată de vârtejul succesiunilor pasagiilor mâinii stângi? Se spune că muzica acesui studiu a fost cerută de Chopin spre ascultare, cu puţin timp înainte de moartea sa.

Simfonia nr. 1 de Anton Bruckner a răsunat impozantă. Dirijorul Camil Marinescu a reuşit să învolbureze sonor ansamblul orchestral stârnind acele vârtejuri tipic bruckneriene. Părea că se năruie tot cerul când trombonii intonau în fortissimo. Este impresionant modul în care dirijorul Camil Marinescu a impus acea sonoritate de orgă - o adevărată "amprentă creştină" - (Octavia-Anahid Dinulescu), întregii orchestre. Tritematismul formei de sonată presupune o amplificare a tensiunii. Într-adevăr, încadrarea grupului liric median de către celelalte două grupuri tematice viguroase a fost realizată impecabil. Cred că marcarea anumitor cezuri care subliniază rolul filologic al liniştii (Antoine Goléa) ar fi fost utilă în sporirea laturii mistice a muzicii lui Bruckner.

Un cuvânt de laudă trebuie adus artiştilor, dăruirii pe care au pus-o în interpretarea acestei dificile partituri. Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu" ne-a obişnuit să receptăm, de la concert la concert, marea muzică. Şi pentru aceasta, aşteptăm cu emoţie să revenim în sala Ateneului Român, în fiecare săptămână.