Pe 19 februarie 2009 a avut loc la Bucureşti unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale începutului de an: deschiderea oficială a mult aşteptatului Pavilion Unicredit. Situat în Piaţa Victoriei, acesta este primul centru pentru artă şi cultură contemporană din România finanţat de o bancă, şi îşi are sediul chiar într-o fostă sucursală a acesteia.
Pe scurt, este pentru prima dată în ultimele două decenii cînd o bancă devine centru de artă, cu acces liber, destinat în acelaşi timp lecturii şi cercetării. Aflat la parterul unui bloc construit în perioada comunistă, centrul a fost în aşa fel împărţit şi redesenat de către arhitectul Adriana Mereuţă, încît realizează simbioza dintre două tipuri de spaţii diferite aşezate concentric: cel destinat expunerii şi cel al studiului, situat în centru. Acesta din urmă este un loc al accesului la cunoaştere, compus din "Contemporary Art Archive" (arhiva creată de către Lia şi Dan Perjovschi) şi "Pavilion Resource Room", non-arhivă creată chiar de către fondatorii Pavilion Unicredit, Răzvan Ion şi Eugen Rădescu, organizatori şi ai Bienalei Bucureştiului. Aşadar, un laborator viu în care publicul şi artistul devin cercetătorii lumii contemporane.
Curatorul-cercetător al Pavilion Unicredit este artista Lia Perjovschi, care a deschis seria expoziţiilor cu un eveniment intitulat "Statement": "colaj 3D... hypertext de cuvinte-cheie / imagini din arta contemporană / cultură... călătorie imaginară în toate direcţiile".
Daria Ghiu: Expoziţia "Statement" este traseul arhivei dvs. personale; ce înseamnă această arhivă şi cum a ajuns parte din Pavilion Unicredit?
Lia Perjovschi: Da, "Statement" este traseul meu, o expoziţie alimentată de alte proiecte, cum ar fi cercetarea pentru arhiva de artă contemporană / centrul de analiza artei, o platformă desfăşurată sub diferite forme între 1985-2009, Colecţia de globuri pămînteşti, 1990-azi, Muzeul Cunoaşterii, 2005-azi, şi provocarea de a face parte dintr-o nouă echipă într-un nou spaţiu la început de drum. Pe 11 aprilie 2008, Universitatea Naţională de Arte ne anunţa oficial că nu ne reînnoieşte contractul pentru atelier (de la început, acesta nu a fost un atelier, ci un loc alternativ de educaţie artistică... loc de empowerment). În aceeaşi zi, Răzvan Ion şi Eugen Rădescu mi-au propus să fac parte din echipa noului spaţiu pe care îl obţinuseră de la Unicredit. O uşă se închide, alta se deschide, şi cred că a fost un moment de sincronicitate (Jung), pentru că pe 11 aprilie a fost şi ziua mea de naştere.
D.G.: Ce înseamnă să fii artist-cercetător şi cum este receptată o asemenea poziţie a artistului-cercetător-curator?
L.P.: Arta-i ca fizica sau ca matematica... ca orice alt domeniu, cu cît te implici mai mult, cu atît lucrurile se complică. În acelaşi timp, oferă acces şi la primul nivel, aşa că poţi să o înţelegi şi fără să-i cunoşti limbajul sau poţi să crezi că înţelegi. Eu sînt un artist cercetător pentru că nu vreau să fac bani, ci vreau să aflu.
D.G.: "Obsesia colecţionării şi arhivării vine din dorinţa de a face istorie. E un răspuns dat lipsei şi distorsionării istoriei" - spuneaţi într-un interviu acordat lui Kristine Stiles, cea care a făcut cea mai completă analiză a artei dvs. şi a lui Dan Perjovschi, în cartea States of Mind. Cum mai poate face astăzi artistul istorie?
L.P.: Toţi facem istorie, indiferent dacă sîntem conştienţi de asta sau nu (dar mai mult fără să ştim), diferenţa este că eu vreau să o fac conştient.
D.G.: Reprezintă colecţionarea şi arhivarea un mod de viaţă?
L.P.: Colecţiile m-au ajutat să acopăr un gol, să citesc lumea, acum mă ajută să fac sens... să ordonez puţin fragmente de realitate.
D.G.: Expoziţia dvs., în care ocupaţi poziţia de curator, se intitulează "Statement": este declaraţia de credinţă a dvs. şi a noului centru de artă contemporană, dar ce ar putea fi Pavilion Unicredit?
L.P.: Pavilion Unicredit ar putea fi un spaţiu interdisciplinar, articulat pe conceptele găsite în capsula din mijloc, o platformă pentru cei care vor să ştie unde trăiesc, cine sînt, şi propun ceva după ce s-au gîndit destul. Este un frame cu cîteva imagini şi texte-cheie.
D.G.: Cum aţi perceput momentul '89 în arta dvs.?
L.P.: 1989 este revoluţia continuă în care m-am angajat atunci cu frică, dar şi cu disperare. Îmi trăiesc libertatea cu responsabilitate şi bucurie.
D.G.: Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la Revoluţie. Unde ne situăm?
L.P.: Fiecare unde şi-a dorit/imaginat înainte de 1989. Eu sînt un călător între România şi Occident.
D.G.: De ce consideraţi că sînteţi "dizzydent" şi nu disident?
L.P.: Disidenţi sînt giganţii, eu sînt dizzydent pentru că sînt un om obişnuit care s-a trezit, care, deşi este ameţit, vede clar şi se opune (nu fără să dea soluţii).
D.G.: Parafrazînd o întrebare din comunicatul de presă, vă întreb la rîndul meu: sînt artiştii inventatori?
L.P.: Dacă accesează cunoaşterea, dacă îşi antrenează mintea tot atît cît îşi antrenează ochiul şi mîna, au şanse să fie inventatori.