Rivalitate - Easy Virtue

Easy Virtue este o comedie uşoară, plăcută şi previzibilă de la un capăt la celălalt. Filmul regizat de Stephan Elliott are în centru eterna rivalitate dintre noră şi soacră, rivalitate ce permite în cazul de faţă şi o alta, între mentalităţi şi contexte culturale opuse prin definiţie: libertate, nonconformism în cel mai pur stil american, pe de o parte şi aristocraţie, rigiditate, în perfectă tradiţie britanică, pe de altă parte.

Pe scurt: Lorita Huntington (Jessica Biel) şi John Whittaker (Ben Barnes) se căsătoresc şi vin în Anglia pentru ca tânăra să-i cunoască şi pe ceilalţi membrii ai familiei. Nimic nu este însă aşa cum pare: nici frumoasa americancă, pasionată de raliuri şi nici familia aparent înstărită şi rafinată a soţului ei.

În primul rând, Lorita Huntington pare a nu avea niciuna dintre calităţile pe care i le pretinde noua etichetă, ba dimpotrivă: fumează, are alergie la flori, nu călăreşte, urăşte vănătoarea, citeşte "literatură pornografică", dansează can-can, este la a doua căsătorie şi mai mult decât atât, a fost acuzată că şi-a ucis primul soţ - toate acestea dezvăluite într-un ritm sprinţar, întregind portretul tipic al nurorii imperfecte. Cu toate că orice efort ar face pentru a se integra în noua familie este un eşec lamentabil, ea reuşeşte totuşi să-i farmece pe bărbaţii din jur şi să stârnească invidia femeilor. Iar dacă Jessica Biel reuşeşte să surprindă în acest film nu e pentru că ar juca foarte bine ci pentru că publicul e obişnuit cu veşnica ei imagine de adolescentă din serialul Al şaptelea cer...

În al doilea rând, deşi familia Whittaker adoptă masca ipocriziei în orice împrejurare, la fel de jucăuş, ca un fel de revers al medaliei, ies la iveală tot felul de secrete mai mult sau mai puţin bine ascunse: se află în pragul falimentului, domnul Whittaker este un fost aventurier, acum indiferent faţă de tot ceea ce se întâmplă în casă, cele două fete sunt obsedate de măritiş, iar doamna Whittaker îşi pierde tot mai mult din autoritate şi devine o femeie frustrată şi răutăcioasă.

Filmul merită văzut pentru doi actori, Kristin Scott Thomas şi Colin Firth, care, deşi intră în pielea unor personaje previzibile (aristocrata sterilă, obsedată de un permanent joc al aparenţelor şi bărbatul ironic, plictisit şi incapabil să depăşească eşecul suferit in război) reuşesc să depăşească schematismul impus. De asemenea sunt de apreciat atât unele replici, isteţe şi haioase, cât şi efortul de a recrea atmosfera Angliei anilor '20. Însă toate acestea nu pot face din Easy Virtue mai mult decât este: o aglomerare, de cele mai multe ori amuzantă, de clişee.