Cronici de (mai mult de) 5 rânduri - Wendy and Lucy

Pentru iubitorii filmelor indie, cu buget minuscul, Wendy and Lucy poate fi extrem de satisfăcător, mai ales dacă aţi atins punctul critic în materie de superproducţii şi sunteţi în căutarea unei poveşti simple, pe care să o puteţi reproduce exact prietenilor, chiar şi la finalul unei petreceri la care s-a băut în draci.

Wendy (Michelle Williams) - o adolescentă posesoare a unei rable Honda, a câtorva haine îndesate într-un sac şi a unei căţeluşe pe nume Lucy, de rasă incertă - se află pe drumul ce leagă Indiana natală de Alaska, acolo unde speră să-şi găsească o slujbă de vară la o fabrică de conserve. Într-un orăşel supermonoton din Oregon, maşina se înfundă (probabil din cauza plictiselii) şi refuză să mai pornească, aşa că Wendy va mai zăbovi câteva zile aici, unde nu se va întâmpla mare lucru. Poate exceptând faptul că o pierde pe Lucy chiar atunci când ar fi avut mai multă nevoie de ea şi că mecanicul (Will Paton) îi cere prea mulţi bani pentru repararea maşinii.

Deşi mulţi critici - asupra cărora am aruncat un ochi (aici, aici sau aici) - au facut câteva aprecieri socio-politice cu privire la motivaţia deciziei unei astfel de călătorii, eu mă mulţumesc să spun că Wendy and Lucy este un film lent, intim şi delicat, puternic din punct de vedere vizual şi aproape lipsit de dialoguri sau explicaţii suplimentare, foarte ofertant pentru căutătorii de sensuri ascunse şi direcţii filozofice.