Avantajul vîrstei - Duplex

Un cuplu tînăr (Ben Stiller şi Drew Barrymore) îşi cumpără o casă din secolul al 19-lea, în Brooklyn. Casa are în dotare două niveluri, trei şemineuri şi o chiriaşă cumsecade, irlandeză catolică (Eileen Essell), de o anumită vîrstă - adică de o vîrstă mai aparte: se pare că moartea soţului ei, acum 40 de ani, a pus capăt unei căsnicii de 58 de ani. Băbuţa se ţine bine: cînd face baie, ea se dezbracă în paşi de dans, iar camera de filmare, ca un valet pervers, trage de timp cu tupeu înainte de a se retrage cu regret. Cînd noul proprietar, care este scriitor, o vizitează pentru prima dată, ea îi aminteşte, sec, că "James Joyce a murit ca un beţivan falit". Mai alarmant este puşcociul care trage cu harpoane şi pe care ea îl ţine încărcat - poate pentru eventualitatea în care ar da peste Moby Dick la ea în cadă. Sigur, e o bătrînică inofensivă, singură cu papagalul, televizorul şi ţevile ei care-i fac necazuri, dar proprietarii încep să bănuiască destul de repede că ceva nu e în regulă cu ea. În primul rînd, televizorul merge toată noaptea cu sonorul la maxim. În al doilea rînd, ţevile se strică tot timpul şi, dintr-una într-alta, scriitorul se transformă în instalator, gunoier şi asistent la cumpărături - ocupaţii benefice, poate, pentru sufletul lui, dar care-i dau impresia că este manipulat. În plus, la un moment dat, papagalul începe să dea semne că modelele lui în viaţă sînt păsările lui Hitchcock. În timp ce bătrîna se apucă să distrugă vieţile celor două tineri, regizorul Danny DeVito ne pîrleşte bunele sentimente şi corectitudinea politică la focul suspansului: oare bătrîna e o pacoste pentru că e bătrînă, sau bătrîneţea e doar o scuză şi ea face totul de plăcere?

În privinţa regizorului, nici un dubiu: lui DeVito îi place să-şi distrugă personajele. Cei doi tineri îşi pierd somnul, buna dispoziţie, siguranţa financiară. Nu le rămîne decît dorinţa de a o ucide pe asupritoare. A doua jumătate din Duplex seamănă cu un alt film al lui DeVito, Arunc-o pe mama din tren, în care Billy Crystal se chinuia să omoare o creatură înrudită cu orcii din Stăpînul inelelor, deghizată în gospodină şi mamă. (La rîndul lor, după multe atentate eşuate, tinerii din Duplex realizează că nu au de-a face cu o femeie, ci cu "o ciudăţenie a naturii".) Un alt termen de comparaţie ar fi The Ladykillers, un clasic al comediei britanice, în care bătrînica vizată era atît de aproape de îngeri încît nici nu-i observa pe bieţii oameni (printre ei, Alec Guinness şi Peter Sellers) care munceau de zor la înlăturarea ei. (Fraţii Coen tocmai au lansat un remake după The Ladykillers, care va veni în curînd şi la noi. Probabil că e doar o coincidenţă, dacă nu cumva e începutul unui nou trend - filmele cu superbabe.)

Dar Duplex seamănă cel mai bine cu unul din desenele acelea animate crude şi frustrante în care personajul negativ (Jerry sau ciocănitoarea Woody) beneficiază de protecţie sus-pusă, în timp ce personajul pozitiv (Tom sau cine o fi vrînd să jumulească ciocănitoarea aia) îndură o umilire după alta. Diferenţa este că Ben Stiller şi Drew Barrymore nu joacă două animăluţe de desen animat, ci doi oameni pedepsiţi conform legilor desenului animat - combinaţie care pare să-l amuze pe DeVito. Uitaţi-vă mai ales la Stiller (de departe cel mai bun motiv de a vedea filmul): nesiguranţa scriitorului încă neconsacrat e sugerată subtil; frustrarea e puţin stilizată, dar rămîne realistă; atunci cînd cade te gîndeşti că-l doare. DeVito îţi dă multe ocazii să te gîndeşti la asta. Intenţionat, prelungeşte unele poante pînă cînd umorul iese din ele şi rămîne umilirea. Îi place să împingă comedia pînă la graniţa cu dezagreabilul. Probabil că exagerez, dar regizorul DeVito îmi dă uneori impresia că-şi scoate pîrleala pentru toate personajele de tip micuţ-şi-drăguţ pe care a trebuit să le joace actorul DeVito. Sau poate că, pur şi simplu, nu e destul de abil ca să nimerească genul de umor la care ţinteşte. Dar astea fiind spuse şi ţinînd cont de ce mai rulează acum pe ecranele noastre, puteţi petrece şi momente mult mai proaste decît acela în care băbuţa aşteaptă un nou atentat, cu puşca în mînă şi cuvintele: "Ştiam eu c-or să angajeze un profesionist!"