Sfîrşit de aprilie, început de isterie porcină, vreme blîndă, cîini abandonaţi cu priviri triste, trecători cu priviri pierdute în criza existenţială a salariilor tot mai mici, miros de flori din Cişmigiu amestecat cu miasme de gaz de eşapament, statuia lui Corneliu Coposu înfiptă undeva în apropiere, lume în aşteptare, în blugi, în tricouri negre inscripţionate în culori vii, fiecare cu ce are pe acasă, Floyd, Zeppelin, Metallica, Marillion, Nightwish, Within Temptation, My Dying Bride, ba uite şi un tip cu Negură Bunget pe piept, o, prea îngăduitor zeu al rockului!, bişniţari care emit un damf discret de spirtoase, dar care simt ei că e ceva ciudat cu tipii ăştia cam pletoşi, cam bărboşi, însoţiţi de fetele astea palide, machiate ca pentru o seară romantică alături de contele Dracula, ce spectacol e aici, dom'leà, de muzică rock,
să-ţi dea Dumnezeu sănătate,
n-ai o invitaţie în plusà, meştere,
n-ai vrea să auzi ce se întîmplă înăuntru!, uite, ia 5 RONi, să te cinsteşti, mersi şefu', na că
s-au deschis uşile, io credeam că e ceva cu Bănică junior şi Ianţu, noroc bade, hai că intrăm, intrăm
de-a binelea, aşteptăm, aşteptăm, întîrziaţii ne scoală de pe scaune de vreo 10.000 de ori, se stinge lumina, se aprind reflectoarele,
let's rock!, Celelalte Cuvinte mai bătrîni cu 20 de ani, tot aici, la Sala Palatului, se întîmplase, merităm o sală mai bună, trupe mai bune, trupe care să crească, nu să descrească, Celelalte Cuvinte era o formaţie promiţătoare de
heavy metal căreia
i-a trecut prin minte să schimbe stilul la începutul anilor '90,
doom, ei, da,
doom, au încercat, foarte bine, nu prea
le-a ieşit, au revenit la lucruri mai blînde, nu poţi grohăi toată viaţa fără să te alienezi, aşadar
s-au întors, mai blazaţi, mai albi pe la tîmple, cu vocea pierdută undeva pe drumul acesta cu hîrtoape al rockului, unde e loc pentru toată lumea, inclusiv pentru ironici şi resentimentari, dragă Călin Pop, "ceilalţi" pentru care au venit tinerii, nu doar tinerii, dragă Căline!, "ceilalţi" nu au nici o vină că sînt mai buni, mai dăruiţi, mai pasionaţi, mai tineri, că au o voce de cade tencuiala de pe pereţi, "ceilalţi" fiind nişte tipi de pe Insula aceea care
ne-a dat muzica şi fotbalul, şi teatrul, nu contează în ce ordine, din Liverpool, nu de la Liverpool, pricepeţi, mă rog, concetăţeni cu Gerrard şi Torres, băieţii de la Anathema, la 15 ani distanţă de la prima experienţă bucureşteană, Vincent, Daniel, Jamie, fraţii Cavanagh, carevasăzică o afacere de familie Anathema asta, plus ceilalţi, nu erau deloc în plus ceilalţi, mai ales bateristul John Douglas, hai să ne uităm un pic prin Wikipedia,
nu-i nici o ruşine, Anathema a început cu
death-doom, o dată cu Paradise Lost şi MDB, revenim, ieşim din Wikipedia, iar acum au (re)descoperit profunzimea curentului psihedelic, farmecul rockului atmosferic, totul sună atît de compact, de solid, atît de sensibil cînd e cazul, clapele picură note, lumea în sală a abandonat scaunele demult, e transportată pe corzile chitării lui Daniel, pe modulaţiile vocii lui Vincent, uups!, uite şi o doamnă de peste 60, de ani, fireşte, aplaudă frenetic, participă, hai, nici chiar aşa, nu îşi scutură capul, ar fi fost prea mult, dar îi place, asta înseamnă muzica, dacă ai suflet şi urechi nu contează în ce secol
te-ai născut, din secolul 21 vin
Fragile Dreams, One Last Goodbye, Forgotten Hopes, A Dying Wish, din secolul 20 vine
Comfortably Numb, legătura lor subtilă cu titanii, Pink Floyd,
of course, Comfortably Numb au
cîntat-o şi acum doi ani la Cisnădioara, ce întîmplare minunată!, în vechea biserică romanică fortificată, pe o furtună apocaliptică încheiată cu un trăsnet înfiorător chiar pe soloul de chitară final al lui Daniel, cu privirile speriate ale lui Vincent , nu e nici o regie, zice el, ştim, la fenomene naturale sîntem foarte tari, mîna omului nu prea îşi face treaba pe plaiurile noastre, Daniel, Vincent, Jamie, thanks!, vă aşteptăm şi la anul, aţi promis, da, vă place aici la noi, e normal, sîntem noi mai de curînd ieşiţi prin lume, mai simpluţi, mai neciopliţi, mai ţărănuţi unii, dar avem public cald, vă simţiţi bine aici, se mănîncă şi se bea pe cinste, noi ne simţim bine cu voi, pentru că voi cînd urcaţi pe scenă urcaţi ca să aduceţi bucurie, emoţie, nu doar pentru a bifa un concert, o obligaţie contractuală din care vă mai trageţi nişte bani. Iar apoi nu pozaţi în genii neînţelese. Cealaltă Muzică şi Celelalte Cuvinte.