Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2009

Matthäus-Passion, astăzi


Observator Cultural, aprilie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pe 9 şi 10 aprilie 2009, Orchestra şi Corul Filarmonicii "George Enescu" au interpretat, sub bagheta lui Florentin Mihăescu, Matthäus-Passion de Johann Sebastian Bach. A devenit o obişnuinţă prezentarea Pasiunilor lui Bach înainte de sărbătorirea Paştelui, fie în cadrul stagiunii, fie în concerte extraordinare. Raţiunile sunt evidente: compozitorul german este în mod tradiţional alăturat ideii de transpunere a spiritului religios în muzică, iar cele două mari oratorii, pe texte din Evanghelia după Ioan şi după Matei, au fost compuse special pentru Vinerea Mare şi reprezintă, în ochii multora, un fel de "Capela Sixtină" a compoziţiei muzicale.

Totuşi, această cutumă nu poate eluda problematica actualului context. Pe de o parte, Matthäus-Passion şi-a pierdut de multă vreme statutul de muzică de cult, aşa cum era ea înţeleasă în cadrul ritualului protestant: după serviciul religios se cînta prima parte, urma predica, iar apoi oratoriul continua cu partea a doua. Deşi această succesiune originală mai are loc sporadic în spaţiul luteran, muzica a fost scoasă din cadrul strict religios încă de la 1829, cînd Felix Mendelssohn a redescoperit Patimile după Matei şi le-a prezentat în concert, la Berlin. Odată cu triumful ideii de muzică absolută, şi muzica religioasă a lui Bach a devenit subiect de reflecţie estetică şi filozofică, fiind desprinsă treptat de scopul spiritual şi etic pentru care fusese scrisă. S-a vorbit îndelung despre expresivitate şi despre calitatea intrinsec-muzicală. Dacă în secolul al XIX-lea, Bach a căzut victimă ideologiei romantice a "religiei muzicii", secolul următor i-a rezervat surpriza ideologiei politice. Au fost ani - la începutul şi către sfîrşitul dictaturii comuniste - în care cantatele şi oratoriile lui Bach erau interzise din cauza "misticismului". Pentru a-l face totuşi să fie acceptat de către autorităţi, muzicologii s-au străduit din răsputeri să-l transforme pe Bach într-un om de stînga, fiu al poporului, care doar din obligaţie de serviciu a scris atît de multă muzică religioasă, adevăratul său mesaj fiind însă unul universal şi atemporal, transmis întregii umanităţi.

Dincolo de astfel de excese şi accidente istorice, percepţia curentă a Pasiunilor lui Bach în sala de concert rămîne una fatalmente estetică. De multe ori, din programele de sală lipseşte textul, care, din cauza accesibilităţii reduse a limbii germane, ar trebui însoţit şi de o traducere. Pentru a evita solicitarea excesivă a publicului şi din dorinţa de a nu-i distrage atenţia prea mult de la ceea ce se întîmplă propriu-zis pe scenă, informaţiile se rezumă la date istorice generale. Alegerea pleacă de la premisa implicită că textul reprezintă un plan extramuzical. Din perspectiva compoziţiei însă, această premisă este profund greşită şi aruncă mari semne de întrebare asupra integrităţii interpretării. Nu poţi decît să te miri de inconsecvenţa celor care, pe de o parte, proclamă puritatea artei şi necesitatea permanentă de a căuta sensul lucrării analizate, iar pe de alta, izolează creaţiile cu tematică dată tocmai de finalitatea lor declarată.

Cel puţin în cazul marelui compozitor german, separarea esteticului de religios este imposibilă. Muzica barocă se sprijină în mod fundamental pe aşa-numita "retorică muzicală" şi tinde, chiar şi în cazul pieselor exclusiv instrumentale, către verbalizare, prin dezvoltarea unui întreg arsenal de simboluri. Lumea lui Bach era una încă profund religioasă, iar muzica era privită ca fiind una dintre formele de reflectare a gloriei cereşti, precum şi de imitare şi de prelungire a actului divin primordial al creaţiei. Mai mult decît atît, generaţia sa a trăit sub semnul unei ultime încercări de sinteză între credinţă şi filozofie, care avea în vedere demonstrarea raţională a existenţei lui Dumnezeu.

Muzicienii de astăzi nu sunt chemaţi să impună dimensiunea religioasă a muzicii de gen compuse de Bach, dar nici nu o pot ignora. La mijloc nu se află opţiuni spirituale personale, ci tocmai profesionalismul. Matthäus-Passion nu se poate asculta la fel ca o simfonie. Dincolo de armoniile neaşteptate, de suprapunerile contrapunctice savante şi de motivele melodice geniale, se află trăirea religioasă conştientă şi asumată. Pentru Bach, arta nu reprezintă niciodată un scop în sine. Plecînd de aici, muzica poate fi şi înţeleasă, nu numai gustată. Întrebarea şi provocarea pe care le lansează astăzi Bach privesc capacitatea noastră de a revendica şi urmări în universul estetic un scop moral.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2009


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihai Cojocaru


Alte articole

 Frânturi de sacralitate - Oratoriul Paulus de Felix Mendelssohn-Bartholdy, Marcel Frandeş
 Tendinţe de sincronizare, Oltea Şerban-Pârâu
 Simfonia Clopotele de Serghei Rahmaninov, Marcel Frandeş
 Concerte anticriză , Oltea Şerban-Pârâu
 Un an muzical cât două decenii?, Oltea Şerban-Pârâu
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer