Prima jumătate din Entre les murs, surprinzând momente disparate din activitatea unei clase oarecare dintr-o şcoală franceză, e sublimă fiindcă în niciun moment spectatorul nu se simte manipulat, nu reuşeşte (şi nici nu cred că simte nevoia) să descifreze mesajul din spatele discuţiilor dintre adolescenţi şi profesorul lor de literatură. Souleymane, Esmeralda, Wey, François şi ceilalţi sunt de o naturaleţe deconcertantă, iar conflictele lor par că se derulează fără a fi fost gândite şi repetate în prealabil, ceea ce conferă autenticitate şi profunzime discursului cineastului francez. Cea de-a doua parte, în care se conturează treptat un punct culminant în jurul divergenţelor dintre profesor şi Souleymane, indisciplinatul clasei, pierde din păcate din subtilitate. Deşi interpreţii sunt în continuare naturali, faptul că ideile lui Cantet străpung până la suprafaţa discursului prin intermediul personajelor adaugă o notă artificială poveştii şi o dezechilibrează într-o oarecare măsură. Din acea clipă personajele devin mai degrabă purtătoare de mesaj şi îşi pierd o parte din credibilitate.
Cu toate acestea, există multe motive de a admira Entre les murs. Nu e la îndemâna oricui să confere carnalitate unor personaje interpretate de actori neprofesionişti şi nici să recreeze viaţa în detaliu, cu momente hilare, triste sau tandre. Afinităţile sociologice ale lui Cantet, poate prea transparente aici, deşi afectează nivelul artistic al filmului, au marele atu de a fi capabile să nască discuţii despre sistemul educaţional în toate ţările în care Entre les murs este proiectat. Dacă televiziunile din România nu vor fi sensibilizate de problema ridicată de Cantet, din simplul motiv că acordă prea puţină atenţie artei în detrimentul politicii şi al ştirilor şocante, am certitudinea că spectatorii filmului vor discuta după vizionare în diverse bistrouri şi puburi din toate colţurile ţării despre modul de organizare al învăţământului naţional. Şi chiar dacă aceşti anonimi nu vor avea puterea să schimbe nimic, simplul fapt că acordă importanţă unui demers cinematografic înseamnă deja ceva; înseamnă că cinematograful e încă viu, că în mileniul trei, datorită unor cineaşti de calibrul lui Cantet, el are încă forţa de a stârni pasiuni, de a provoca un public altfel rutinat de prea multele producţii mediocre care sunt distribuite la noi.
Entre les murs / În clasă, Franţa 2008
Regia: Laurent Cantet
Cu: François Bégaudeau, Nassim Amrabt, Anne Moroianu.