Un duel Cehov-Dabija, iată o provocare irezistibilă. Mai ales de cînd am convenit asupra prezenţei comicului în scrierile marelui autor rus. E drept, un comic care, printr-o uşoară schimbare de ton sau perspectivă, îşi arată imediat reversul tragic. Dacă adaugi: Teatrul Naţional Bucureşti - sala Atelier, premieră, nu poţi lipsi.
Începe! Nimic din vremurile de mult apuse, din melancolica atmosferă presupus cehoviană. Totul se întîmplă aici şi acum. Urmăreşti spectacolul şi gîndurile curg. Ale regizorului, ale tale, poate amîndouă deodată.
Trăim într-o lume urîtă, cu mult plastic, care se ridică în faţa noastră asemenea talazurilor mării. Purtăm haine nepotrivite pînă la ridicol, în culori neasortate. Ne ducem existenţa plat, mai mult la muncă şi la băutură decît pe acasă. Nu luăm în seamă defectele, micile noastre mari păcate.
Unii sînt mincinoşi şi imorali (Laevski - Gavril Pătru), se cred superiori tuturor şi îndreptăţiţi să se folosească de ei. Şi să-i dispreţuiască. Alţii (Von Koren - Răzvan Oprea) au păreri de nezdruncinat despre cei din jur. Şi le menţin cu o rigiditate în care se amestecă orgoliu şi trufie. Mai sînt şi cei săraci cu duhul (Ordonanţa - Dan Tudor), dar dedaţi la trivialităţi şi grosolănii. Femeia, dacă e intelectuală (Nadia - Diana Dumbravă), e adulteră şi cheltuitoare. Dacă e casnică (Maria - Ana Ciontea), e plină de prejudecăţi şi debitează sfaturi nepotrivite cu situaţia. Mai există şi individul perfect anost (Nikodim - Dragoş Ionescu), lipsit de orice opinie. Dar şi cel prost de bun (Doctorul - Vlad Ivanov), dispus să accepte şi să înţeleagă pe oricine i-ar putea fi o companie plăcută. Nu lipseşte nici nepotul prin vocaţia (Diaconul - Marius Rizea), medicul cinic (Dr. Ustimovici - Axel Moustache) sau complexatul fizic (Acimianov - Mihai Calotă), intrigant şi insinuant. Restul sînt mitocani, bădărani şi şantajişti (Kirilin - Ioan Andrei Ionescu). Altminteri, se consideră toţi oameni cumsecade, preţuind valorile morale, discuţiile filozofice şi căutînd compania indivizilor culţi şi/sau iubitori de natură.
Desigur, apar şi nemulţumiri - oraşul prea mic pentru spiritul deschis, căldura apăsătoare, lipsa banilor, care tot sporeşte suma datoriilor ştiute şi neştiute... Le compensează un prînz bun, un picnic reuşit, notele mari din carnetul copilului, un pahar de vin, două de votcă, un taifas cu amicii, o rochie nouă, luată ieftin, perspectiva unei parohii pe care i-o va obţine nepotului un unchi influent. Una peste alta, ar putea fi o viaţă bună. Parcă se aud deja, dacă nu chiar heruvimi, măcar un cor de preoţi tineri!
Ce încurcă şi nu dă pace sînt marile visuri ale acestui univers mărunt, înaltele aspiraţii pitice. Să plecăm din lumea strîmtă în care trăim, să mergem acolo unde am mai fost odată, pe cînd eram tineri. Sau să pornim în expediţii în mijlocul naturii, să studiem reptile mici şi alte gîngănii. Să ne preţuim şi să ne ajutăm prietenii dincolo de orice suspiciune. Să deschidem o bibliotecă şi să facem traduceri.
Da, încurcă toate, stau în drum. Alterează relaţii, schimbă optica, distrug încrederea, înăbuşă iubirea. Se înfig în existenţa noastră ca prova unei corăbii eşuate pe nisip. Şi asemenea ei, eşuăm şi noi pe malul unde stăm. Nu mai plecăm niciodată sau, chiar dacă o facem, nu mai e sigur că vom ajunge vreodată acolo unde visăm să ne împlinim cu adevărat.
Renunţăm. Ne resemnăm. Mai bine să fim oameni aşezaţi şi muncitori, să ne împăcăm cu toată lumea. Să dăm uitării duelul de odinioară, regretabilă slăbiciune izvorîtă din mîndrie sau dintr-o disperare de neînţeles astăzi. Şi să ne trăim... înţelept neputinţa, pînă la adînci bătrîneţi.
Cam asta este. Iar regizorul Alexandru Dabija poate să-l citeze fără teamă pe Cehov: "Datoria mea e doar să-i arăt aşa cum sînt".
Şi totuşi. Poate fără marea de plastic din fundal....? Şi, cu tot respectul faţă de personalitatea, tonul şi stilul fiecăruia dintre personaje, poate că un registru interpretativ mai restrîns...? Şi, desigur, obiectivitatea (cehoviană) ca distanţă faţă de personaj, dar poate că un nivel echilibrat al prestaţiilor actoriceşti...?
Ori poate îmi doresc eu ceva mai frumos decît există în realitate...?